Sâmbătă,
21.09.2024
Cer Senin
Acum
7°C

67 de utilaje, pregătite de deszăpezirea județului

67 de utilaje, pregătite de deszăpezirea județului

Societatea Drumuri si Poduri SA Sibiu, aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, va gestiona deszăpezirea drumurilor județene în iarna care urmează, iar pregătirile sunt deja într-o fază avansată, transmit reprezentanții instituției. Activitatea de deszăpezire va fi derulată prin patru baze și patru puncte de sprijin pe raza județului Sibiu, distribuite astfel: Baza Sibiu cu punctul de sprijin Păltiniș (canton), punctul de sprijin Jina și Rîu Sadului, Baza Cârța, cu punctul de sprijin Poiana Neamțului, Baza Agnita Baza Șeica Mare și Baza Dumbrăveni, cu punctul de sprijin Blăjel. Angajații SC Drumuri si Poduri SA Sibiu vor avea la dispoziție 67 de auto-utilaje. Pe lângă acestea, a mai achiziționat patru mijloace de transport de mare capacitate și cinci R.M.A. În iarna aceasta, vor fi disponibile mai multe tipuri de materiale antiderapante. Estimările arată că va fi nevoie de 9000 mc nisip, iar până în data de 15 noiembrie va fi asigurată 30% din cantitate, 3500 tone de sare, din care 30% va fi asigurată tot până în data de 15 noiembrie. La aceste materiale se adaugă 100 tone de material de deszăpezire lichid, pentru care a fost executată infrastructura de depozitare. De asemenea, s-au finalizat lucrările de renovare la cantonul din Paltiniș în vederea transformării acestuia în punct de sprijin autonom.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus