Deși s-a aflat în evident conflict de interese, mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a fost cel care a coordonat doctoratul în teologie al ambilor săi fii. În plus, cel puțin într-un caz, a fost și membru al comisiei universitare în fața căreia a fost susținută lucrarea de doctorat, au descoperit reporterii Să fie lumină.
Fiul cel mare al lui Streza, Ciprian Streza, a devenit doctor în teologie în 2005, când Laurențiu Streza deținea titlul de episcop de Caransebeș. Celălalt fiu al mitropolitului, Dan Alexandru Streza a obținut același titlu de doctor în teologie în 2010, când Laurențiu Streza era decanul Facultății de Teologie și arhiepiscop al Sibiului, dezvăluie reporterii Să fie lumină, un proiect al cărui scop este investigarea cultelor religioase din România.
Ambii fii l-au avut drept îndrumător pe tatăl lor, Laurențiu Streza, care pe lângă diferitele calități deținute în cadrul Bisericii Ortodoxe Române a fost și membru în Comisia de teologie a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, potrivit celor de la Să fie lumină. Mai mult, deși Laurențiu Streza a negat, actualul mitropolit al Ardealului a făcut parte și din comisia în fața căreia fiul său cel mic, Dan Alexandru, și-a susținut lucrarea pe baza căreia a obținut titulatura de doctor în teologie.
“Nu spun că era o excepție. Era altă înțelegere, altă interpretare, altă aplicare a legii în funcție de oameni. Oamenii respectă sau nu legile“, declarație dată reporterilor Să fie lumină de către prodecanul Facultății de Teologie din Sibiu, Vasile Grăjdar, despre conflictul de interese în care s-a aflat mitropolitul ArdealuluiCazul fiilor lui Laurențiu Streza nu este singular la nivelul Facultății de Teologie “Andrei Șaguna“, din cadrul Universități “Lucian Blaga“ din Sibiu. Profesorul Sebastian Moldovan l-a avut drept coordonator științific al doctoratului pe tatăl său, Ilie Moldovan, iar preotul Constantin Oancea – pe socrul său, Dumitru Abrudan.
Citește întreg articolul În numele tatălui și al fiului aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consiliului Național , Laurențiu Streza , doctori , Andrei Șaguna , Lucian Blaga , Certificatelor Universitare , Bisericii Ortodoxe Române , Mitropolitul Ardealului , Profesorul Sebastian Moldovan , Ciprian Streza , Dan Alexandru Popescu , Pentru Sibiu , Dumitru Abrudan , Ilie Moldovan , Dan Alexandru Streza , Constantin Oancea , doctorate , Vasile Grăjdar
Vizualizari: 11505
Ultimele comentarii
Acum 41 minute
Aurel Metrescu
Acum 47 minute
Magog
Acum 56 minute
Un oarecare
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb