Președintele Klaus Iohannis a lansat luni un atac dur la adresa puterii de la București. Șeful statului a declarat, într-o întâlnire cu primarii, că „lucrurile au luat-o razna”, iar „necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democrației românești care e guvernul Dragnea-Dăncilă”.
Șeful statului a susținut că are „o mare îngrijorare” privind anul 2019, când România preia președinția Consiliului UE.
„Părerea mea că nu suntem pregătiți pentru așa ceva. Acum câteva săptămâni am zis că o să facem față rezonabil. Între timp lucrurile au luat-o razna, la Guvern nu se mai înțeleg care sunt persoanele responsabile, persoanele care ar trebui să se ocupe de asta demisionează sau sunt demiși. Ne trezim în ceasul al 12-lea total nepregătiți. Cred că, din păcate, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democrației românești care e guvernul Dragnea Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare”, a spus Iohannis.Șeful statului a criticat Guvernul și pentru promisiunile pe care le-a făcut primarilor, dar nu s-au îndeplinit, menționând descentralizarea și banii.
„S-a făcut acum așa zisă reformă în domeniul fiscal, o mare păcăleală, prin care românilor aparent li s-au dat mai mulți bani, dar în realitate nu. Primăriile au pierdut. Au fost promisiuni că pierderile vor fi compensate. Majoritatea municipiilor s-au descurcat vi se datorează, nu Guvernului. Politica față de comunitățile locale trebuie făcută transparent, predictibil și trebuie Această veșnică țopăială fiscală nu e doar de prost gust, ci și de rău augur”, a mai spus președintele.În replică, Liviu Dragnea a venit cu o nouă valiză la conferința de presă, despre care a anunțat că o are de la un țăran din Sibiu.
"Azi este a doua zi de luni și este a doua valiză. Un localnic din Sibiu a zis că a găsit-o în curte și a dat-o unui prieten, care a dat-o altui prieten și care prietenul acela cică a devenit martor sub acoperire. Acestea sunt niște stick-uri pe care o să vi le oferim. Am văzut cu toții că de foarte multe ori, deși există unii jurnaliști care fac dezvăluiri bine documentate, cu privire la activitatea infracțională a domnului Iohannis, aceste știri mor foarte repede. Foarte, foarte ciudat. Și am zis să continui eu. Eu cred că românii au un drept legitim cine este cu adevărat acest personal. Ceea ce vedem la acest președinte fake, adică fals, este un personaj de carton susținut de statul paralel. Mulți l-au descris ca un șef de clan, cu toate acțiunile întreprinse. Putem vorbi despre 17 dosare penale. Acest domn care vorbea despre penali și despre penalii cocoțați în vârful statului. Păi dumnealui este penal, deci s-a cocoțat în vârful statului. În timp ce făcea pe Albă ca Zăpada și arăta cu degetul era posibilul penal în vârful statului",a mai spus Dragnea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Liviu Dragnea , klaus iohannis , Preşedintele Klaus Iohannis , Guvernul Boc , Ultima Oră , Dragnea Dăncilă , stirea zilei , Nicu Dăncilă , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1263
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
LOL
Acum 3 ore
Hermannstadt