Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

FC Hermannstadt joacă astăzi acasă cu Știința Miroslava. ”Avem nevoie de suporteri pe stadion”

FC Hermannstadt joacă astăzi acasă cu Știința Miroslava. ”Avem nevoie de suporteri pe stadion”

După ce, în etapa intermediară, a XXIII-a, ale cărei meciuri au fost reprogramate pentru mijlocul acestei săptămâni, a câștigat la „masa verde”, scor 3-0, cu Olimpia Satu Mare, echipa sibiană revine pe Stadionul „Municipal” pentru întâlnirea cu Știința Miroslava.

Antrenorul Alexandru Pelici se așteaptă la un nou meci dificil, dar susține că jucătorii săi nu iau în calcul decât varianta victoriei. „

Va fi un meci greu, dar trebuie să îl câștigăm. Punctele sunt foarte importante în cursa pentru îndeplinirea obiectivului, promovarea în Liga 1. Curtean și Târnovan vor lipsi, fiind accidentați. În rest, toți jucătorii sunt apți”, a declarat Pelici.
Tehnicianul speră ca suporterii să fie încă o dată alături de echipă, iar la final să sărbătorească împreună o nouă victorie.
„Îi așteptăm la stadion pe suporteri. Avem nevoie de încurajările lor. Sperăm ca, după 90 de minute, să ne bucurăm împreună pentru un nou succes”, a mai spus Pelici.
Partida dintre FC Hermannstadt și Știința Miroslava, contând pentru etapa a XXVII-a a Ligii 2, se va disputa sâmbătă, 31 martie, de la ora 12:00, pe Stadionul „Municipal” din Sibiu. Înaintea acesteia, echipa sibiană ocupă locul 2, cu 59 de puncte, în vreme ce Știința Miroslava este pe 15, cu 27 de puncte

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus