Luni,
01.03.2021
Ploi Scurte
Acum
3°C

Fostul ministru PSD al turismului despre Trif: E ministrul zero!

Fostul ministru PSD al turismului despre Trif: E ministrul zero!

Fostul ministru PSD al Turismului, Mircea Dobre, în prezent membru Pro România, a lansat un atac la adresa sibianului Bogdan Trif, pe care îl consideră ministrul zero.

”La plecarea mea de la conducerea Ministerului Turismului mi-am prezentat bilanțul activității, care poate fi oricând verificat. Astăzi, la cinci luni de la înlocuirea mea, toate realizările unui an de muncă au fost distruse, iar #ministrulzero #BogdanTrif se poate lăuda cu următoarele cifre: 5 luni, 56 de posturi publice inutile, înființate pentru clientelă, 1 subsecretar de stat, 1 articol din Constituție încălcat, 2 articole din Regulamentul Camerei Deputaților încălcate , 3 legi blocate!

Îi cer incompetentului #BogdanTrif demisia din funcția de ministru al Turismului, pentru încălcarea legii și nerespectarea Programului de Guvernare, prin următoarele acțiuni care au distrus toate șansele de a reforma în folosul industriei legislația:

A blocat proiectul de Hotărâre de Guvern privind înființarea Fondului de Garantare a Pachetului de servicii turistice, cu toate că exista Legea 277/2017;

A blocat Legea Turismului, nefiind în stare, în cinci luni, să obțină avizele pentru a prezenta proiectul de lege în Guvern;

A blocat, timp de cinci luni, Ordonanța 15/2017 privind înființarea OMD-urilor și a birourilor de promovare externă, cerând retrimiterea acestei ordonanțe la Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, fără nicio justificare și, astfel, prin încălcarea legii (nerespectarea art.70 din Regulamentul Camerei Deputaților).

Îi cer demisia deoarece a încălcat art. 111, alin. 2 din Constituția României și art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, prin refuzul de a se prezenta la sedința Comisiei pentru Industrii și Servicii din luna mai, la solicitarea președintelui acesteia.

Îi cer demisia pentru proiectul de reorganizare a Ministerului Turismului – ce poate fi consultat de oricine accesează site-ul instituției (http://turism.gov.ro/…/ANEXA-1-ORGANIGRAMA-LA-HG-24_2017-LA…) prin înființarea a peste 56 de posturi publice nejustificate în organigrama Ministerului, plus un subsecretar de stat, în condițiile în care, #BogdanTrif ,timp de cinci luni, nu a făcut nimic în afară de a bloca Programul de Guvernare. La rectificarea bugetară din vară va trebui sa ceară bani Ministerului Finanțelor Publice pentru toate posturile publice nou înființate.

Aici găsiți actuala organigramă a Ministerului Turismului http://turism.gov.ro/…/wp-c…/uploads/2017/09/Organigrama.pdf .

Ministerul Turismului Guvernul României #turism #trif #ministrulturismului #mirceadobre#ministrulzero”, arată Mircea Titus Dobre, pe pagina personală de Facebook.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

zzz

Acum 2 ani

vai Boidanel, ce facusi mama? nimic? ahh , stiam...
Raspunde

lol

Acum 2 ani

No, asa! Cred ca fostul ministru tocmai ce a luat si el calea statului paralel...
Raspunde

Bodoganel

Acum 2 ani

Noi știm ca e sub zero, e de la noi , îl cunoaștem ....Un băiețaș împins de la spate de tac’su , sluga de nădejde a lui Dragnea .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus