Piețele din centrul istoric al Sibiului au fost golite, zilele acestea, de mașini. O dată pe an – în Săptămâna mobilității europene – autoritățile locale interzic accesul autoturismelor în Piața Mică, Piața Huet, Piața Schiller, strada Centumvirilor și str. Arhivelor, spre admirația turiștilor și dezamăgirea unor sibieni.
Nicio mașină nu a mai avut acces în principalele piețe din centrul istoric al Sibiului, cu ocazia evenimentelor pregătite de administrația locală și alți parteneri, în cursul zilelor de sâmbătă și duminică. Total diferit față de restul perioadei din an, cu excepția Pieței Mari, unde se desfășura Cibinfest, o liniște spartă doar de vocile oamenilor a pus stăpânire pe piețele istorice. Iar lumea a profitat de acest lucru. ”Mă bucur că se continuă acest proiect. Dacă anul trecut nu a fost o vreme fantastică, acum astrele s-au aliniat astfel încât beneficiem de vreme foarte bună. Mă bucur de răspunsul oamenilor, care efectiv au cucerit azi Piața Mică. Atât creatorii de evenimente, care au creat proiecte culturale, sportive ori culinare, care au beneficiat de o maximă vizibilitate din partea turiștilor și localnicilor în Piața Mică”, observă Adi Oprea, proprietarul localului hub-cultural Sibiu.
”Mi se pare relaxant”
În zona Pieței Schiller, pe strada eliberată de mașini, autoritățile locale au adus și ”fotolii-puf” de care au profitat turiștii. Printre ei, Alexandra, de origine din Bacău, dar de mai mulți ani bucureșteancă. ”Mi se pare foarte relaxant și foarte fain. Nu știam că, de obicei, aici parchează mașini, chiar am apreciat când am văzut că polițiștii i-au trimis în alte locuri pe cei care încercau să se strecoare aici. E foarte liniștitor și cred că era nevoie de alungarea mașinilor”, apreciază Alexandra, care apreciază că – acum – orașul arată mai bine decât la precedenta ei vizită, din urmă cu mai mulți ani. După două ture în zona străzii Tipografilor, un șofer sibian, cu familia în mașină, nu este chiar atât de fericit. ”Da, aveți dreptate. Arată mai bine. Dar să-mi spuneți eu unde parchez. Nici la gară, de merg, nu cred că găsesc locuri. Vrem oraș frumos, dar fără investiții”, bombăne la final șoferul care n-are poftă de a critica administrația decât dacă ”anonim”. În cele din urmă, sibianul își îndeamnă familia să coboare din mașină, până când găsește un loc de parcare liber.De altfel, sibienii s-au cam obișnuit să își bea cafeaua cu ochii pe propria mașină, observă Adi Oprea, după ziua de sâmbătă, în care Piața Mică a fost golită de mașini. ”Turiștii sigur se bucură mai mult de această variantă, în care chiar pot să vadă clădirile, intrările... Localnicii, în schimb, s-au obișnuit atât de mult de a veni cu mașina până în buza terasei, coaforului sau cafenelei, încât – din experiența mea de azi – preferă locurile în care au parcare, nu renunță la acest confort. Să nu trebuiască să urce “atâta deal» pe sub Podul Minciunilor”, apreciază, ușor ironic, Adi Oprea.
Dans, chitară, trotinete, polițiști, concursuri
Evenimentele pregătite de Primăria Sibiu și partenerii săi cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității nu presupun doar închiderea accesului auto în piețele centrului istoric al Sibiului pentru zilele de sâmbătă și duminică. Autoritățile au îndemnat sibienii să lase mașinile acasă, cursele cu autobuzele Tursib fiind gratuite în aceste două zile. În plus, au fost organizate și concursuri, prin care sibienii sunt îndemnați să se fotografieze cu bicicleta în cinci puncte din oraș, iar imaginile să le posteze pe Facebook, însoțite de #Sibiuziuafaramasini. ”În ultimele 12 luni am făcut peste 500 km doar pentru deplasarea de acasă până la locul de muncă. Înmulțit cu doi «pentru că» tandem. Asta înseamnă multe săptămâni la rând, o mașină în minus în trafic la orele de vârf (de două ori pe zi). Nu-i mult, dar ne-am făcut partea noastră mică pentru a reduce blocajele de trafic și poluarea în oraș”, a postat, de exemplu, Nicoleta Tompa, deasupra fotografiilor făcute alături de soțul ei în Piața Mare, în Sub Arini, la Teatrul Gong, Zoo și în fața Muzeului din Dumbrava Sibiului. Zone în care a mers cu bicicleta ”în tandem”.”În primul rând, asta este piața. Pentru că, în rest, este parcarea din Piața Mică. Este un loc primitor fără mașini, un loc care aduce oamenii pentru o plimbare, pentru a petrece timp liber, pentru a vizita, pentru a se bucura de mai mult de oraș”, Adi Oprea, proprietar de local în centrul istoricTotodată, o serie de evenimente au fost organizate și în Piața Mică. Cei de la Decathlon au adus trotinete, pe care le-au închiriat gratuit. Nici sibienii, nici turiștii nu s-au înghesuit, însă, la trotinete. ”Doar opt, până la această oră. Cred că îi descurajează piatra cubică din aceste piețe”, aprecia reprezentantul Decathlon, sâmbăta după-amiaza.
Mult mai mulți s-au oprit, însă, la cortul unde doi polițiști sibieni dădeau sfaturi copiilor despre mersul cu bicicleta sau pe jos. ”Peste 200 de copii au venit la noi, până la această oră. Și vom continua și duminică. Facem prezentări tematice, teoretice despre regulile pentru pietoni și bicicliști, apoi avem și «probă practică», pentru a aplica cele învățate. Noi, polițiștii, încurajăm folosirea mijloacelor de transport alternative mașinii personale”, spune Ionuț Natea, din cadrul Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. Și Ionuț Natea a venit la cortul din Piața Mică pe bicicletă, una din cele aflate în dotarea poliției sibiene.
Activitățile programate cu ocazia acestui eveniment au mai inclus și lecții de dans susținute de reprezentanții Teatrului de Balet în Piața Huet, dar și recitaluri de chitară în Piața Mică ori spectacole gratuite la Teatrul Gong, pentru cei care ajungeau cu bicicleta. La Zoo și în Muzeul din Dumbrava, de asemenea, intrarea a fost gratuită pentru cei care s-au deplasat cu bicicleta ori trotineta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Serviciului Rutier Sibiu , Săptămânii Europene , Biroul Drumuri Naţionale , Pieței Mari , Podul Minciunilor , Teatrul Gong , Piața Huet , Dumbrava Sibiului , Piata Mare , Parcul Sub Arini , Primăria Sibiu , Piața Mică , ziua mobilitatii , Primăriei Sibiu , La Zoo , masini , Piaţa Schiller , Adi Oprea , Pentru Sibiu , Ionuţ Natea , Poliție Sibiu , Zona Pieței Schiller , Nicoleta Tompa , Și Ionuț Natea , Inspectoratului Judeţean
Vizualizari: 3792
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
Daca esti prost macar nu mai semnaliza de fiecare data !
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Iulian
Acum 1 oră
Xxx