Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit, în perioada 29 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, la aproape 200 de situații de urgență.
Echipajele SMURD din cadrul ISU Sibiu au intervenit pentru acordarea asistenței medicale și a primului-ajutor calificat în 172 de situații de urgență medicale. Cele mai multe urgențe medicale au fost înregistrate în data de 2 ianuarie, în număr de 46, arată cpt. Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Aceleași echipaje s-au mobilizat și urmare a 3 accidente rutiere, soldate cu câte o victimă rănită ușor. Echipajele de pompieri din cadrul subunităților inspectoratului au participat la 9 misiuni de stingere a incendiilor izbucnite la coșuri de fum, resturi menajere, un stand de legume, un autoturism, un tablou electric și o anexă gospodărească. Din fericire, nu au existat victime, iar incendiile au fost localizate și lichidate în scurt timp de la sosirea pompierilor.
De asemenea, pompierii sibieni au asigurat măsuri de apărare împotriva incendiilor pe timpul desfăşurării focurilor de artificii organizate cu ocazia sărbătoririi ,,Revelionului 2018” în Piaţa Mare din municipiul Sibiu.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 547


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Alzara 1918
Acum 11 ore
Gheorghe Ion
Acum 11 ore
Forest Gump
Acum 13 ore
Che
Acum 13 ore
Kukuruku