Garden Center Grădina Viselor este locul despărțit din Paradis în care veți reuși din nou să vă ascultați gândurile, în liniștea naturii și în parfumul cu totul deosebit al speciilor variate de flori, unele dintre ele unicate. Veți găsi locul în care arțarii stau de vorbă, veți face o plimbare pe aleile grădinii, veți număra bobocii, iar la plecare lumea vă va părea dintr-o dată mult mai plăcută.
Grădina Viselor vă invită să descoperiți cele mai interesante plante din Sibiu, într-o mică lume despărțită de stresul cotidian. „Avem exemplare unicate, așa cum sunt cedrul albastru, cel mai bătrân copac în ghiveci, arțarii care sunt așezați în așa fel încât par a sta de vorbă sau magnoliile de la intrarea în grădina noastră, care fac flori mari, parfumate, albe și nu își pierd frunzele iarna”, spune Ruxandra Dentini. Aici veți găsi inclusiv palmieri, la umbra cărora vă veți simți ca pe o mică insulă exotică.
Plantele pe care le veți admira aici sunt aduse pentru gusturile fiecăruia, de la note subtile care să dea o pată verde unui spațiu sau puțin parfum unui balcon, până la elemente care, combinate, vor crea grădina de vis a oricui.
Sunteți așteptați, așadar, la un periplu prin colțul de natură deschis la marginea Sibiului, în care să vă pierdeți atât cât vă doriți și, de ce nu, să plecați acasă cu o schiță bine conturată în minte a modului în care propriul colț de natură va arăta odată amenajat și cu primele plante care vor face acest lucru posibil.
Magazinul de plante pentru grădină este deschis de luni până sâmbătă, în intervalul orar 9-18 și este amplasat în curte la Zacaria, lângă Metro. La grădină achizițiile pot fi plătite atât cash cât și prin POS. Pentru mai multe detalii, puteți apela numărul de telefon 0757606492 sau pe pagina de Facebook Ruxandra Dentini.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Grădina Viselor , Ruxandra Dentini , Facebook Ruxandra Dentini , Garden Center Grădina Viselor , App Image
Vizualizari: 6924
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Adi Gliga
Acum 6 ore
Calitate nu cantitate
Acum 6 ore
Pastor Marginas
Acum 6 ore
Nemo
Acum 6 ore
Ion Iliescu