Boardul producătorului naţional de gaze naturale Romgaz Mediaş a prelungit mandatul directorului general, Corin Emil Cindrea, pentru o perioadă de două luni, până la 14 iunie, anunță zf.ro. Decizia a fost luat în şedinţa de ieri a Consiliul de Administraţie al S.N.G.N. ROMGAZ S.A.
Corin Emil Cindrea a fost numit in calitate de Director General prin Hotararea Consiliului de Administratie al Romgaz din 14 decembrie 2017 pentru o perioada initiala de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii pana la 6 luni. Cindrea lucrează în Romgaz din 1999, unde a fost iniţial consilier juridic, iar ulterior şef serviciu licitaţii, director adjunct direcţia dezvoltare, director direcţia comercială, şef serviciu management pentru restructurare şi privatizare, director direcţia management resurse umane, director general şi director general adjunct
El a fost numit după ce fostul director general al Romgaz, Virgil Metea, a fost demis din funcţie pentru că nu a respectat anumite decizii în managerierea companiei
Romgaz ocupă locul al doilea în topul celor mai valoroşi emitenţi locali de la BVB, după OMV Petrom, cu o capitalizare bursieră de 14,6 mld. lei, plus 22% faţă de decembrie 2017.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Si taxă pentru rasiști proști ar sjuta
Cartierul *** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
De ce platesc 2 lei pentru parcare in fața casei mele si cel care stă pe alta strada nu plătește.…
De ce nu a cumparat primaria terenul de pe strada fabricii si să facă acolo parcare, venea foarte bine si…
sunt mihai din germania.transmit multe salutari lui Anastasia Bacila si mult succes..din partea unui fost cetacean din Moardas.













Lasă un răspuns