Coaliția PSD-ALDE a reușit să treacă Codul Penal prin Camera Deputaților cu 167 de voturi pentru, 97 împotrivă și 19 abțineri. Proiectul a trecut la limită, doar două voturi peste minimul necesar.
Proiectul pe modificările Codului Penal a primit votul final în Camera Deputaţilor, camera decizională înainte de promulgare. Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat, marţi, raport de admitere la modificările aduse Codului penal, cu 12 voturi ”pentru”, şapte împotrivă şi două abţineri.
Nouă dintre cei 17 deputați ai minorităților naționale au votat miercuri alături de PSD și ALDE modificările aduse Codului penal, votul lor fiind decisiv. Aceștia sunt: Adnagi Slavoliub, Csokany Petronela-Mihaela, Furic Iarco, Ibram Husein, Vexler Silviu, Vasile Daniel, Stoica Bogdan-Alin, Popescu Mariana-Venera, Ignat Miron. De asemenea, deputatul PMP, Adrian Mocanu a votat și el Codul penal, scrie G4media.
"De astăzi România nu mai e un stat de drept. A devenit un stat de Dragnea. Dvs consideraţi că nu este o infracţiune, ci e o faptă pe care v-o asumaţi şi cu care v-aţi mândrit. Vine şi o zi de mâine cei care aţi votat acest Cod al ruşinii. Acest Cod nu cred că va intra în vigoare. Vom folosi pârghii, CCR, preşedintele, chiar tribunalul. Vom folosi toate pârghiiile pentru că suntem de partea corectă a istoriei", a declarat Ion Stelian, de la USR.
PNL a anunţat deja că va ataca modificările la CCR.
"Uitaţi-vă aici şi veţi vedea că adevăratul program de guvernare a fost Codul penal. Toate asigurările pe care le-aţi dat românilor în campanie, partenerilor externi nu au fost decât de a simula bunăvoinâă. Astăzi aţi dat dovadă a comportamentului unei grupări cu character infracţional. Cei care astăzi conduc PSD v-au transformat pe toţi din majoritarea de guvernare îăntr-o majoritate toxică pentru Româniai. Din nefericire, PSD-ALDE lucrează împotriva românilor, a propriului popor. Există un acut sentiment de deznădejde pentru că dvs aţi înghenuncheat viitorul European al României. PNL va contesta la CCR acest vot, va utiliza toate pârghiile de a dejuca planurile dvs", a spus Turcan, citată de Mediafax.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Codul Penal , Camera Deputatilor , Adnagi Slavoliub , Acest Cod , Csokany Petronela , Furic Iarco , Vasile Daniel Suciu , Ibram Husein , Ignat Miron , Ion Stelian , Potrivit Codului Penal , Popescu Mariana , Stoica Bogdan , Vexler Silviu , Adrian Mocanu
Vizualizari: 860
Ultimele comentarii
Acum 58 minute
Cibi
Acum 1 oră
Mora
Acum 1 oră
Sibianul comentator
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 1 oră
Q