Braconierii le dau din nou bătăi de cap celor de la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Sibiu. Azi-noapte, patru bărbați au fost prinși încercând să iasă din Sibiu cu 50 de kilograme de pește furat.
Actualizare. Potrivit Poliției Sibiu, braconierii, cu vârste cuprinse între 19 și 38 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru infracțiunea de azi-noapte.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig și ai Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au constatat că în autoturism se aflau patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 38 de ani, toți din județul Vâlcea. În urma controlului efectuat asupra mașinii în cauză, s-a stabilit că cei patru vâlceni transportau o barcă pneumatică de 3 metri, două vâsle, 9 plase din material textil, cu lungimi între 50 și 100 de metri și cantitatea de 50 kg de pește, bunuri pentru care bărbații nu au putut prezenta autorizații sau documente legale. În cauză s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de braconaj piscicol, bunurile găsite fiind ridicate în vederea confiscării”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, pentru Turnul Sfatului.Cercetările continuă la nivelul Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos.
Știre inițială. Trei braconieri, însoțiți de un novice, încercau să fugă azi-noapte din Sibiu cu câteva zeci de kilograme de pește. Mergeau cu farurile oprite și încercau să evite carosabilul, dar cu toate acestea au fost prinși. Iar novicele, care conducea mașina, a fost mai mult decât fericit să își toarne noii prieteni.
„S-au întețit furturile de pește în această perioadă. Din păcate e mai greu să-i prindem. Noi ieșim în fiecare noapte și stăm la pândă. Azi-noapte am avut noroc de i-am prins pe unii pe digul de la Racovița, pe sensul Bradu-Racovița. Veneau cu lumina stinsă dinspre Bradu să iasă din Sibiu cum ar veni. Cei trei din mașină care erau cu „meseria” nu erau prea deschiși la vorbă, dar șoferul a fost foarte cooperant. Ne-a declarat că e prima dată când face așa ceva, că a făcut totul la îndemnul celor trei. Omul habar nu avea nici unde e exact”, spune Romeo Stoicescu, directorul AJVPS Sibiu.
Braconierii transportau cam 60 de kilograme de crap. Peștele a fost mai apoi predat unui magazin din Piața Agroalimentară Cibin.
„Au furat predominant crap mare, cam 4-5 kg, chiar foarte frumos. L-am predat la Piața Cibin la unul din chioșcuri. Am încercat și să-i eliberăm, dar peștii nu supraviețuiesc probabil din cauza șocului termic. Peștii mai mici și mai vioi au apucat să plece, dar cei mai mari au rămas pe mal. Așa că i-am băgat în saci și i-am dus la vânzare, să recupereze Statul român din prejudiciu. La magazin am predat cam 50 de kilograme, iar în apă cred că am mai lăsat vreo 10-15 kilograme. La un moment dat ne certam cu braconierii. Ei ziceau „ce, domne, că sunt 40 de kile aici”, când era evident că erau mai multe”, povestește directorul.
Romeo Stoicescu explică faptul că numărul mare de furturi din această perioadă este cauzat de apropierea petrecerii de An Nou, atunci când sibienii își doresc să aibă un pește cât mai bun pe masă. Mai mult, vremea este și ea de partea hoților.
„E cererea mare acum că se pregătește lumea să cumpere pește de calitate pentru sărbători. De Revelion toată lumea vrea să aibă pește la masă și suntem învățați din anii trecuți că acum e bătaia. Mai ales că acum cu vremea asta nu mai ține gheața și au pe unde să intre”Braconierii erau veniți din Vâlcea și conduceau o mașină de Anglia. Șoferul trăiește în Anglia și a venit acasă pentru sărbători.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Elena Welter , La Piața Agroalimentară Cibin , Politiei Orașului Avrig , Potrivit Poliției Sibiu , Județului Sibiu , Turnul Sfatului , Poliție Rurală Porumbacu , Piaţa Cibin , Asociaţia Judeţeană , Pescarilor Sportivi Sibiu , Adrian Nour , Romeo Stoicescu , De Revelion
Vizualizari: 6336
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
@Hermannstadter
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Muresan
Acum 3 ore
Amn114