Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Premieră: Preot pentru turiști

Premieră: Preot pentru turiști

Proiectul ”Descoperă Sufletul Transilvaniei” de vizitare și promovare a bisericilor fortificate, al Bisericii Evanghelice C. A. propune în acest an o noutate pentru turiștii români și străini care vizitează Transilvania: un preot pentru turiști. ”Am scos la concurs un post de duhovnic al turiștilor. Avem foarte multe biserici fără preoți și am instituit acest post cu ajutorul Bisericii Evanghelice din Germania”, a anunțat coordonatorul de proiecte al Bisericii Evanghelice C. A., preotul Ștefan Cosoroabă.

Acest model este preluat din Germania, iar preotul va oficia slujba de duminică în mai multe locații și va fi duhovnic al turiștilor, pentru cei care simt nevoia. ”Există la nivel european această tendință, de a exista un duhovnic al celor care se află în concedii. Turistul german ajunge din Ibiza până în Norvegia, iar Biserica se simte responsabilă și pentru turiștii aflați în concediu. Acest duhovnic va avea trei atribuții principale: va ține duminica slujba în bisericile în care nu sunt preoți, va ține săptămânal meditații, în limba germană se spune reculegere, în anumite biserici pe care le vom stabili ulterior și va sta la dispoziție, la anumite ore în aceste biserici pentru turiștii care vor să se spovedească sau să stea pur și simplu de vorbă cu turiștii”, a detaliat Ștefan Cosoroabă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

rosu

Acum 5 ani

Avand in vedere varsta sasilor care viziteaza aceste biserici, trebe neaparat un preot sa-i insoteasca.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 5 ani

Dupa spovedanie un copchil baga o bancnota in buzunaru' popii.Popa:-Cit ai pus?Copchilu':-50 de lei. Popa:-Asta-i sutana nu trenci mucosule!
Raspunde

Baronul

Acum 5 ani

...in Deutschland dl Cosoroaba n a facut fata - asa ca a fost redirectionat la Hermannstadt sa numere turistii :)
Raspunde

Ratza

Acum 5 ani

"nec sutor supra crepidam" ... cum ziceau bine "stramosii" tai, baronule (presupun ca ai radacini de la Roma si nu de pe la Rajastan)! De ce lansezi vanturi ca cel ca Cosoroaba n-a facut fata in Deutschland?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus