Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Planul B pentru persoanele cu handicap din Sibiu: „Statul dă bani pentru un centru cu 98 de persoane, dar ne cere 50 de locuri”

Planul B pentru persoanele cu handicap din Sibiu: „Statul dă bani pentru un centru cu 98 de persoane, dar ne cere 50 de locuri”

Reprezentanții de la Direcția Asistența Socială Sibiu nu au primit niciun răspuns de la oficialii din București în subiectul privind obligativitatea reducerii numărului de beneficiari în centrele pentru persoanele cu handicap. Asta deși aceștia s-au întors optimiști de la Parlamentul României, unde au participat la o consultare publică în care au cerut o derogare de la ordonanța de urgență ce va intra în vigoare din ianuarie și care va obliga centrele rezidențiale să reducă numărul de beneficiari până la maxim 50.

Amintim că potrivit OUG 69/2018, începând cu 1 ianuarie 2019 centrele rezidențiale din țară trebuie să fie restructurare, astfel încât să aibă o capacitate maximă de 50 de persoane: cele care găzduiesc mai mult de 50 de persoane sunt nevoite să pună în aplicare un plan de acțiuni care să prevadă ca în următorii 2 ani beneficiarii să fie relocați.

În această toamnă beneficiarii Centrului pentru Persoane cu Handicap din Dumbrăveni au cerut o derogare de la noua prevedere legală, semnând un memoriu pe care l-au transmis mai multor instituții interesate. Pe 13 noiembrie, a fost interpelat inclusiv ministrul Muncii cu privire la acest subiect, iar pe 27 noiembrie la Parlament a fost organizată o dezbatere publică „privind îmbunătățirea cadrului legislativ din domeniul asistenței sociale și medicale acordate persoanelor cu dizabilități”, la care au participat șeful Centrului din Dumbrăveni, precum și cel al Direcției generale de asistență socială Sibiu și alți reprezentanți.

Precizăm că, atunci când au adoptat OUG 69, membri Guvernului s-au gândit că în „lipsa unor măsuri de sprijin în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor sociale, de practicile care îngrădesc procesul de reabilitare, dezvoltare și incluziune a persoanelor cu dizabilități” se impune urgentarea procesului de tranziție de la sistemul instituționalizat la servicii integrate în comunitate. Autoritățile au amintit atunci că procesul de dezinstituționalizare a fost asumat de stat „ca prioritate pentru sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități, concomitent cu diversificarea măsurilor de prevenire a instituționalizării și de susținere a traiului în comunitate”. Prin OUG 69/2018 Guvernul a obligat centrele rezidențiale publice și private ca până la data de 31 decembrie 2018 să fie reorganizate, cu avizul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități. Tot până la sfârșitul acestui an urmează ca direcțiile generale de asistență generală și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București și furnizorii de servicii sociale privați acreditați să elaboreze planurile de restructurare a centrelor rezidențiale cu capacitate mai mare de 50 de locuri.

În Sibiu se lucrează la planul B

După aproape o lună de la acele discuții, Laura Vîlsan, șefa DGASPC Sibiu, ne-a spus că n-are nicio noutate nici de la Parlament, nici de la minister. „În Parlament am spus situația și faptul că această OUG 69 practic este pompieristică și nu poți pretinde în 3 luni de zile să faci reforma unui sistem de protecție a persoanelor adulte cu handicap atâta timp cât n-ai făcut nimic în sprijinul autorităților locale, decât niște pinuri care erau mai mult sau mai puțin pretabile pentru toate județele. Cert este că oamenii de acolo au înțeles mesajul nostru, doleanța și îngrijorările pe care le avem, promițându-mi că vor discuta cu președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități și mă vor chema la o discuție ulterioară. Nu am nimic, niciun semnal la momentul acesta. Aștept să vedem ce se întâmplă”, ne-a spus Vîlsan.

Chiar și așa, șefa DGASPC a precizat că beneficiarii actuali ai Centrului de la Dumbrăveni nu vor fi afectați, deoarece se gândește la un plan B: „Eu acum trebuie să termin planurile de reorganizare - care presupune atât schimbarea de denumiri, cât și planurile de restructurare a centrelor care depășesc condiția privind numărul de locuri. Va trebui să le reduc dacă ordonanța n-o să mă ajute cu nicio derogare. Și om vedea ce se va întâmpla. Planul de restructurare pentru cele cu capacități mari îs obligată să-l trimit până la sfârșitul anului. Ca atare, eu trebuie să găsesc un plan B, dacă nu se acceptă derogarea. 90% din acest plan e finalizat”.

Întrebată ce se va întâmpla cu cele peste 40 de persoane din centrul de la Dumbrăveni (la CRRPH Dumbrăveni sunt 98 de benefficiari - n.n.), Vîlsan ne-a spus că vor rămâne tot acolo. „Planul nostru - care e doar o propunere pe care o s-o trimitem la București - prevede ca în clădirea din față, care este în reabilitare acum, să fie 50 de locuri, iar clădirea unde stau acum beneficiarii, unde vom face reparații, vor fi 43. Practic, vor sta tot acolo, numai că vor fi două centre. Oamenii nu se mută, n-o să fie nimic care să contravină confortului cu care s-au obișnuit”.

„Noi suntem complet împotriva faptului că cineva pretinde o reducere de capacități la 50 de locuri fără să vadă că există centre care respectă absolut toate standardele de calitate prevăzute în materie. Am întrebat ce înseamnă 50 de locuri, de unde a fost scoasă cifra asta - de ce nu 40? de ce nu 60? S-a ridicat din umeri. Nu se poate așa. La o întâlnire cu reprezentantul Ministerului Muncii ni s-a dat dreptate și ni s-a spus că acolo unde se respectă standardele ar trebui să fie o derogare de la această OUG 69. Dar de la a spune că suntem de acord până la a pune ceva în practică, știți cum e” - Laura Vîlsan.
Între timp, am solicitat și noi răspunsuri de la instituțiile vizate, întrebând dacă se va lua vreo decizie în privința aplicării unei derogări de la OUG 69 pentru centrele din Sibiu care solicită acest lucru. Nici deputatul Tamara Ciofu, care a interpelat Ministerul Muncii, nici de la minister, nici de la Consiliul de Monitorizare a implementării Conventiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități nu am primit vreo opinie. La rândul lor, reprezentanții Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități au răspuns anterior că diminuarea numărului de beneficiari ai centrelor de rezidențiat a fost o măsură asumată de România și sugerează că OUG 69 trebuie aplicată.

Precizăm că în județul Sibiu sunt 11 centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități aflate în subordinea Direcției județene de asistență socială, iar patru dintre ele găzduiesc peste 50 de beneficiari: cele din Biertan, Dumbrăveni, Râu Vadului și Tălmaciu.

Laura Vîlsan spune că cele din Biertan și Dumbrăveni au nevoie de derogare de la noile prevederi legale. „Eu sper să convingem că centrele finanțate în ultimii ani indiferent de proveniența fondurilor și care respectă toate standardele de calitate - adică cele din Biertan și Dumbrăveni - să fie scoase din obligativitatea de a reduce numărul beneficiarilor la 50”.

Potrivit șefei DGASPC, centrul din Biertan a fost reparat prin fonduri ale Consiliului Județean Sibiu și dat în funcțiune în anul 2016, iar cel din Dumbrăveni se finanțează prin Ministerul Muncii. „Adică ei dau bani să reabiliteze un centru cu 98 de locuri, dar în același timp vor reducere la 50. Vă dați seama că vă contraziceți?”, s-a întrebat Laura Vîlsan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus