La aproximativ 18 milioane de lei, fără TVA, este aproximat proiectul de modernizare a Căii Dumbrăvii, pentru care Primăria Sibiu intenționează să amenajeze, în premieră, o bandă dedicată autobuzelor Tursib.
Proiectul de modernizare a Căii Dumbrăvii – pe care Primăria Sibiu intenționează să-l finanțeze din fonduri europene nerambursabile – are în vedere porțiunea cuprinsă între intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul și cea cu strada Ludoș, din Valea Aurie. Studiul de fezabilitate aferent acestui proiect va fi supus dezbaterii și votului Consiliului local, în ședința lunară programată în cursul zilei de joi.
Sensul unic rămâne. Autobuzele au propria bandă de circulație
Cu o lungime de aproape 2,3 km, această porțiune este împărțită, în cadrul proiectului de modernizare, în două loturi, care au variante distincte de implementare. Primul lot are o lungime de 1,3 km și este cel dintre sensul giratoriu de la intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Bahluiului. Sensul unic instituit cu urmă cu șase ani va fi menținut pe acest lot, unde în afară de cele două benzi de circulație înspre centrul orașului va fi amenajată și o a treia, exclusiv pentru Tursib. “Banda destinată transportului public, cu o lățime de 3,5 m, va fi delimitată de celelalte benzi cu bordură mare, rotunjită“, se arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției. Pe ambele părți ale tronsonului vor fi amenajate trotuare (de 2, respectiv 2,5 metri), iar pista de biciclete este prevăzută a fi amplasată pe partea dreaptă (în sensul de mers al autobuzelor, adică înspre Valea Aurie) și va avea o lățime de 2,5 m. În plus, doar pe partea stângă a aceluiași sens de mers al autobuzelor vor mai fi amenajate locuri de parcare, numărul acestora fiind estimat la 270. “Lucrările pentru spațiul verde constau în semănarea de gazon și plantarea de arbuști ornamentali. Se vor îndepărta arborii bătrâni și uscați și se vor planta alții noi în locul acestora. Spațiul verde aflat în stare bună se va păstra. Acesta va avea lățimea de 1,5 – 2 m pe partea stângă și lățimea de 2,5 m pe partea dreaptă“, se mai arată în raportul amintit.Lucrările mai au în vedere și reamenajarea celor 16 intersecții cu străzile laterale aferente acestui tronson, precum și amplasarea de bănci, coșuri de gunoi și un rastel pentru biciclete.
“A rezultat faptul că introducerea unei benzi dedicate de transport public pe direcția nord-sud va conduce la scăderea semnificativă a timpului de circulație pentru călătorii care utilizează aceste mijloace de transport. Implicit, s-a constatat o creștere a gradului de atractivitate al acestui mijloc de transport, care poate oferi timpi de deplasare mai mici decât cei cu vehicul privat și un cost mai mic al deplasării. Ca urmare, va apărea o migrație a unei părți semnificative a utilizatorilor vehiculelor personale către transportul public, ceea ce va conduce la o reducere a densității traficului pe str. Calea Dumbrăvii și zona de influență“, raport al Primăriei Sibiu
Canalizație subterană
Cel de-al doilea tronson, cuprins între sensul giratoriu de la intersecția cu străzile Bahluiului și Siretului și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Ludoș, are o lungime de 981 de metri. Pe această porțiune pe care se circulă oricum în dublu sens nu va mai fi amenajată bandă dedicată transportului în comun. Vor fi amenajate, în schimb, la fel ca pe prima porțiune trotuare, pistă de biciclete și spații verzi. De asemenea, tot ca pe primul tronson, și aici sun prevăzute stații de autobuz, coșuri de gunoi, bănci și un rastel pentru biciclete. În plus însă, va fi realizată canalizație subterană, pentru coborârea rețelelor aeriene.De precizat că pista de biciclete astfel amenajată de la intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul va fi legată de pista amenajată prin Pădurea Dumbrava către Zoo. Acest lucru se va realiza printr-un tronson suplimentar de pistă de biciclete, pe strada Ludoș, cu o lungime de 125 de metri. Vor fi reamenajate și intersecțiile cu cele cinci străzi laterale de pe acest tronson.
Și lucrări de infrastructură subterană
În afară de lucrările la infrastructura de circulație, proiectul prevede, pentru toți cei 2,3 km de stradă, modernizarea iluminatului public, dar și a rețelelor de apă și canalizare, acolo unde este cazul. “Se propune reabilitarea tronsonului de distribuție a apei între str. Privighetorii și bd. Mihai Viteazul și extinderea rețelei de distribuție a apei între str. Nicolae Filimon și bd. Mihai Viteazul. Pe rețeaua de distribuție se vor monta hidranți exteriori de incendiu supraterani. Se propune realizarea unei rețele de canalizare menajeră pe str. Calea Dumbrăvii între str. Nicolae Filimon și str. Alexandru Vlahuță, amplasată pe partea stângă cu sensul de mers spre piața Aurel Vlaicu. De asemenea, se propune execuția unei rețele de canalizare pluvială între str. Panait Cernea și str. Ion Slavici“, este enumerat în documentul citat.După aprobarea SF-ului, administrația locală va depune proiectul spre a obține finanțare nerambursabilă din banii alocați distinct Sibiului. După semnarea contractului de finanțare, Primăria va putea demara procedurile de atribuire a contractelor de proiectare și execuție și, ulterior, implementarea acestora.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Mihai Viteazul , Valea Aurie , Primăria Sibiu , Calea Dumbrăvii , Pădurea Dumbrava , Fonduri Europene , Primăriei Sibiu , modernizare drumuri , Căii Dumbrăvii , Alexandru Vlahuță , Ion Slavici , sens unic , Replica Tursib , Pentru Sibiu , transport in comun , piste de biciclete , banda dedicata , Panait Cernea , Piața Aurel Vlaicu , Nicolae Filimon
Vizualizari: 5721
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Joe Doe
Acum 2 ore
MergeTreaba
Acum 2 ore
Asdfasdf
Acum 2 ore
Georje
Acum 2 ore
Uncas