Aproximativ 20 de tineri și copii au profitat astăzi de vremea frumoasă de la Păltiniș și s-au întrecut în găsit ouă și iepurași de ciocolată, la Arena Platoș.
Complexul de la Păltiniș este deschis până mâine inclusiv, iar turiștii se pot bucura atât de experiența de iarnă pe pârtie, cât și de cea de primăvară, la tiroliană și parcul de cățărat. În duminica de Paști, atât copiii cât și adulții au profitat de timpul frumos și au participat la un concurs de căutat ouă și iepurași de ciocolată.
„Pentru prima dată la Arena Platoș ne bucurăm de un sezon de iarnă combinat cu unul de primăvară. Ne-am bucurat să vedem și activitate din partea turistilor. Îi așteptăm și cu tiroliana, cu parcul de cățărat, dar și cu petece de zăpadă pentru săniuțe și o parte a pârtiei pentru cei dornici de ski de primăvară. Concursul a fost destul de strâns între adolescenți și copii. A fost foarte comic pentru că ouăle au fost împrăștiate și s-au chinuit să le găsească. Ba chiar cred că un ou nu a fost găsit încă”, a spus Ioana Dragomir, manager Arena Platoș Păltiniș.

Concurenții, vreo 20 la număr, au lăsat la o parte diferența de vârstă pentru câteva momente și s-au distrat copios la Arena Platoș.
„Nu am mai căutat ouă de Paști prin zăpadă până acum. A fost frumos și interesant. A fost o surpiză, nu aveam această activitate pregătită, dar ne bucurăm că așa s-a nimerit”, spune o turistă din Călărași.Tânărul care a adunat cele mai multe ouă, respectiv 28, a câștigat un skipass pe întreg sezonul următor de iarnă.„Am găsit 21 de ouă și iepurași din ciocolată. E bine, nu? Cred că am câștigat. Nu am mai participat niciodată la un asemenea concurs, dar m-am bucurat că am putut să fac puțină mișcare în ziua de Paști”, a spus un turist din Galați care a intrat în joc.
„Sunt cinci ouă doar. A fost amuzant, deși a fost destul de greu la urcat. Nu mă așteptam să particip la concursul acesta, dar mă bucur că m-am implicat”, a spus un tânăr.
Zilele acestea, prețul skipass-ului pentru adulți este 53 de lei, 35 de lei pentru studenți, elevi și pensionari și 33 de lei pentru copii. Pârtiile sunt deschise pentru schiori sau pentru cei care doresc să se dea cu sania, iar cei care doresc să își petreacă zilele de Paști în natură, pot încerca tiroliana, parcul de cățărat sau pot folosi bicicletele și trotinetele complexului de vară.
Complexul Arena Platoș va fi deschis inclusiv mâine, între orele 11:00 și 17:00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 792
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Periscop
Acum 4 ore
Excelent +1
Acum 4 ore
Bastiu
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
Emil