Primăria Municipiului Sibiu atrage atenția conducătorilor auto că din această lună s-a modificat Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, amenzile pentru parcarea neregulamentară pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități crescând semnificativ.
Conducătorii auto sunt rugați să respecte aceste locuri de parcare, rezervate și semnalizate corespunzător prin semn internaţional pentru persoanele cu handicap. Le reamintim că, în caz contrar, sunt pasibili de amendă, acesta crescând de la un cuantum între 200 și 1000 de lei la un cuantum situat între 1.000 lei - 2.000 lei conform noilor prevederi, riscând de acum și ridicarea mașinii de pe locul de parcare respectiv. Persoanelor cu dizabilități care posedă card-legitimație pentru locuri gratuite de parcare în baza prevederilor Legii 448/2006 și a HCL 366/2017 le reamintim pe această cale că au obligația de a afișa acest card la vedere pentru a fi clar observat de către inspectorii din teren și pentru a evita confuziile.
De la începutul acestui an, agenții Poliției Locale Sibiu au efectuat acţiuni de verificare a modului în care sunt respectate normele privind parcarea pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Astfel, pentru încălcarea prevederilor Legii 448/2006, art. 100 lit. f privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, polițiștii locali sibieni au aplicat peste 370 sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 69.000 lei, în peste 200 de cazuri dispunându-se și măsura complementară de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: parcare , locuri cu handicap , Primăria Municipiului Sibiu , sibieni amendati pentru deszăp , Pentru Sibiu , Agenții Poliției Locale Sibiu
Vizualizari: 4429
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Mariana Deacu
Acum 6 ore
BittDanman
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul