1 mai muncitoresc, la Ghiocelul

Ca tot omul evadat cât mai departe de civilizație de 1 mai, după două zile de grătare parcă se cerea o zamă. Iar valea Avrigului nu abundă în crâșme și restaurante, dar nici rău nu stă, după cum urmează să vedem. Am ajuns la Ghiocelul, perla văii. Singura pensiune/restaurant care își mai face câte o reclamă, care încearcă să aducă turiști și după alt model în afară de „poate face pană în fața restaurantului meu”. În ultimii ani am tot fost pe la Ghiocelul și e de remarcat cum s-a dezvoltat locul. A mai apărut o filigorie, locul de joacă pentru copii a luat proporții și găzduiește acum fără nicio problemă toți puradeii din dotare, chiar dacă restaurantul e plin ochi și, mare lucru în Horeca de azi, și-au găsit niște oameni de să-i țină până la pensie.

Primul gând când am intrat și am văzut câtă lume era la mese a fost că o să ne ia cel puțin două ore până terminăm de mâncat. A durat sub o oră și eram mulți, plus o liotă de copii care încă au nevoie să se gândească 5 minute dacă vor apă plată sau limonadă. Prin urmare, din ora asta 15 minute ne-au trebuit ca să dăm comanda. Am luat ciorbe de burtă, de văcuță, ciolan cu fasole, ciulama de pui cu mămăliguță, mușchiuleț ciobănesc cu sos de ciuperci iar subsemnatul o specialitatea casei, cotlet de porc umplut. Cu ardei, cașcaval și ciuperci. Cotletul a fost singurul lucru ușor dezamăgitor. Nu zic că n-a fost bun, dar îi lipsea rău de tot un sos. Carnea era cam uscată, normal pentru un cotlet și s-ar fi scăldat foarte bine într-un sos, poate chiar sosul de ciuperci al vecinului care molfăia cu patos mușchiulețul.

La masa vecină se auzea, aproximativ la fel ca și din stânga, cum se smulgea carnea de pe osul ciolanului acompaniat cu două mâini sănătoase de fasole. Singura diferență erau mormăitele de plăcere care îmi susurau în urechea dreapta. A fost o liniște de mormânt vreo 20 de minute. Și, în afară de cotlet, pe care n-am putut să îl termin, blidele erau aproape pregătite pentru următorul client. Mai lipsea să le ștergem cu pâine. Dar ce m-a surprins cel mai și cel mai mult au fost deserturile. Măi oameni buni, dacă vreodată vi se face de-o ieșire în aer liber și aveți și poftă de ceva dulce, nici nu vă mai faceți alt plan. Blană la Ghiocelul și verificați prima dată deserturile casei. Doar în situația în care nu-s apelați la papanași, înghețăți și alte cele. Pentru că tocmai trecuse prin fața mea chelnerul cu o porție de papanași destinată altcuiva am comandat și eu același lucru. Nu de alta, dar chiar îmi făcuse poftă și arătau foarte, foarte bine. Iar papanașii nu se refuză din principiu dacă ai fost botezat în biserică. I-am halit ca și cum n-ar fi existat.

Dar în același timp, mă rodea gelozia când vedeam cum hămăie prietenii de la masă din triunghiul acela în foietaj, ornat cu frișcă și înghețată. Mi-am călcat și pe ultima urmă de mândrie și am cerut și eu o mușcă. N-am apucat să o înghit și deja o căutam pe doamna care ne-a servit din priviri, îmi venea să mă duc și să o trag de mânecă, vă rooog, mai aveți prin vreun cotlon vreo porție? În nici două minute aveam propria mea porție în față și m-am așezat în jurul ei precum câinele pe os. Cum gustasem doar o linguriță, iar prăjitura dragului meu prieten era mai degrabă rece decât caldă, am luat un linguroi de neam prost din bucata mea și l-am înfipt în cerul gurii. Era fierbinte de am făcut dispărută una din bilele de înghetață în primele două fracțiuni de secundă. Și vreun minut n-am făcut altceva decât să topesc înghețată. Puteam să pun la loc bucata în farfurie cu un gest princiar de returnat în lingura din care a venit. Dar era atât de bună, aș fi fost excomunicat pe viață din raiul deserturilor dacă aș fi făcut asta. Așa că am suferit dar am dovedit-o. Și am luat-o ușor pe mai departe. Iar pe lângă deserturi trebuie să mai remarc ceva, ospătarii. Nu știu cum sunt restul colegilor, dar doamna care ne-a servit a fost de nota 10. Ne-a recomandat ce e mai bun, încercați cu încredere salata de sfeclă, s-a mișcat ireproșabil, a făcut și conversație, 10 cu felicitări.

Iar ca scor, am plătit 450 de lei 6 adulți și 3 copii. Și am mâncat ca și cum de mâine ne-ar izbi o foamete mondială. Cred că de un 70-80 de lei pleci acasă mai mult decât satisfăcut și mulțumit că ai mâncat ăl mai bun desert din zonă. Și dacă vine foametea mondială ar putea să ocolească Ghiocelul. Desertul casei e o tartă de gris învelită în foietaj și scăldată în lacrimi de unicorn. Excepțional.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de T.S.