Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

LANSARE DE CARTE „Tu ce-ai făcut astăzi?” – al doilea volum de poezii scris de cantautorul Ovidiu Scridon (CP)

LANSARE DE CARTE „Tu ce-ai făcut astăzi?” – al doilea volum de poezii scris de cantautorul Ovidiu Scridon (CP)

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu vă invită marți, 13 noiembrie 2018, la o seară de muzică și poezie. Începând de la ora 18:00, va avea loc lansarea celui de-al doilea volum de versuri al autorului Ovidiu Scridon, originar din Târnăveni, jud. Mureș.  Volumul „Tu ce-ai făcut astăzi?”, apărut în 2017, la Alexandria Publishing House, constituie o invitație la reflecție adresată omului contemporan care nu mai are timp pentru sine și pe care autorul îl îndeamnă să nu fie „absent nemotivat din darul ce se cheamă viață”.

Majoritatea poemelor din această carte au fost scrise de autor pe parcursul anului 2016, în timp ce își desfășura activitatea profesională în Marea Britanie (țară pe care nu a simțit-o aproape), și reprezintă, în opinia autorului, propria terapie de salvare a sufletului. Volumul este structurat în cinci părți: „Muzica vine din cer”, „Acasă”, „Iubirea înseamnă împreună”, „Dragostea ucide” și „Liniștea singurătății mele”.

Atras de chitară odată cu manifestările Cenaclului Flacăra, participant activ în cadrul evenimentelor cultural-artistice studențești din București și al festivalurilor de folk ale anilor 1990–2000, Ovidiu Scridon a lucrat în domeniul publicității atât în țară, cât și în străinătate. În 2012 publică primul volum de poezii, cu titlul „Portretul unui gând”, iar în toamna anului 2017 editează acest al doilea volum, intitulat „Tu ce-ai făcut astăzi?”.

Ovidiu Scridon este poet, muzician (solist vocal, interpret la chitară și muzicuță), călător neobosit prin lume (a susținut concerte în America, Italia, Anglia, Slovacia) și are o vastă experiență profesională în mass media.

„Folosesc muzica și poezia ca pe un pretext de a cunoaște oameni și locuri și de a mă revedea cu mulți cunoscuți. Muzica îmi deschide poarta spre oameni, spre sufletul oamenilor…” – Ovidiu Scridon.

Așa cum declară autorul, volumul „Tu ce-ai făcut astăzi?” poate fi „o lectură deloc sofisticată, dar mai mult decât orice, îmi doresc să fie o invitație la reflecție: … reflecția asupra clipei prezente.”

Așadar, marți, 13 noiembrie 2018, de la ora 18:00, publicul sibian este invitat la o întâlnire cu energia melodiilor și emoția versurilor lui Ovidiu Scridon.

Evenimentul va avea loc în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Str. George Barițiu, nr. 5, Corp A, et.2.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus