Romgaz, cea mai mare companie din județul Sibiu, are de vineri un nou director general. Adrian Volintiru a primit un mandat interimar, după ce ultimii doi directori au fost schimbați pentru management defectuos.
ACTUALIZARE 15:00 Romgaz a revenit în cursul zilei de joi cu un nou comunicat de presă în care anunță că, de fapt, Corin Cindrea nu a fost demis, ci doar nu a mai fost nominalizat. “Consiliul de Administraţie precizează că domnul Corin Emil Cindrea, care a deţinut funcţia de director general interimar, nu a mai fost nominalizat pentru management defectuos“, este completarea adusă de cei de la Romgaz.
Știre inițială.
Adrian Volintiru a mai fost director general al Romgaz în perioada 2011 – 2012, iar acum a fost readus în această poziție, cu mandat interimar. “Consiliul de Administraţie al SNGN Romgaz SA a decis joi, 14 iunie 2018, numirea domnului Adrian Volintiru, cu o experienţă profesională de 18 ani în domeniul energie, petrol şi gaze, în funcţia de director general al companiei, domnia sa urmând să exercite mandatul pe o perioadă de patru luni până la finalizarea, conform legii, a procedurii de selecţie a directorului general pe o perioadă de patru ani“, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului de către reprezentanții Romgaz.
Volintiru este al treilea director al companiei care are peste 6.000 de angajați și care, în primele trei luni ale acestui an, a avut o cifră de afaceri de aproape 1,5 miliarde de lei și un profit de peste 500 de milioane de lei. Virgil Metea, directorul general al Romgaz din 2013, a fost demis la mijlocul lunii decembrie 2017, după ce în spațiul public au apărut informații despre angajări și sporuri acordate în mod ilegal, dar și despre faptul că, în continuare, Romgazul a livrat gaze naturale la prețuri preferențiale unor companii private. În locul lui Metea a fost numit, interimar, Corin Cindrea, până atunci director general adjunct. Acum, și Cindrea a fost schimbat. “Pentru o corectă informare a opiniei publice, Consiliul de Administraţie precizează că domnul Corin Emil Cindrea, care a deţinut funcţia de director general interimar, a fost demis pentru management defectuos“, se mai arată în comunicatul emis de Romgaz.
Adrian Volintiru este una din persoanele abonate la înalte funcții în societățile deținute de statul român. Presa centrală relatează că, înainte de Hidroelectrica, Volintiru a mai fost în conducerea Nuclearelectrica, Transelectrica, Poșta Română sau Administrația Porturilor Maritime.
Sursa foto: Key people
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Turnul Sfatului , Director General , Adrian Volintiru , Poşta Română , Corin Emil Cindrea , Virgil Metea , Corin Cindrea , management defectuos , Administrația Porturilor Marit , Romgaz Mediaș , Demisia Premierului Sorin Grin
Vizualizari: 3546
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
MB
Acum 5 ore
Claudiu
Acum 5 ore
Liberal autentic
Acum 5 ore
Neli Oproiu
Acum 5 ore
Bobo