Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
13°C

Copiii sunt așteptați la Arena Platoș de Paști. Au de căutat 100 de ouă și iepurași de ciocolată

Copiii sunt așteptați la Arena Platoș de Paști. Au de căutat 100 de ouă și iepurași de ciocolată

Pentru cei care vor să își petreacă sărbătorile la înălțime, Arena Platoș Păltiniș deschide complexul pentru trei zile în mini-vacanța prilejuită de Paștele ortodox. Pârtiile sunt încă acoperite de zăpadă artificială și sunt pregătite pentru un schi de primăvară. De asemenea, datorită temperaturilor crescute din ultima perioadă, unele activități ale complexului de vară pot fi deja deschise. Astfel, complexul Arena Platoș va fi deschis între 7 și 9 aprilie, între orele 11 și 17.

Pârtiile vor fi deschise pentru schiori sau pentru cei care doresc să se dea cu sania, iar cei care doresc să își petreacă zilele de Paști în natură, pot încerca tiroliana, parcul de cățărat sau pot folosi bicicletele și trotinetele complexului de vară. Duminică, în ziua de Paști, copiii sunt așteptați la un mic concurs. O sută de ouă și iepurași de ciocolată vor fi ascunși prin complexul Arena Platoș iar cel care va aduna cele mai multe va câștiga un skipass pe întreg sezonul următor de iarnă, care poate fi oferit apoi oricui.

„Având în vedere că este un eveniment inedit, între iarnă și vară, skipass-ul disponibil va avea un preț redus. Încercăm să lansăm o nouă tradiție în perioada sărbătorilor pascale, să oferim o alternativă în aceste zile mai moleșite, cum se obișnuiește”, spune Ioana Dragomir, managerul complexului Arena Platoș Păltiniș.
Prețul skipass-ului pentru adulți va fi 53 de lei, 35 pentru studenți, elevi și pensionari și 33 pentru copii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

lol

Acum 7 ani

Sa speram ca nu e si ceva concurs enduro, tot pe acolo, tot atunci....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus