BC CSU Sibiu joacă primele două meciuri din Play-Off miercuri, 2 mai, de la ora 19:45, și vineri, 4 mai, de la ora 19:00. Ambele partide se vor disputa pe teren propriu, în Sala Transilvania, în compania echipei clasate pe locul al 7-lea la finalul sezonului regulat, SCM U Craiova. Săptămâna viitoare seria se mută la Craiova.
După ce a încheiat sezonul regulat pe poziția a doua în clasamentul Ligii Naționale, la egalitate de puncte cu echipa campioană din sezonul trecut, U-Banca Transilvania Cluj, BC CSU Sibiu va juca primele două partide ale Play-Off-ului cu ocupanta locului al șaptelea, SCM U Craiova.
„Suntem pregătiți, cred eu, și dornici să începem meciurile decisive, chiar dacă băieții nu au jucat strălucit în ultimele două partide și au fost două înfrângeri. Cred că în Play-Off se schimbă total situația, și din punct de vedere mental și al implicării jucătorilor. Pentru asta am luptat tot anul și trebuie să privim cu maximă seriozitate și respect orice echipă cu care jucăm, mai ales că echipa din Craiova este una dintre echipele foarte bune din campionat. Vom pune tot ceea ce am pregătit sezonul acesta în aplicare și să sperăm că vor ieși niște meciuri foarte bune”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.Bietele pentru partida de miercuri mai sunt disponibile online doar până marți, 1 mai 2018, ora 20, pe www.csusibiu.ro/bilete urmând ca cele rămase disponibile să se comercializeze la caseria de la Sala Transilvania, înainte cu o oră de startul partidei. Pentru cel de-al doilea meci al seriei cu Craiova din Play-Off, biletele sunt disponibile, de asemenea online până joi, 3 mai, ora 20:00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 751
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Mircea
Acum 2 ore
Carmencita
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Turist