Miercuri,
21.10.2020
Innorat
Acum
4°C

Topul celor mai bune licee din Sibiu și județ. Urmează admiterea

31 Mai 2018 08:50

Topul celor mai bune licee din Sibiu și județ. Urmează admiterea

Ca și în anii trecuți, clasamentul este condus detașat de colegiile naționale „Gh. Lazar”, „O. Goga” și „Samuel von Brukenthal”.

Peste două săptămâni elevii din clasa a VIII-a vor încheia studiile, iar în zilele de 11-14 iunie îi așteaptă evaluările naționale. După aceea, urmează perioada în care vor completa fișele de înscriere la liceu, în perioada 29 iunie - 3 iulie 2018. Ulterior, pe 9 iulie, va avea loc repartizarea computerizată, iar între 10 și 13 iulie aceștia vor putea să-și depună dosarele de înscriere la școlile la care au fost repartizați.

Dat fiind că urmează o perioadă în care liceele vor fi luate cu asalt de viitorii absolvenți de Bacalaureat, ne-am gândit să facem un top al celor mai bune licee din județul Sibiu. Am luat în calcul media de admitere la liceu din anul trecut, precum și rata medie de promovabilitate la Bacalaureat-2017 din prima sesiune.

Cele mai bune licee din județul Sibiu: media de admitere și rata de promovabilitate la BAC

Astfel, topul instituțiilor care au avut o notă medie de admitere mai mare de 7 și rata de promovabilitate la BAC de peste 90% este dominat de colegiile naționale și singurul colegiu economic din Sibiu, precum și de cinci licee, dintre care două din Sibiu, două din Mediaș și unul din Cisnădie.

Cele mai bune rezultate le-au avut elevii de la Colegiul Național „Gh. Lazar” și cei de la Colegiul Național „O. Goga” din Sibiu. Anul trecut aceștia au fost admiși la studii cu notele medii de 9,27. Totodată, rata de promovabilitate la BAC a fost de 100% în cazul ambelor instituții, toți elevii înscriși la examene (213, respectiv 181) fiind prezenți în sălile de examinare.

Media de admitere la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu a fost mai bună anul trecut, de 9,29, dar nu i-au ajuns 0,87% pentru a avea o rată de 100% la BAC. Din cei 115 elevi înscriși la examene unul a fost respins.

Urmează Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu, unde nota medie de admitere a fost de 8,45, iar BAC-ul l-au promovat 98,78% dintre elevi. Aproape aceleași rezultate le-au avut tinerii care au fost admiși la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu (8,68 media de admitere și 95,68% rata de promovare la BAC), dar și Colegiul Economic „G. Barițiu” (8,11 și 98,11%). În primele zece cele mai bune licee din județul Sibiu se numără și „Axente Sever” din Mediaș. Anul trecut elevii au fost admiși la această instituție cu nota medie de 8,03, iar cei care au dat BAC-ul au luat note pozitive în proporție de 94,7%.

Cele mai bune licee din județul Sibiu cu nota medie de admitere 7

Cele trei instituții care încheie top-10 cele mai bune licee din județul Sibiu au avut nota medie de 7 la admitere: Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu (7,45), Liceul Tehnologic „Școala Națională de Gaz” din Mediaș (7,48) și Liceul Teoretic „Gustav Gundisch” din Cisnădie (7,07).

O medie de admitere de 7,03 a obținut-o și Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” din Sibiu, însă acesta se află în partea a doua a clasamentului celor mai bune licee din județul Sibiu, deoarece rata de promovabilitate la BAC a fost de 70,41%.

Urmează liceele unde elevii care au fost admiși au acumulat note medii mai mici de 7 și o rată de promovabilitate la BAC de sub 90%:

Liceul Teoretic „St.L. Roth” din Mediaș (6,7 / 89,6%) Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” din Talmaciu (6,48 / 87,5%) Colegiul Tehnic Cibinium Sibiu (6,77 / 62%) Liceul Teoretic „Gheorghe Lazar” din Avrig (6,43 / 57,69%) Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște (6,15 / 54,5%) Colegiul Tehnic Energetic Sibiu (6,62 / 50%) Colegiul Tehnic „A.T. Laurian” din Agnita (6 / 51,22%) Grupul Școlar Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu (5,79 / 58,82%) Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaș (5 / 67,86%) Liceul Tehnologic Cisnădie (4,98 / 55,56%) Liceul Teoretic Marsa (5,63 / 42,86%) Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu (4,98 / 48,28%) Liceul Tehnologic „Avram Iancu” din Sibiu (5,28 / 45,1%) Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni (5,3 / 50%) Colegiul Tehnic „Independența” din Sibiu (5,22 / 33,33%) Liceul Tehnologic „Ilie Macelariu” din Miercurea Sibiului (5,6 / 26,67%) Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copșa Mică (5,51 / 26,32) Grupul Școlar „Henri Coandă” din Sibiu (6 / 18,18%) Liceul Tehnologic Automecanica din Mediaș (4,54 / 3,13%)

Cele mai bune licee și colegii din județul Sibiu, în clasamentul național

În clasamentul naționall liceele și colegiile din județul Sibiu apar după poziția a 30-a. Astfel, Colegiul „Gh. Lazar” se află pe locul al 31-lea, Colegiul „Octavian Goga” - pe locul 34, iar Colegiul „S. von Brukenthal” - pe 37. Celelalte instituții se găsesc după poziția a 165-a.

Anul trecut a fost unul bun pentru liceele din județul Sibiu, acestea acumulând o rată medie de 84,39% privind promovabilitatea la examenele de bacalaureat. Din acest punct de vedere, Sibiu a fost astfel al doilea județ pe țară după Bacău.

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor
Telefon:
0757201737

Comentarii

5 comentarii

Wtf

Acum 2 ani

Doar statistici ! La bruk la fizica toti primesc 10 ca asa e bine la statistica. La Noica profesoara de matematica lasa corigenti asa ca " asa ii place dansei " , tot la Noica mai este un " profesoras " Teodorescu care este o fire conflictuala si cu un mod de evaluare pe care nici el personal nu il intelege ! Adevarata pregatire se vede cand ajung la facultate si aici deja nu mai conteaza liceul absolvit pentru ca nivelul este cam la fel, adica jalnic. Se pregatesc doar cu materii neinteresante si care peste tot in Europa nu se studiaza .
Raspunde

elevul

Acum 2 ani

la goga iti zic din surse sigure ca se umflau notele grosolan ca sa ridice media clasei si a liceului :) ...ma rog, pe vremuri, dar nu cred ca s-a schimbat ceva. De care profa de mate de la Noica zici ca pica elevii? sunt curios cine mai e pe acolo? :D
Raspunde

Insignifiant

Acum 2 ani

Sunteti cumva elev / cadru didactic in respectivele institutii? Daca nu incetati sa credeti tot ce e "pe auzite" de la toate persoanele posibile. Pentru asa un comentariu eu zic inainte sa fie documentat putin (mai mult), nu credeti? In ambele cazuri aveti informatii enorm de eronate din punct de vedere al realitatii. Nici o scoala nu e perfecta, in nici un caz, dar elevii sunt cei care trebuie sa isi dea interesul pentru propriile medii.
Raspunde

Cineva care cunoaste

Acum 2 ani

Bine ca se studiaza Wtf si alte Wtf. Tot ce se studiaza in curriculum din liceu in Romania se studiaza peste tot. Problema o reprezinta seriozitatea elevilor, profesionismul dascalilor si interesul parintilor. Iar la examenul de Bacalaureat trebuie sa te inscri ca sa-l susti. Si odata ce te-ai inscris, dupa umila mea parare, trebuie sa fi pregatit, nu sa te duci ca poate copiezi si obtii diploma. Wtf, logic!
Raspunde

Profesorii trebuie sa lucreze cu elevii

Acum 2 ani

Examenul de Bacalaureat din cate stiu eu, se da din materia de liceu, deci, materia predata de profesori la clasa, nu putem spune ca toti elevii care nu promoveaza examenul nu au fost seriosi din cauza lipsei de interes etc. Anumiti profesori au o metoda de predare mai practica care te pregateste pentru viata si nu te invata un comentariu pe de rost sau un alt tipar de invatare De aceea anumiti elevi au nevoie de ajutor cand vine vorba de examen, si nu din alte motive speculative cum ca nu au fost seriosi sau nu si.au dat interesul. In opinia mea liceul din care provii nu conteaza, ci conteaza metoda de invatare folosita de profesor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus