Lipovenii și ucrainenii Deltei vor prepara weekend-ul acesta, între 10:00 și 17:00, mâncăruri care dezvăluie gustul unic al bucătăriei de odinioară din satele de pescari din Nordul Dobrogei – Delta Dunării. Evenimentul va avea loc în cadrul programului anual Sărbătoarea Deltei în Muzeul ASTRA.
Povestea satelor Deltei va fi îmbogățită cu demonstrații care pun în valoare instrumentarul piscicol și instrumentarul casnic specific oricărei gospodării arhaice din sate precum Letea, Mila 23, Caraorman sau Crișan.
Povestea preparatelor
1.Pește afumat la afumătoarea construită din stuf
Valentin Agache, pescar din Mila 23
Crestăm peștele pe lângă oasele mari, îl spălăm bine de sânge şi umplem crestăturile cu sare grunjoasă, acea sare ca de murături. Îl dăm vreo 2 zile la vânt. Când îl punem la afumat îl scoatem din saramură, îl tăiem în 2-3 bucăţi şi îl punem la desărat. La fum molcom se ține mai bine de o zi. Pentru fum folosim ceea ce avem noi pe baltă – salcia uscată.
2.Malasolcă ca la ucraineeni din Letea, județul Tulcea
Vanea Pocora, pescar din satul Letea
Curăţăm peştele de maţe, dar nu şi de solzi, îl tăiem pe şira spinării, de la cap, până la coadă, să îl putem deschide ca pe file. Îl crestăm pe lângă oasele mari, îl spălăm bine de sânge şi umplem crestăturile cu sare grunjoasă, acea sare ca de murături. Când vrem să îl pregătim îl scoatem din saramură, îl tăiem în 2-3 bucăţi şi îl punem la desărat.
După ce am schimbat 3-4 ape în care a stat, îl punem la fiert. Dacă apa după primul fiert este sărată, punem alta proaspătă şi fierbem din nou. Într-o altă oală, punem cartofi la fiert în coajă. Când peştele este fiert, îi scoatem solzii care ies foarte uşor. Aşezăm peştele pe platou alături de cartofii fierţi în coajă şi servim totul cu mujdei.
3.Crap prăjit la plitka (plită)
Gheorghe Ivanov, ucrainean pescar din satul Letea, județul Tulcea
Se curăţă peştele prins (crap, caras, lin,, roşioară), se taie felii subțiri, se dă sare potrivit apoi, la o tigaie, la foc de lemne sau de stuf se prăjeşte în ulei. Noi la colibă pe baltă dar și acasă îl mâncăm cu mujdei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gheorghe Ivanov , Delta Dunării , Valentin Agache , Vanea Pocora , Nordul Dobrogei , Sărbătoarea Deltei
Vizualizari: 1456
Ultimele comentarii
Acum 38 minute
Bitt Dannman
Acum 39 minute
Bitt Dannman
Acum 43 minute
Q
Acum 48 minute
R.
Acum 1 oră
Q