Handbaliștii sibieni vor disputa vineri, 30 noiembrie, ultimul meci din acest an. HC Sibiu joacă în deplasare la Oradea, în etapa a 10-a a Diviziei A, partida urmând să aibă loc de la ora 17, în Sala „Antonio Alexe”.
HC Sibiu mai are de jucat un singur meci până la pauza de iarnă. Jucătorii sibieni întâlnesc mâine, în deplasare, pe CSM Oradea, echipa clasată pe locul 2 în Seria D. Cele două formații s-au întâlnit și în turul campionatului, când HC Sibiu reușea să se impună pe teren propriu, la acel moment echipa din Oradea fiind liderul neînvins al campionatului. Handbaliștii sibieni au intrat motivați pe teren și au reușit să își adjudece victoria, scor 32-29.
În etapa precedentă, HC Sibiu a obținut o nouă victorie pe teren propriu, învingând în Sala Transilvania pe CS Minaur Baia Mare, cu scorul 32-27. Echipa antrenată de Dorin Purcărea și Matei Damian speră că va face un joc bun și mâine, la Oradea, pentru a încheia anul cu o victorie.
„Avem un ultim joc din acest an, o deplasare dificilă la Oradea, unde echipa gazdă e neînvinsă în acest sezon. În turul campionatului, în Sala Transilvania, am reușit să ne impunem, însă CSM Oradea este favorită înaintea acestui joc atât din punct de vedere al clasamentului cât și al faptului că joacă pe teren propriu. Sperăm să facem un joc bun și, de ce nu, să luăm mâine primele puncte în deplasare din sezon”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu.
Va urma o pauză de două luni pentru echipa sibiană, care va reveni pe teren doar în februarie. Jucătorii HC Sibiu vor juca primul meci din noul an în deplasare la Sighișoara, după care vor reveni pe teren propriu pentru meciul cu HC Szejke Odorhei, programat la jumătatea lunii februarie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incredibil! Nu dorim distrugerea pădurii, e ok să fie protejată, mai ales că este foarte importantă că pădure periurbană pt…
Foarte interesantă postarea . Hai reporteri de la Turnul Sfatului , cercetați mai departe, curaj ! Vrem să aflăm mai…
Ar trebui facute niste trasee ca sa putem intra cu masina la un picnic cu copiii, am fost acum cativa…
“ să lucrez cu copii îmi dă o bucurie de nedescris ..” => l-aș invita pe dl. Reporter la Cisnădie,…
Deci cine la pus la RAR ? PSD sau PNL ?













Lasă un răspuns