Sâmbătă,
24.10.2020
Ploi Scurte
Acum
13°C

Cartierul Arhitecților. Apar blocurile între case. “Am început să realizăm marea păcăleală“

07 Mai 2018 12:19

Cartierul Arhitecților. Apar blocurile între case. “Am început să realizăm marea păcăleală“

Un grup de locuitori de pe strada Duiliu Marcu din Cartierul Arhitecților construit în Cisnădie au depus la Primărie un memoriu în care își exprimă nemulțumirea referitor la faptul că între casele lor au început să apară blocuri și, mai nou, case înșiruite.

Memoriul depus în dimineața zilei de luni la sediul Primăriei Cisnădie este adresat arhitectului șef al orașului, dar și primarul Gheorghe Huja este rugat să verifice situația. Nemulțumirea locuitorilor de pe strada Duiliu Marcu pornește de la faptul că, până de curând, aici au fost autorizate spre construire doar case. Între timp, însă, între case au fost autorizate și blocuri cu câte patru niveluri. “Strada noastră a început să se așeze frumos, cu case aliniate pe un COT reglementat și respectat, a apărut asfaltul și, cu un anumit grad de rezervă, obștea pare mulțumită. De curând însă, am început să realizăm marea păcăleală, nu am făcut altceva decât să pregătim o stradă frumoasă ca pe un teren fertil pe care dezvoltatorii imobiliari hrăpăreți să își depună icrele. Doamna Arhitect Șef, cum este posibil ca între două case să apară un bloc ? Cum este posibil ca între zece case aliniate perfect, (toate cu construcția în față și teren în spate) să apară un «saivan cu etaj» cât toată parcela?“, se întreabă, în memoriul lor, locuitorii de pe Duiliu Marcu.

cartierul arhitectilor duiliu marcu 1 Pe acest teren urmează a fi construite case înșiruite. Vecinii contestă proiectul

Oamenii cer oprirea construcțiilor colective și implicarea primarului, despre care spun că are de pierdut din cauza funcționarilor din urbanismul cisnădian. “Lăcomia dezvoltatorilor care stau să ne construiască blocuri in curte ar trebui să fie potolită de strategia și competențele dvs. și ale domnului primar. Dacă a fost un mare efort financiar la asfaltarea străzii anul trecut, să te abții sa semnezi prăpăstii se face fără efort financiar. Trebuie doar să vă propuneti asta. Poate vă ajută domnul primar. În linii mari, obștea îl agreează. Îl agreează pentru că are deschidere la bun-simt și se străduiește să respecte ceea ce a promis. Din păcate, curentul de opinie negativ pe care parcă vă străduiți să îl cultivați se răsfrânge și asupra dânsului. Nu mai este mult până la alegerile locale și noi deja am început să votăm“, se mai arată în memoriul depus.

La ora redactării acestui material, primarul Cisnădiei, Gheorghe Huja, era în audiențe. “Trebuie să mai verific, dar, acum dacă oamenii aceia au autorizație de construire, nu avem ce să le facem. Dacă acolo zona permite locuințe pe mai multe niveluri, iarăși nu avem ce face, căci vom fi dați în judecată“, a declarat Gheorghe Huja. El a promis că va reveni cu noi precizări în cursul zilei de azi.

cartierul arhitectilor duiliu marcu 4 Locuitorii de pe stradă arată că, până acum, casele construite erau aliniate după aceleași reguli

Redăm mai jos, integral, memoriul depus în atenția autorităților din Cisnădie

“Către Primăria orașului Cisnădie, În atenția Domnului Primar Gheorghe Huja și Biroului Arhitectului Sef al Orasului Cisnadie

In ceea ce urmeaza ne adresam in special Doamnei Arhitect Sef din cadrul Primariei Orasului Cisnadie dar avem rugamintea ca Domnul Primar Huja sa discearna la cele expuse mai jos si sa ia nota de faptul ca este deja un puternic curent de opinie negativ, creat la adresa sa.

