Vineri,
04.10.2024
Parțial Noros
Acum
20°C

Tribunalul Sibiu a respins urgența suspendării șefilor Romgaz. ”Cam la toate companiile s-a făcut la fel”

Tribunalul Sibiu a respins urgența suspendării șefilor Romgaz. ”Cam la toate companiile s-a făcut la fel”

A fost respinsă cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale pentru suspendarea celor șapte administratori Romgaz – printre care și actualul director interimar -, în cadrul procesului deschis de un acționar al companiei. Iar cel care a recrutat candidații din care au fost aleși cei șapte administratori arată că, de fapt, cam la fel se întâmplă la toate marile companii de stat din România.

”Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială vizând măsura suspendării provizorii a efectelor Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor a ROMGAZ SA nr. 8/6.07.2018, formulată de reclamantul Micu Radu-Constantin, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ SA, cu sediul în Mediaș”, se arată în extrasul publicat de Tribunalul Sibiu din hotărârea dată luni, 1 octombrie. Hotărârea AGA care se cerea a fi suspendată este cea prin care, în iulie anul acesta, a fost stabilită componența pe următorii patru ani ai Consiliului de administrație al Romgaz, cea mai mare companie din județul Sibiu. Hotărârea dată de Tribunalul Sibiu poate fi atacată cu apel în cinci zile. Procesul de anulare a hotărârii AGA prin care a fost desemnat actualul consiliu de administrație va fi judecat, pe fond, în continuare.

Cel care contestă actualul consiliu de administrație al Romgaz este Radu Micu, jurnalist sibian, care cu câteva zile înainte de alegerea noilor șefi a devenit acționar al societății, prin achiziția a 50 de acțiuni. Motivele invocate în fața instanței de către Radu Micu, prin avocat, sunt legate de faptul că membrii CA nu ar fi competenți, iar desemnarea lor s-a făcut într-un context de incompatibilitate: cinci dintre cei șapte membri ai actualului CA făceau parte și din Comitetul de Nominalizare și Remunerare care a selecționat din lista de candidați cine să facă parte din viitorul consiliu de administrație al Romgaz (restul motivelor invocate în instanță și discuțiile din fața judecătorului le puteți citi aici).

Turnul Sfatului a luat legătura și cu George Butunoiu, cel care conduce George Butunoiu Group SRL, expertul independent angajat de Romgaz să întocmească lista celor 21 de candidați pentru CA în perioada 2018 – 2022. Din lista celor 21 selectați de George Butunoiu Grup SRL, Statul Român (prin Ministerul Energiei, ca acționar al Romgaz) și restul acționarilor societății cu sediul în Mediaș au ales propunerile supuse, mai apoi, votului Adunării Generale a Acționarilor. Modul acesta de lucru se regăsește la mai toate companiile de stat, arată George Butunoiu pentru Turnul Sfatului. El a arătat că a aflat de procesul prin care se cere suspendarea actualului consiliu de administrație. ”Competența noastră se limitează la furnizarea listelor de candidați către cei care ne-au cerut recrutarea respectivă. Acolo se oprește toată activitatea noastră, și prin lege, și prin contractul cu angajatorul respectiv. Ce face fiecare companie după aceea (Romgaz inclus aici) cu candidații de pe liste, cum îi evaluează, cum fac alegerea finala, nu mai este treaba noastră și nici nu ținem să aflăm”, declară Butunoiu.

În contextul în care actuala conducere a Romgaz este acuzată că ”s-a ales ea între ea”, Butunoiu arată că, de fapt, cam la fel se întâmplă la toate societățile de stat. ”Cam la toate companiile de stat aceste recrutări s-au făcut la fel, actualul CA recrutează noul CA, și marea majoritate a membrilor CA actuali erau și candidați, deopotrivă”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus