O secundă de neatenție și o zonă slab iluminată...de atât a fost nevoie pentru ca o tânără de doar 21 de ani să își piardă viața, aseară, în zona Avantgarden. Imediat după producerea accidentului, reacțiile locuitorilor din zonă nu au întârziat să apară - se pare că strada respectivă ar fi folosită de mulți șoferi pentru curse de viteză nocturne. De această dată însă, de vină ar fi fost nechibzuința tinerei.
În urma accidentului de aseară de pe prelungirea Mihai Viteazu, zona Avantgarden, femeia călcată de mașină a ajuns în comă la spital. În ciuda încercărilor medicilor de a o salva, aceasta nu a supraviețuit.
„O tânără de 21 de ani politraumatizată, cu ruptură de splină, șoc hemoragic și traumatism cranio-cerebral, a ajuns în comă la Spitalul Județean Sibiu. S-a intervenit chirurgical, apoi a fost transportată pe ATI, dar din păcate nu a rezistat, din cauza afecțiunilor și a decedat”, a declarat Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.Zona este cunoscută de localnici ca fiind una pe care mulți șoferi ar face curse de mașini, arată o postare pe INFO TRAFIC jud. SIBIU.
Potrivit reprezentanților poliției însă, nu ar fi fost vorba despre o cursă. Tânăra de 21 de ani din Vâlcea ar fi mers în plimbare pe carosabil, printr-o zonă slab luminată.„Accident în prelungirea Mihai Viteazul, cel mai probabil din cauza curselor de mașini. Dacă punea poliția Română radar aici își făcea norma lunara într-o zi”, este comentariul celui care a postat imaginile pe pagina de facebook.
„Din primele cercetări, vina aparține fetei, care se afla pe partea carosabila. În ceea ce privește viteza autoturismului, acest aspect se poate stabili în urma unor expertize de specialitate, dacă va fi cazul. Zona în care s-a produs accidentul e slab iluminată”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.Pentru mai multe informații, citiți și:
http://www.turnulsfatului.ro/2018/10/28/actualizare-tanara-lovita-de-masina-in-selimbar-nu-a-putut-fi-resuscitata/?fbclid=IwAR3kKvsFb00kOy96IMoIn-F7c330uhrwfe831PeVBmsVP7XqfjuDNC5dFuM
Foto: facebook/ INFO TRAFIC jud. SIBIU
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Elena Welter , Mihai Viteazul , Spitalul Județean Sibiu , Urgență Sibiu , Mihai Viteazu , Spitalului Clinic Județean , Județului Sibiu , Decebal Todăriță
Vizualizari: 12019
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C