Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Zece ani mai târziu. CFR a început modernizarea tunelului și peroanelor Gării din Sibiu

Zece ani mai târziu. CFR a început modernizarea tunelului și peroanelor Gării din Sibiu

9,59 milioane de lei, fără TVA, este valoarea contractului prin care Compania națională de căi ferate CFR SA a cerut modernizarea tunelului, peroanelor și copertinelor din Gara Sibiu. Lucrările au început la zece ani de la finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii stației de căi ferate.

Swietelsky Construcții Feroviare SRL – companie de sorginte austriacă – este firma desemnată câștigătoare a contractului de modernizare a tunelului, peroanelor și copertinelor dintre liniile 2 și 3, respectiv 4 și 5 din stația CFR. În plus, contractul prevede și reabilitarea rețelelor de canalizare și apă. Lucrările au început în cursul lunii august, iar termenul de finalizare prevăzut în contract este de 11 luni de la data semnării contractului. Contractul a fost atribuit în 19 iulie 2018. Potrivit datelor de pe plăcuța de șantier, antreprenorul general al lucrărilor își propune să le finalizeze pe 1 iulie 2019.

Peroane lungite și înălțate, elevator pentru persoanele cu dizabilități

Potrivit caietului de sarcini în baza căruia a fost atribuit contractul, tunelul urmează a fi reabilitat începând cu partea de hidroizolații. Sistemul de drenare a apei – nefuncțional în prezent – urmează a fi reabilitat, iar toate treptele urmează a fi demolate și construite. Rampele de acces vor fi de asemenea înlocuite, iar accesul dinspre peronul 1 și cele înspre peroanele late vor fi dotate cu elevatoare pentru persoanele cu dizabilități. Peroanele late – cele dintre liniile 2 și 3, respectiv, 3 și 4 – urmează să fie demolate în totalitate. Acestea vor fi reconstruite pe o lungime ușor mai mică: peronul 2-3 va avea o lungime de 307 m, față de 330 de m în prezent, iar cel dintre liniile 4-5 va avea o lungime de 379 de m, față de 390 de m în prezent. În schimb, cele două peroane urmează a fi înălțate față de cele actuale, caietul de sarcini solicitând o distanță de 55 de cm față de nivelul superior al șinelor. Peroanele vor fi acoperite cu mixturi asfaltice, la margine vor avea benzi de avertizare, vor fi dotate cu noi scaune și coșuri de gunoi și vor avea amplasate – fiecare – câte două fântâni cu apă potabilă.

Pe peronul dintre liniile 2 și 3 urmează a fi amenajat un spațiu comercial, iar pe cel dintre liniile 3 și 4 vor fi amenajate două astfel de magazine. Proiectul prevede și înlocuirea sistemului de iluminat de pe peroane și din tunel. Vizate de lucrări de reabilitare sunt și peroanele înguste (1,5 m) dintre liniile 5-6, 6-7 și, respectiv, 7-8. Aceste peroane nu vor fi, însă, înălțate.

gara lucrari santier (5)

Copertine mai lungi

Copertinele aferente peroanelor care vor fi înălțate sunt printre primele obiective care au început a fi demolate în cadrul lucrărilor demarate în Gara Sibiu. Copertinele urmează a fi prelungite de la cei 36 de metri pe care îi măsoară în prezent, la 76 de metri. “Pentru o soluție unitară și estetică se propune demolarea copertinelor existente și înlocuirea acestora cu copertine metalice, cu învelitoare din tablă zincată pre-vopsită tip țiglă la partea superioară. Închiderile laterale, stâlpii si închiderile inferioare se vor executa din placaj cu plăci compozite din aluminiu care vor avea finisaj asemănător cu copertina existentă din lemn și care protejează peronul de la linia 1. Este prevăzută vopsirea anticorozivă a tuturor elementelor metalice. Noile copertine propuse, mai lungi decât cele existente, vor asigura o protecție suplimentară a călătorilor. Silueta noilor copertine propuse va fi în concordanță cu aspectul general al stației“, se arat în caietul de sarcini al lucrării.

gara lucrari santier (3)

Și un nou sistem de informare

Printre obiectivele lucrărilor de modernizare este inclus și un nou sistem de informare, dar și de supraveghere a călătorilor. Sistemul de informare va include panouri cu afișaj LCD pentru peroane, panouri ale căror informații să fie vizibile de la o distanță de 40 de metri. Acestea vor fi montate pe toate peroanele stației de cale ferată și vor fi însoțite și de un nou sistem audio și, evident, de ceasuri cu afișaj analogic. Pe lângă panourile de informare, CFR a solicitat și amplasarea unor monitoare LCD pentru reclame. Sistemul de supraveghere video va fi montat atât în exterior, cât și în interior. “S-a optat pentru amplasarea de camere de supravegherea video profesionale în principalele puncte cu trafic mai intens de călători, si anume: case de bilete, holuri, peroane, în interiorul clădirii, pe peronul liniei I, în zona pasajelor pietonale“, se mai arată în caietul de sarcini al lucrării.

gara lucrari santier (2)

După zece ani

Gara Sibiu este o gară de cale ferată din municipiul Sibiu, care a fost dată în folosință la 11 Octombrie 1872. Tunelul pietonal a fost realizat în jurul anului 1960. Clădirea Gării a făcut obiectul unui proiect de modernizare ale cărui lucrări au început în 2005, fiind finalizate în primăvara anului 2008.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Doc

Acum 5 ani

Gările ar trebui să fie transferate prin lege autorităților locale. Altfel tot așa o să avem, reparații făcute odată la 20 de ani.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Daniela Flucus

Acum 5 ani

Haideti sa fim seriosi! Sibiul este unul din cele mai bogate orase din Europa, avem bani multi, ne permitem sa calatorim cu avionul, inclusiv la Valcea cand mergem la socrii si bunici!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

un sibian

Acum 5 ani

tare adevarat!!!
Raspunde

motanul garfield

Acum 5 ani

Mai du-te, tu! Nu cumva al tau era elicopterul pe care l-a inchirit Dragnea? Nu l-ai sfintit dupa ce l-a folosit teleormneanul/
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

După ortografie ești poligam , nicidecum ironic !
Raspunde

McD

Acum 5 ani

..sa speram ca vor inlocui si sinele pe lungimea portiunilor reabilitate...era interesant sa faca un acces spre liniile 2 si 3 direct de pe platforma din dreptul tunelului, prin inreruperea liniei 2 pe o portiune de 10m avand astfel 2 capete de linii (1 si 2) pentru gararea trenurilor zonale (Sibiu-Fagaras, Sibiu-Vint, Sibiu-Medias, Sibiu-Rm.Valcea) iar restul liniilor (3,4 si 5) sa ramana pentru tranzit...zic si eu...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

jolly

Acum 5 ani

Bine ca nu construieste Terra Building. Mergeti sa vedeti bataie de joc facuta de Terra Building pe Tesatorilor la Apollo. Locuri de parcare luate cu japca si transformate in spatii verzi unde vor creste buruieni pentru ca ce de la spatii verzi curata doar zona centrala. Bataie de joc fata de locuitorii din zona care pur si simplu nu mai au unde parca.
Raspunde

v

Acum 5 ani

Parca pasajul a fost reabilitat anul asta? Singura masura buna este inaltarea peroanelor, dar nu pina la nivelul trenurilor. Zonele cu buruieni, gunoaie din gara si apropierea ei ramin la fel? Sint convins ca nimeni nu s-a gindit la traseul orasenesc al CFR, care este jalnic, >in general fiind fundul curtilor unor oameni, care nu-si renoveaza gardurile, nici macar nu le repara. Sa nu mai vorbim de aspectul caselor caselor spre linii
Raspunde

Volkischer Beobachter

Acum 5 ani

Bine ca se face!...Mai bine mai tarziu decat niciodata! Vizionati si videoul 'Demolition of old roofs in the Sibiu station/Demolarea vechilor copertine din gara Sibiu" publicat pe youtube!
Raspunde

curiosul

Acum 5 ani

Cine l-a publicat?
Raspunde

greva ceferistilor din 33

Acum 5 ani

Propun sa se taie si balariile de pe marginea liniilor de cale ferata! E dezastru la intrarea in Sibiu , la gara mica. Nu ca in alte parti ar fi mai bine, dar chiar la intrarea in oras, e de groaza1 Apoi, sa se toaleteze salcamii si altii copacii de pe marginea liniilor pt. ca nu este vizibilitate si se pot intampla nenorociri...
Raspunde

Lupin

Acum 5 ani

O sală de așteptare este indispensabilă. Nu e normal să aștepte călătorii, grupuri de turiști, în picioare, zeci de minute - plus că mai sunt și întârzieri uneori - pe holul acela care devine și el neîncăpător uneori. E chiar bătaie de joc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus