Nu au o sală a lor în care să își primească oaspeții la meciurile de „acasă”. Nu au nici mulți suporteri, pentru că nu prea merge lumea până la Șura, acolo unde își dispută meciurile. Cu toate acestea, tinerii sportivi antrenați de Cristian Crăciun, la CSU Sibiu U14, sunt extrem de dedicați și se pregătesc cu multă responsabilitate. Rezultatele nu întârzie nici ele să apară.
„Încerc să clădesc jucători, nu scoruri”, spune Cristian despre modul în care își pregătește jucătorii de la CSU U14 pentru viitor.
Antrenorul sibian încearcă să își mobilizeze sportivii cât poate de mult și să îi determine să joace nu pentru scoruri și victorii, ci pentru propria dezvoltare și pentru viitorul lor în baschet. Iar viitorul sună bine – copiii aspiră să ajungă la nivelul jucătorilor noștri mai mari.
„Momentan copiii sunt pe o pantă ascendentă, dar mai avem mult de lucru. Mă bucur că într-un timp atât de scurt, practic un an de zile, am reușit să ajungem la 6-8 jucători în rotație. Ei visează să ajungă la fel de mari ca mulți jucători români ceea ce este foarte bine. Merg și la meciurile echipei mari a Sibiului și muncesc foarte mult. Sper ca până la 18 ani ei să aibă un bagaj tehnic și practic suficient de mare încât să facă pasul direct spre echipa mare, să nu fie nevoiți să mai stea să își facă încă o etapă de juniorat, cum e acum în România că ești junior până la 26 de ani și veteran la 30”

Câțiva dintre jucătorii U14 pe care îi antrenează Cristian Crăciun au deja posibilitatea să ajungă chiar mai departe de atât. Antrenorul va merge cu ei la Perform Baschet.
„Ce e important e că la vârsta de 13 ani deja am 4 în echipă care fac șapte antrenamente pe săptămână și nu știu dacă sunt mulți în România care fac treaba asta la momentul actual. Pe cei patru o să-i duc acum la Perform Baschet, care este pre-Lotul Național, în 24-25 noiembrie, în prima etapă de selecție de la Tg. Mureș și sunt convins că o să facă față acolo”, povestește Cristian.Joacă baschet cu pasiune. Ar juca și cu mai mult spor, dacă ar avea unde
Echipa de baschet U14 a Sibiului își dispută meciurile de acasă în Șura Mică. Motivul este, spune antrenorul, că există doar două săli în Sibiu în care ar putea juca. Iar acelea sunt mereu ocupate...
„Din păcate, noi ne jucăm meciurile la Șura, pentru că nu avem o sală în Sibiu pentru ele. Este foarte greu să promovăm sportul doar prin echipa mare, unde merg fanii echipei mari. Aici, la meciurile echipei mici trebuie să vină colegii, prietenii, copiii care poate ar prinde pasiunea pentru acest sport și e foarte dificil să îi atragem dacă trebuie să vină la meciuri la 13 km de Sibiu. Asta cu sălile e ca și cum ai juca la LOTO. Să prinzi loc într-o sală e ceva greu de rezolvat. Singurele săli cu tabelă omologată în care putem juca sunt Sala Transilvania și cea de la CSS, ambele fiind mereu ocupate. Așa că suntem nevoiți să jucăm la Șura Mică”

Oricine a fost vreodată la un meci de baschet știe clar cât de mult contează galeria și mai ales o galerie ca a Sibiului. Micuții antrenați de Crăciun nu se pot bucura însă nici măcar pe jumătate de o astfel de susținere.
„E foarte greu. Mereu când mergem în deplasare, echipa gazdă are câțiva copii care merg să vadă meciul, la noi sunt trei părinți și oficialii. Evident că avem de suportat și costuri mai mari. E ca și cum jucăm în deplasare fiecare turneu”Sportivii de la CSU Sibiu U14 au avut două victorii în două meciuri disputate, din etapa a doua a Campionatului Național U14.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sala Transilvania , sura mica , Lotul Naţional , Cristian Crăciun , Finala Campionatului Naţional , Perform Baschet
Vizualizari: 1782
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Dragan Cristina
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Hermannstädter
Acum 5 ore
Valentino Versace
Acum 5 ore
John