Tel Aviv, un mix neașteptat si haotic sau o destinație magică, așa cum este deschis de unii bloggeri de travel, pare să fie orașul perfect pentru o excursie în mijlocul verii. De la plajele desprinse parcă din vederi și până la cartierele colorate de grafitti, locurile descrise de bloggeri sună cu adevărat atractive. Și ce bucurie că tocmai din această vară, Wizz-Air lansează un zbor direct Sibiu-Tel Aviv, practic primul care ne duce la mare.
Iată doar câteva locuri pe care le poți vizita dacă ajungi în al doilea cel mai mare oraș din Israel, după Ierusalim:
Minicălătorii.ro recomandă în primul rând o plimbare prin parcul Charles Clore, un loc înverzit unde „îți poți găsi foarte ușor zenul”. Poți face o plimbare cu bicicleta pe aleile frumos ondulate sau poți chiar să faci un pic de mișcare pe aparatele de gimnastică amplasate în aer liber. Chiar și micuții au activitate în Charles Clore, într-un mini-părculeț de joacă.
Devoratorii de artă nu vor putea rata nici un tur prin Muzeul de Artă din Tel Aviv. Expozițiile de aici promit să nu dezamăgească, ba chiar să întreacă așteptările celor care trec pragul muzeului. Asta pentru că obiectele expuse sunt dintre cele mai neașteptate - expoziție temporară de nasturi sau saci ștampilați cu „Produced in Ghana”, utilizați inițial la transportul boabelor de cafea, cacao sau al cărbunilor și care acum împânzesc pereții muzeului.
Foto: minicalatorii.ro
Pe blogul veltravel.ro sunt de asemenea prezentate câteva atracții ale frumosului oraș din Israel, cu siguranță obiective de luat în calcul în eventualitatea vreunei excursii. Una din cele mai colorate zone din Tel Aviv este Carmel Market, cea mai mare piață din oraș.
„Poți experimenta viața localnicilor din Tel Aviv – sunt o mulțime de mirosuri, de produse, de oameni agitați și zâmbitori. Cumperi carne, legume, fructe, street food sau haine. Ah, și înveți să te tocmești”, scrie bloggerul.

Gurmanzii nu pot pleca din Tel Aviv până nu vor fi încercat măcar un fel de mâncare, în Jaffa Port. Se pare că portul este celebru pentru mâncarea gustoasă. De la calamari la deserturi, mâncărurile sunt delicioase, arată veltravel.ro.
Foto: blog.veltravel.ro
Între 600 și 1500 de Euro, o excursie în Tel Aviv
În ceea ce privește partea mai serioasă a excursiei și anume rezervarea efectivă, am ales chiar primul zbor Sibiu-Tel Aviv, perioada 14 - 16 iulie. Prețurile pe site-urile de booking pornesc, pentru două nopți, de la 600 de Euro. În preț sunt incluse cele două nopți de cazare, precum și biletul de avion dus-întors, pentru o persoană. Pentru câțiva Euro în plus, călătorul poate alege și micul dejun inclus.
La polul opus, maximul pe care îl poți plăti pentru aceleași două nopți de cazare, dar într-un hotel de lux, este 1508 Euro. La fel ca în cei 600 de Euro menționați mai sus, în acești mult mai mulți bani intră din nou micul dejun, două nopți de cazare și biletele dus-întors.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Tel Aviv , vacanță , avion , Ministerul Turismului , Destinație Europeană de Excele , Pianul Călător , excursie , Adevaratul Jazz , Charles Clore , israel , Wizz Air Sport Arena Streetbal , Carmel Market , Jaffa Port , Ierusalim , Călătorie Neaşteptată
Vizualizari: 4699
Ultimele comentarii
Acum 26 minute
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 29 minute
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 29 minute
Asdfasdf
Acum 34 minute
Asdfasdf
Acum 37 minute
Un român