A trecut mai putin de un an de la ultima scrisoare deschisa, prin care locatarii strazii Duiliu Marcu isi exprimau indignarea cu privire la ceea ce urma sa se construiasca pe strada.

Domnule Primar, Doamna Arhitect Sef, mare parte din locatarii strazii care au deja case construite suntem oameni normali, avem o viata decenta dar deloc lipsita de griji.

Cei mai multi ne-am cumparat parcelele de teren si am construit casele dupa ce am strans si economisit o viata bani pentru aceste proiecte. O parte am muncit in strainatate fiind rupti de famile mai multi ani. Am cumparat teren, ne-am construit case fiindu-ne prezentat un PUZ decent pe o strada pe care trebuiau sa fie case individuale. Dupa ce ne-am investit chibzuiala de-o viata pe teren, proiecte, constructie e.t.c, primaria a incasat sume semnificative pe autorizatii, intabulari e.t.c, lasandu-ne sa inteleagem ca am facut mare efort cu munca noastra, dar vom avea in schimb o viata linistita cu familia intr-o zona cu mult ozon.

Strada noastra a inceput sa se aseze frumos, cu case aliniate pe un COT reglementat si respectat, a aparut asfaltul si cu un anumit grad de rezerva obstea pare multumita.

De curand insa, am inceput sa realizam marea pacaleala, nu am facut altceva decat sa pregatim o strada frumoasa ca pe un teren fertil pe care dezvoltatorii imobiliari hrapareti sa isi depuna icrele.

Doamna Arhitect Sef, cum este posibil ca intre 2 case sa apara un bloc ? Cum este posibil ca intre 10 case aliniate perfect, (toate cu constructia in fata si teren in spate) sa apara un “saivan cu etaj” cat toata parcela ? Doamna Arhitect Sef, salariul pe care il incasati Dvs este constituit din eforturile noastre zilnice asa incat ar trebui cu multa raspundere sa respectati integral fisa postului. Aveti dreptul sa spuneti “NU” unui proiect care vine si rupe in bucati o armonie stradala. Unde este viziunea Dumneavoastra ca si arhitect ? Dumneavoastra chiar semnati si aprobati orice daca exista aviz de la gaz, electrica etc ? Numarati avizele si daca dau la numar semnati autorizatia ? Asa se face ? Noi credem ca asa se face. Daca ati face un minim efort sa Va deplasati langa blocul in constructie din capatul strazii noastre (e usor de identificat…, sunt 3 blocuri care inghesuie o casa) si priviti inspre Nord-Est, veti vedea marele cosmar, ceva mai sinistru este greu de imaginat. Aceea este stimata Doamna, imaginea viziunii Dvs ca si arhitect.

Ne uitam si ne cutremuram cand ne gandim ca noi platim taxe pentru ca postul Dvs sa fie bugetat. Probabil ca de la plansa lucrurile se vad altfel. Daca nu Va opriti, strada noastra risca sa intregeasca imaginea de cosmar, care nu mai este demult in faza incipienta.

Pe de alta parte, aveti cu siguranta si Dvs si Dl. Primar cunostinta despre marile probleme de infrastructura care sufoca zona Cartierul Arhitectilor, Dl. Primar s-a uitat in ochii oamenilor pe strada cand le-a promis ca nu o sa mai autorizeze pe strada Duiliu Marcu alte constructii decat case individuale sau duplex.

Pe strada, la nr. 52 este autorizata (si din fericire contestata) constructia unui “saivan” pe o lungime de 36 m, cu 5 case insiruite plasate in lungul parcelei, toate avand cate 2 bucatarii semn clar ca va urma o dezmembrare si vor deveni dintr-o data cel puțin 10 apartamente. Speram sa ne lamuriti si pe noi in Instanta ce inseamna de fapt “locuinte colective mici”, daca sunt mici de ce au cate 2 bucatarii si iarasi daca sunt mici, de ce trebuie sa umple toata parcela fara nici un fel de aliniament si armonie cu casele invecinate. Lasand la o parte faptul ca aceasta autorizatie este doar aparent legala (vom demonstra asta in Instanta), cum puteti Doamna sa autorizati in mijlocul strazii intre minim 10 case individuale aliniate intr-o armonie perfecta o astfel de cladire sinistra care se aliniaza doar cu pista aeroportului ?

Sa construiesti locuinte colective mici/mari este legal Doamna, dar nu le puteti plasa oriunde. Dvs prin fisa postului ar trebui sa stiti unde si cum pot fi construite, Dvs ar trebui sa aveti o strategie de dezvoltare, sa aveti viziune si sa spuneti NU atunci cand este cazul. Exista zone bine delimitate de blocuri, zone de case, care pastreaza un aliniament iar locuintele colective trebuiesc si ele sa respecte aliniamentul stradal si sa se aseze intr-o armonie cu casele invecinate. “Saivanul” pe care l-ati autorizat Doamna, este in armonie doar cu interesul dezvoltatorului și cu eternul Dumneavoastră dezinteres (parte din locatarii semnatari insistau să scriem “interes” dar am zis că nu se cade).

Dumneavoastra prin lipsa de implicare, Va umpleti de ridicol iar pe noi ne umpleti de deranj. Noi credem ca Dumneavoastra cu mare lejeritate ati putea autoriza constructia unui Mall in curtea primariei daca beneficiarul vine cu 3 avize. Toata strada traieste o mare frustrare Doamna, prin faptul ca ni s-a indus teama ca suntem cu linistea si intimitatea la cheremul Dumneavoastra. Cu sau fara stiinta faceti jocul dezvoltatorilor lacomi si dati de pereti cu linistea familiilor noastre. Știți că au apărut deja bancuri cu Cartierul Arhitectilor? O parte le creați Dvs și o altă parte sunt create de neinspirata noastră opțiune când la locale am ales bine dar cel pe care l-am ales a selectat prost. Așa se zice, poate este folclor de cartier, dar ieșiți să vedeți decorul, revedeți autorizațiile și vedeți că exact așa este.

Poate sunteți un arhitect bun Doamnă, noi nu contestam abilitățile Dvs la planșa, chiar ați dovedit asta cand ați desenat blocurile din capul străzii prin firma Ispas ( o parte din locatari susțin în mod iarasi aberant că ar fi conflict de interese…, dar nu este cazul să Vă faceți griji, atunci când se va pune problema în Instanță o să demonstrați ușor că este doar o mică rautate).

Sunteți asadar un arhitect bun dar strategia Dvs. este coșmar pentru cei ca noi care ne spetim zilnic ca primăria să aibă buget și Dvs să aveți birou și salariu. Vă vrem exigenta Doamnă, Vă vrem conformă cu fisa postului și vrem să Vă aliniați la normalitate. Normalitatea este dată în general de inversul ridicolului. Dacă în genere pe dl. Primar îl simțim lângă noi, Dvs va-ți desprins complet. Prin calvarul pe care deja l-ați creat pe străzile invecinate avem toate motivele să credem că elanul Dvs cu care autorizați construcții aparent legale este nociv pentru comunitate. Dacă avem o parcelă liberă lângă noi, ne dorim să fiți permanent în concediu ca să nu mai semnați ceva. Ne creați mari emoții, ne strângem seara pe stradă și Vă vorbim de rău Doamna. Sunt persoane în vârstă care au spus “poate n-ar strica să depunem și la biserică ceva ca bunul Dumnezeu să o țină departe de ștampilă”. Realizați stimată Doamnă pe unde sunteți? Posibil sa nu va dati seama dar sunteti parte din viata noastra si a copiilor nostrii, ne siluiti permanent linistea si intimitatea noastra si a familiilor noastre plasand aceste case insiruite cu multe bucatarii sau blocuri intre case unifamiliare, le autorizati ca si cand ar fi parcuri de joaca pentru copii sau gradinite.

.Dacă vedem un utilaj pe stradă ne facem cruce și ne rugăm să nu sape pentru blocuri sau înșiruite. Aceste utilaje Doamna, sapa de fapt direct in strategia si viziunea Dvs, aproape ca nu a mai ramas nimic din ele. Opriti-va Doamna, inainte de a face din acest cartier in totalitate expresia Halloween-ului. Nu avem pretentia ca dezvoltatorii imobiliari sa aiba bun-simt, ei fac business si daca cifrele dau bine, construiesc ce semnati Dumneavoastra.

Nu vorbim aici despre o gaura in asfalt care se poate astupa dupa viitoarele alegeri, aceste derapaje pe care cu mare lejeritate le ingaduiti vor dainui vesnic, ne insemnati pe toti Doamna si riscam sa ramanem asa pana la sfarsit. Cine urmeaza dupa Dvs nu o sa mai poata corecta nimic.

Dumneavoastra, din biroul incalzit cu banii nostrii, iesiti proabil foarte rar. Faceti un exercitiu Doamna – cand mergeti si introduceti cardul sa incasati salariul platit de noi, deplasati-va si priviti jumatatea de Nord a strazii Daniel Renard si veti avea in fata imaginea implicarii si priceperii Dvs ca Arhitect Sef. Nu vrem ca strada noastra, cu case pentru care am platit sume considerabile la primarie, sa arate la fel.

Lacomia dezvoltatorilor care stau sa ne construiasca blocuri in curte ar trebui sa fie potolita de strategia si competentele Dvs si ale Domnului Primar. Daca a fost un mare efort financiar la asfaltarea strazii anul trecut, sa te abtii sa semnezi prapastii se face fara efort financiar. Trebuie doar sa Va propuneti asta. Poate Vă ajută domnul Primar. În linii mari obștea îl agreează. Îl agreează pentru că are deschidere la bun-simt și se străduiește să respecte ceea ce a promis. Din păcate curentul de opinie negativ pe care parcă Va străduiți să îl cultivați se răsfrânge și asupra dansului. Nu mai este mult până la alegerile locale și noi deja am început să votăm.

Si suntem deja foarte multi in acest cartier, o parte oripilati de hazardul cu care surprindeti, o parte nemultumiti de trafic si o parte care locuiesc langa parcele libere – ei cred ca langa casele lor modeste Dvs n-o sa ingaduiti blocuri sau “locuinte colective mici cu etaj si dublu bucatarii” pentru ca aveti strategie si viziune si legea spune ca trebuie sa existe o armonie cu casele invecinate. Dar Dvs o sa Va grabiti sa le inselati asteptarile. Vor deveni si ei oripilati, vor scrie scrisori deschise si in final, vor merge la vot.

Strada fierbe continuu si am ajuns cu totii la concluzia ca linistea noastra poate fi recastigata doar prin Instanta, primul set de documente este deja pregatit. Vom contesta legalitatea autorizatiei de la parcela cu nr. 52 si vom solicita verificarea legalitatii autorizatiilor pentru celelalte constructii de pe strada Duiliu Marcu, altele decat case individuale sau duplex-uri.

Regasiti atasat lista contribuabililor din strada Duiliu Marcu, care contureaza o comunitatea consternata ce spera la reconsiderarea exigentelor Dvs.

Comunitatea strazii Duiliu Marcu –Cisnadie“

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

35 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Georgiana Papuc

Acum 2 ani

Am venit de la Valcea, ca am auzit ca se traieste BINE la Sibiu, si cand colo decat sibienii adevarati o duc FOARTE BINE, restul nu!!!
Raspunde

M

Acum 2 ani

Cunosc o droaie de valceni mutati in Sibiu care o duc foarte bine. La fel cunosc o droaie de sibieni sadea care nu traiesc in lapte si miere. Poate unul din motivele pentru care nu o duci "FOARTE BINE" este faptul ca nu ai nimic deosebit de oferit. Just sayin' (adica "decat" spun).
Raspunde

cycle

Acum 2 ani

Trolls never rest, they just have to keep on trolling
Raspunde

Madalin

Acum 2 ani

un cartier dezordonat total, un arhitect fara cap asa va trebuie daca ati cumparat parcele acolo ! acum judecati-va cu ei !
Raspunde

///

Acum 2 ani

V-am spus eu ca e mai bine in Vasile Aaron sau la Cedonia... Blocuri vechi, trainice... Numai numele e de cartierul arhitectilor..
Raspunde

MB

Acum 2 ani

Ce paradox: se numeste "Cartierul Arhitectilor" si este probabil cartierul cu cea mai proasta arhitectura...
Raspunde

alex

Acum 2 ani

Bine,asta daca se poate numi arhitectura!
Raspunde

cycle

Acum 2 ani

Eu cred ca se impune o redenumire pentru zona: Cartierul Arhitectilor Amatori/Repetenti/Smecheri/Miserupisti/... nu ma pot hotara...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Tatiana Lindiceanu

Acum 2 ani

Este si orasul nostru, doar noi muncim in Sibiu si platim impozite!!! Lasati-ne sa construim pentru ca avem bani sa cumparam tot!!! Invidiosilor!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

gigea

Acum 2 ani

inca o teapa marca Sibiu! Bravo Primarie, Consiliu local, etc profesionisti sibieni de calibru! Rezultatul se vede! Atat la sibiu: nesimtire, glumite pe coridoare, barfe ieftine, tradari, infatuati etc mama parvenitismului este sibiul asta.
Raspunde

silviu

Acum 2 ani

Ce treaba are cartierul acesta cu Sibiul? Are Sibiul destule probleme fara sa-i atribuiti si problemele altor orase.
Raspunde

bianca

Acum 2 ani

o strada cu initiativa , asa ar trebui sa faca toti cei din Arhitectiilor ! felicitari celor implicati !
Raspunde

noname

Acum 2 ani

Si pe strada Nicolae Porumbescu e la fel, sunt insiruite unele chiar au aspect de bloc. Pe aceeasi strada, pe stanga e un bloc impartit numai in garsoniere . Autorizatia asta nu se da dupa ce este stabilit in planul de urbanism? Stiu ca acolo e prevazut spatiu de parcare pentru a doua masina pe locuinta. Pe strada George Cristinel exista un Happy City care deja ii face nefericiti pe cei de acolo prin lungimea si inaltimea constructiei. Dupa ce se termina constructiile care se vor vinde la preturi mai mici decat un duplex , noii locuitori vor vedea ca nu au loc unde sa parcheze decat in fata acelor case si se vor ruga de oamenii de acolo sa-si bage masinile in curte, ca na.. ei au spatiu iar ei saracii au cumparat garsoniera cu 30 mp dar au 2 masini. Apropo, stiam ca parcarea pe partea carosabila e interzisa in acea zona... pentru cei care au impresia ca isi cumpara un loc de parcare iar a doua masina si-o lasa in fata la vecinul care are casa!
Raspunde

Nemilosu

Acum 2 ani

Am vorbit cu un comitet de investitori afgani si vietnamezi. Vor sa faca o linie de metrou Cisnadie-Sibiu-Selimbar. Acolo unde e statia de epurare se vor construi 5 blocuri de cate 20 etaje, din beton si sticla. A, si o sala mare de conferinte care poate fi inchirata la pocaiti sau la conferinte de dezvoltare personala. Parcari subterane, in sensul ca masinile pot fi ingropate vis-a-vis de cimitir. Neaparat si un mall cu mcdrive, adica un mcmall in care te plimbi cu nevasta si boracii in cross-over.
Raspunde

Varza

Acum 2 ani

Caută-ți un job , lasă caterinca pe seama celor care se pricep, tu ai niște glume de șantierist / pășunist superexpirate...
Raspunde

Konig von Siebenburgen

Acum 2 ani

Sasii au fost inlocuiti de olteni. In 50 de ani, Sibiul a ajuns la stadiul de ursarie si mahala.
Raspunde

Ion ionescu

Acum 2 ani

Perfect adevarat! Dar sa nu iiuitam si peaiai din mărginime. Fix la fel toti
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

...

Acum 2 ani

Nu demult orasul asta inca era condus de niste sasi (unul dintre ei acum e in fruntea tarii) si multe dintre neregulile de urbanism intalnite in Sibiu au fost facute sub obladuirea lui personala.
Raspunde

rosu

Acum 2 ani

Mai Konig, care 50 de ani, ca azi, maine-i Centenarul lu´"Treceti batalioane romane Carpatii".
Raspunde

unu

Acum 2 ani

la fel se intampla si in celelalte cartiere de case; de ex. pe str Calea dumbravii, in fiecare an apar cate 3-4 blocuri in locul caselor. asta inseamna evolutie :) cand iti faci o casa, deschizi bine ochii, ce e in stanga, ce e in dreapta; daca nu e nimic, iti pui niste intrebari de perspectiva :) hai pa!
Raspunde

Focker

Acum 2 ani

Calea Dumbrăvii conform PUG ului este zona de construcții P + 4 birouri și locuințe , deci toată lumea știe ca acolo se pot construi blocuri , in schimb ,Calea Cisnadiei e a celor care dau mai mult la Huja...
Raspunde

cycle

Acum 2 ani

Din pacate cu abuzatorii urbanistici pe care ii avem bine fiixati prin primarii nu poate fi vorba doar de "deschis ochii bine". Nu uita ca ei pot oricand sa terfeleasca legea si regulamentele si sa aprobe modificari de regim de inaltime dupa pohta baronului X sau Y. Exact asta s-a intamplat pe Dumbravii in 2011 cand chiar KWJ a sprijinit ridicarea nivelului pe Dumbravii si parea foarte incantat de idee. Degeaba locuiesti intr-o zona cu case, ei te fac din pix si incep sa creasca blocurile pe locul caselor. Tot ce mai poti face e sa urmezi sfatul unui primar celebru la intrebarea "Ce sa faca cetateanul cu casa pe Dumbravii daca se trezeste flancat de 2 blocuri". "Sa vanda!" a zis primarul respectiv. Ce mai poti face intr-un astfel de oras cu astfel de oameni la carma? Oricum sunt unii care cand te aud ca ai ceva de comentat la situatiile astea sar repede cu gura si iti dau un sfat aproape identic cu cel de mai sus "Pleaca din oras". Cateii au invatat si ei sa latre pe acelasi ton cu dulaul sef... Orasul e condamnat la sufocare de capusele din serviciul urbanism (+baronii locali) si de pasivitatea nostra a cetatenilor care privim cum se infaptuiesc toate neregulile dar tot nu vrem sa credem ca vor fi chiar asa de rele precum cobesc unii ca mine.
Raspunde

Marcu

Acum 2 ani

Asa se intampla, cand in functii strategice sunt plantati incompetenti distructivi, sub limita mediocritatii! Politic, evident! Felicitari Doamna! Pardon, poate nu chiar la rang asa de inalt! Se vede de departe ca diploma, cel mult v-o puteti pune in loc de icoana, pentru ca la nivel de competenta, aceasta nu atinge nici macar limita de jos! Grafic vorbind, daca va spune ceva din clasele primare;), este sub 0, cu minus, madam! La Padurea Dumbrava, unde e strada ce apartine Cisnadiei, e la fel! Radu Patrulius, madam! Va spune ceva? Sau strada de langa!! Rusine!! Poate prin ultimul din putinele fire ale mintii va trece ideea de z va dz demisia! Cu finalizare, desigur, asa cum ne-ati obisnuit, din pix si probabil cu ceva recompense!
Raspunde

Cristi

Acum 2 ani

Da, chiar asa, si pe strada Radu Patrulius au aparut blocuri. Acolo Tanasescu si-a facut PUZ-UL cum a vrut el sau cum ai vrut tu madam? Si nu mai vorbim de strada Dorului....
Raspunde

Adevarul elibereza

Acum 2 ani

E vorba de Cisndie in vecinatatea Sibiului, nu inteleg ce tot comentati de Iohannis, sasi versus romani. E terenul orasului Cisnadie. Arhitecta de acolo e fata fostului arhitect Ispas. Nici Ispas nu era un geniu dar fata lui e praf la capitolul acesta. Huja e la fel de praf. Toti ati cumparat acolo crezand ca veti avea alturi primaria Sibiu, teapa. Aflati cine a luat spaga si rezolvati problema.
Raspunde

Cristi

Acum 2 ani

DNA-ul trebuie să se ocupe de cine a luat spaga. Ce ar fi sa le facem plângere?
Raspunde

Aglomerari urbane

Acum 2 ani

Celor care s-au mutat in zone din afara orasului dar se plang ca nu au vieti linistite. Sa va explic eu putin ce inseamna sa nu ai o viata linistita, cum e, sa traiesti la bloc, mai exact, pe Mihai Viteazu la boulevard (in conditiile in care preturile apartamentelor din zona concura uneori cu pretul unei case din afara orasului). Traficul e infernal, incepe pe la 07 a.m. si se termina tarziu in noapte (in jur de ora 22) si asta nu e tot, trebuie sa stai bine cu inima ca altfel risti un infarct pentru ca, in jur de ora 01 incep cursele de masini (startul e fantana din Piata Aurel Vlaicu si pana se termina asfaltul – aproape de troita-nu ii opreste nimeni si nimic. …si totusi astia sunt mici copii in comparatie cu motocicletele turate (aia sunt nesimtitii nesimtitilor) iar zgomotul produs de motocicletele turate este infernal ziua iar noaptea poate deveni fatal. Tot la capitolul trafic: dimineata daca nu pleci de acasa pana la ora 07.30 esti terminat ….vin puhoaiele din cartierele marginase peste tine, atat cei dinspre Cisnadie cat si dinspre Valea Sapunului, cu greu vei fi lasat sa iesi din parcarea pe care de altfel tu esti singurul care o plateste. Ar fi mai putin sufocant daca toti cei care locuiesc in afara orasului si-ar duce copii la gradinitele si scolile de care apartine locuinta acestora, conform legii si nu vorbim de locuintele fictive pe care le aveti toti in buletin ci de cele reale. Locurile de parcare: daca ai nevoie sa vii de urgenta acasa (in intervalul 8-16) e nasol… vei gasi cu greu un loc in care sa iti lasi masina, iar daca e ziua aceea in care e meci de fotbal pe stadion (bine ca sunt putine), nu are rost sa te intorci acasa cu masina (nu vei gasi un loc de parcare pe tot bulevardul). Cireasa de pe tort este praful (este mult si peste tot) !! … Este prea putin spatiu verde sau chiar deloc pentru una dintre zonele cu cel mai mare trafic din Sibiu. Plamani tari si nervi de otel va doresc!!
Raspunde

Hell-Town

Acum 2 ani

Aici nu functioneaza “DNA sa vina sa va ia!” sau #rezist??? De ce? Ca e vorba de penelisti (pedelisti) care isi fac de cap?
Raspunde

Gheorghe

Acum 2 ani

Jos cu arhitecta nebuna !, jos cu ea, sa construiasca dracu la masa in curte Tunul Cisnadiei ! apoi sa concureze cu Parisul doar incompetenti in primaria din Cisnadie. au ajuns sa incaseze miloane de lei si fac ce vor cu ei ! DNA sa va ia , cum la luat si pe cel din Selimbar !!!
Raspunde

popa marius

Acum 2 ani

trăim în țara ispașilor, a parandărătului, a tupeului..., ăștia și-au cumpărat județ și șpăgile îi fac să își piardă mințile..., dacă nu luăm poziție va fi clar mai rău. DNA-- ul ar trebui să se autosesizeze..., un iz penal parcă plutește în aer..., sper ca toate scursurile astea corupte să primească ceea ce merita...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus