Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Primarul Astrid Fodor: “Până în 2020 întreg parcul de autobuze al TURSIB va fi înnoit”

Primarul Astrid Fodor: “Până în 2020 întreg parcul de autobuze al TURSIB va fi înnoit”

Într-un interviu acordat Turnul Sfatului primarul Astrid Fodor explică pașii pe care municipalitatea sibiană i-a prevăzut în domeniul transportului public - ce s-a făcut și ce urmează să se facă - și avansează un termen până la care întreaga flotă a TURSIB va fi înnoită: anul 2020. De asemenea, șeful administrației locale vorbește în interviu despre data de la care primele autobuze noi vor intra pe trasee.

-Doamna primar, primele autobuze noi din flota TURSIB, cele produse de ANADOLU ISUZU și KARSAN OTOMOTIV au ajuns la Sibiu. Când intră în exploatare?

- Primele 10 autobuze care au sosit deja în Sibiu fac parte din seria de 55 achiziționate de societatea noastră de transport public. Sunt 38 de autobuze cu 95 de locuri și 17 autobuze cu 147 de locuri și, potrivit contractului, acestea vor fi livrate în tranșe până la finalul acestui an. Pe măsură ce ajung în Sibiu, TURSIB va parcurge etapele procedurale legale, adică înmatriculare și licențiere, iar apoi acestea vor intra cât mai repede pe trasee.

-Au fost voci care au comentat faptul că autobuzele sunt turcești…

-Am văzut și eu, dar cred că trebuie să depășim aceste preconcepții. Achiziția nu poate avea în vedere țara de origine, ci caracteristici tehnice și dotări pentru confort și siguranță, dar și echipamente care să permită informarea călătorilor, iar ANADOLU ISUZU si KARSAN au avut cea mai bună ofertă în procedura de achiziție. De altfel, din informațiile pe care le am de la TURSIB, furnizorii au dovedit seriozitate și au respectat toate condițiile prevăzute în contract.

-De ce nu s-a optat pentru autobuze electrice?

-Se spune că nu e bine sa-ți pui toate ouăle în același coș. Simplificând la maxim, poate fi un răspuns. Dezvoltând, însă, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Aceste concluzii rezultă din studiul de oportunitate realizat de Primăria Sibiu pentru a stabili soluția optimă pentru modernizarea transportului public local, stabilind trasee, tip de autobuze potrivite pentru Sibiu și sistemele conexe necesare. Conform aceluiași studiu eco-eficiența este dată în primul rând de autonomie. Specialiștii au făcut o evaluare a traseelor care ar putea fi deservite de acest tip de mijloace de transport și mai ales când s-ar putea întâmpla asta. Avem în Sibiu trasee care includ pante și rampe, ceea ce influențează consumul de energie. Dacă se ating consumuri mari, e nevoie de stații de încărcare rapidă, care sunt scumpe și a căror realizare implică avizări multiple, deci timp. Starea flotei TURSIB impunea o acțiune rapidă, fiindcă tot mai multe autobuze se stricau în drum. Nu mai discutam despre faptul că autobuzele electrice sunt mult mai scumpe și că întreținerea lor este, de asemenea, mai costisitoare.

Nu vreau să se înțeleagă că nu ne interesează autobuzele electrice, ba din contră. Vom achiziționa și astfel de autobuze. În acest moment însă, luând în considerare opiniile specialiștilor, autobuzele EURO 6, cea mai scăzută normă de poluare existentă pe piață, sunt varianta optimă.

-Așadar vom vedea în Sibiu circulând autobuze electrice?

- Da. În primă fază și cât mai urgent vom introduce pe trasee autobuze Euro 6 - cele 55 de autobuze cumpărate de Tursib care vor fi livrate până la finalul acestui an și cele 10 achiziționate de Primăria Sibiu. Apoi vor sosi și cele ecologice. Mai întâi, cele 9 autobuze electrice pe care le vom primi cu suportul MDRAP cu finanțare din fonduri europene. În paralel, vom achiziționa din fonduri europene cele 40 de autobuze eco-eficiente pe gaz comprimat și cinci microbuze electrice pentru transportul în centrul istoric.

-Când se vor întâmpla toate acestea?

- Dacă totul merge bine, estimăm că până în 2020 vom reuși să înlocuim toate autobuzele din parcul auto Tursib pentru ca transportul public să devină din nou atractiv pentru sibieni. După ce toate aceste proiecte se concretizează cele 85 de autobuze vechi cu care operează Tursib în prezent vor fi înlocuite cu 120 de mijloace de transport noi.

Pentru ca toate acestea să se întâmple, depindem însă și de factori pe care municipalitatea nu îi poate influența. Primele 55 de autobuze contractate de Tursib sunt deja în curs de livrare și deci contăm pe acestea. Dar pentru cele 9 autobuze electrice depindem de modul în care se va desfășura accesarea de fonduri europene de către MDRAP și apoi de achiziția care se va organiza. De asemenea, în cazul achiziției celor 10 autobuze Euro 6 pe care Primăria Sibiu o gestionează, parcurgem etapa de evaluare și sperăm că nu se vor depune din nou contestații care să întârzie și mai mult achiziția acestora, începută în 2017. În ceea ce privește cele 45 de autobuze ecologice, vom depune proiectele până la finalul anului pentru obținerea de fonduri europene și apoi totul ține de mersul procedurii de achiziție.

-Provocarea TURSIB rămâne forța de muncă…

-Din păcate, este o provocare căreia nu doar TURSIB trebuie să-i facă față, ci tot mai multe companii. Firma noastră de transport public are în acest moment un deficit de șoferi, dar am încredere că o să depășim această etapă.

Interviu publicat în cadrul unei campanii susținută de ANADOLU ISUZU și KARSAN OTOMOTIV cu ocazia prezentării publice a mijloacelor de transport contractate de Municipiul Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

16 comentarii

gicu

Acum 5 ani

foarte bine! insa cele 85 de autobuze nu ajung! ar ajunge daca nici unul nu ar sta la capete de linie. sunt doar 3 linii pe care acestea circula din sfert in sfert de ora, pe restul de linii e jale.
Raspunde

Doc

Acum 5 ani

Starea flotei TURSIB impunea o acțiune rapidă, fiindcă tot mai multe autobuze se stricau în drum.
Bun, pot înțelege argumentul ăsta, dată fiind situația descrisă. Dar situația descrisă nu cade din cer, nu? Nu vorbim de caz fortuit, durata de exploatare a autobuzelor respective se știa de la bun început, de ani de zile. Dacă aștepți până când încep să se strice în drum, atunci da, trebuie să faci ceva urgent, pe românește o cârpeală. Acestea fiind spuse, fie și doar în acest domeniu al infrastructurii de transport, ce alte proiecte se fac ACUM ca să nu ajungem peste câțiva ani în aceeași situație? Să avem nevoie de o nouă cârpeală?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pepe

Acum 5 ani

Nu ar fi rau daca s-ar suplimenta cu niste atlelaje economice provenite din Marginime. Asa nu va mai fi pokuat orasul,iar investitorii strategici din zona isi vor folosii capitalul pentru binele orasului.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cami Salcudean

Acum 5 ani

Dezvoltarea Sibiului, proiectele de viitor, lucrarile aflate in derulare, fondurile europene atrase, anvergura viziunii pe termen mediu si lung fac din Sibiu cel mai dezvoltat oras din tara, de departe! Oradea, Clujul, Timisoara, Aradul, Iasiul, Brasovul sunt cu ani lumina in urma noastra! Felicitari, sibieni!
Raspunde

gicu

Acum 5 ani

reincepe campania electorala.. din ciclul centura sudica, autobuze electrice, parcari noi nu strazi redesenate, zona metropolitana... stati linistiti, votati in continuare ca peste 4 ani tot cu promisiunile ramanem
Raspunde

Andrei

Acum 5 ani

Da e clar! E in campanie electorala d-na primar. Si noi care credeam ca scapam de ea....Se pare ca n-o lasa sefu de la Bucale. Cat despre alte viziuni..... nici vorba. Atat poate, e depasita femeia. Ar fi mai bine daca ar ramane in pensie. E doar vina noastra daca mai iasa primar... Pacat ca Sibiul nu poate da un adevarat gospodar pentru oras!!!!
Raspunde

Cosmin Stanciu

Acum 5 ani

In "20-20" am ajuns sa ne laudam cu parc auto nou DIESEL!
Raspunde

Ioni

Acum 5 ani

Ar trebui sa mearga la Oradea sa invete ce inseamna sa gospodareasca un oras . Sa vada cum se iau fonduri europene pt pasaje subterane , pt piste de biciclete pe malul raului , pt poduri , etc . Cibinul este la fel ca acum 50 ani , Sub Arinul este la fel . Pentru inca un mandat , trebuie sa faca eforturi serioase , fara aroganta .
Raspunde

Dumitru

Acum 5 ani

Putin Astrid, foarte putin... tot mai multe orase se dezvolta frumos iar Sibiul carpeste pe ici pe colo
Raspunde

Ion

Acum 5 ani

Doamna Astrid , de Alianta Vestului ati auzit ? Sau e sub demnitatea dvs si a Sibiului sa se asocieze cu Timisoara , cu Oradea , cu Clujul ?!
Raspunde

mihai

Acum 5 ani

Cei din Alianta Vestului trec pe autobuze electrice. Noi ne laudam cu autobuze diesel. Probabil ca e sub demnitatea lui Fodor sa se alieze cu cineva dar nici nu cred ca cei din Alianta vor Sibiul in parteneriat, la ce gandire pe termen lung (nu) are "doamna" ;)
Raspunde

calator

Acum 5 ani

Nu doar flota Tursib este problema! Traseele sunt prost gandite. Sincronizarea pe diferite trasee nu exista. O sa se blocheze orasul total daca nu este gandita in ansamblu problema transportului in comun. Nu se poate sa traversezi un orasel ca Sibiul in 50 de minute minim cu transportul in comun. Stie cineva din Primarie ce inseamna sa traversezi orasul cu transportul in comun? Stie cineva ce inseamna sa faci naveta in zona vest din orice cartier al orasului exceptand Hipodrom ? Daca nu sunt luate in considerare toate aspectele, va iesi o carpeala jalnica. Si m-am saturat de lamentarile cu lipsa soferilor. Cine se vrea director si membru in consiliul de administratie Tursib sa rezolve problemele.
Raspunde

Calator 2

Acum 5 ani

"Nu doar flota Tursib este problema! Traseele sunt prost gandite. Sincronizarea pe diferite trasee nu exista." Parcă n-ați ști în ce oraș stați. E un oraș cu centru istoric, ale cărui străduțe sunt de multe ori cu sens unic, înguste și întortocheate (orașul de jos, de exemplu). Uită-te la harta Piteștiului ca să vezi ce înseamnă un oraș mai nou - orașul e pe lung, dai din bulevard în bulevard, din stradă în stradă, rareori dai de curbe. Vezi aici http://tramclub.org/files/trasee_pitesti_167.png 2 la mână: poate că numărul mereu crescând de mașini joacă și el un rol în întârzierea autobuzelor, nu?! Zic și eu. Apropo, orașul e deja blocat de vreo 4 ani încoace.
Raspunde

mihai

Acum 5 ani

Dar primaria cand va fi innoita? Sa speram ca tot in 2020 ;)
Raspunde

Dorin

Acum 5 ani

Asta-i tot d-na primar??? Cu altceva nu ne putem lauda? Subscriu la ce zice Dumitru. Daca nu "mai" aveti idei cu privire la burgul nostru, iesiti in strada, intrebati trecatorii si sigur va faceti o parere despre ce ar trebui facut " prin curte "!!!!
Raspunde

Noiceidejos

Acum 5 ani

Cel mai usor este sa critici...dar oare ce am facut fiecare ptr comunitate se întreabă cineva?...oare citi dintre călătorii care circulă legal iau certat pe cei fraudulos...nu...mai nou se cearta cu inspectorii de trafic...oare citi ati certat călătorii care au rupt scaune in autobuze...sau au aruncat gunoi pe jos...credeti ca toate sau întîmplat din cauza tursibului???Oare cei care tot timpul critica..inclusiv din interior sunt mai buni...poate...dar multi adora scandalul si dezorganizarea...nu neaparat se gîndesc la mai bine...asta cred ei...de fapt au treaba cu persoanele ...se cred mai buni...dar de fapt...toate pleaca de la RESPECT...din partea tuturor...De fapt o comunitate armonioasă si sănătoasă este aceea care se bazează pe respectul oferit si cel primit.Cel mai adesea respectul față de autoritate este formal...fals...linguseala.Toate acestea duc la pierderea încrederii...adică pierderea RESPECTULUI.Trebuie să plecăm de la faptul că fiecare om este RESPECTABIL...chiar dacă unii nu se ridica la așteptările noastre.Drumuri bune...nu uitati de bilete...si "certatil"...pe cel care circulă fraudulos
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus