Patru persoane au fost rănite în urma unui accident petrecut la Axente Sever. Victimele au fost preluate și transportate la spital în Mediaș.
Un șofer în vârstă de 32 ani, sibian, nu s-a asigurat când a dat cu spatele în timp ce ieșea de pe un podeț pe drumul național și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din direcția Sibiu către Mediaș de un bărbat în vârstă de 28 de ani, anunță Poliția Sibiu. În urma accidentului au fost răniți șoferul nevinovat și cei trei pasageri ai săi, respectiv o femeie și doi bărbați, toți sibieni.
Serviciul de Ambulanță al Județului Mediaș a preluat două persoane, mamă și fiu de 45, respectiv 27 de ani. Femeia este suspectă de fractură la coloana cervicală și a fost preluată cu atac de panică. Fiul acesteia are mai multe traumatisme și fractură de gambă, anunță Liliana Blaga, din partea SAJ Sibiu.
Alte două persoane au fost preluate de SMURD Copșa. Este vorba despre o femeie de 26 de ani cu escoriații la mâini și un bărbat de 28 de ani cu traumatism facial și escoriații, anunță Ramona Nistor, din partea ISU Sibiu.
Toate cele patru victime au fost transportate la Spital Mediaș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Liliana Blaga , Ramona Nistor , ISU Sibiu , Axente Sever , politia sibiu , Smurd Copșa , SAJ sibiu , Județului Mediaș , Spital Medias , accicent , Banca Mediașului
Vizualizari: 1647
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dragan Cristina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John