Zeci de copii din familii sărace din județul Sibiu sunt ajutați material, cu rechizite școlare sau cărți, și moral, fiind consiliați psihologic atunci când sunt afectați de anumite evenimente petrecute în viață.
În unul din ultimele articole scriam despre cum sunt cheltuiți banii adunați de Arhiepiscopia Sibiului, referindu-ne la activitățile centrelor social-medicale care au fost înființate pe lângă parohiile din județ. De data aceasta ne-am propus să aflăm cu ce beneficii vin reprezentanții bisericii pentru copiii din Sibiu. Or, potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei, în județul Sibiu în anul trecut trei centre de zi pentru copii au avut în grija lor câteva sute de minori din localități sărace.
Servicii pentru copiii din familii sărace
În anul 2010 a fost înființată Asociația „Soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil” Sibiu. Aici este angajată o persoană, dar care e asistată de șase voluntari în activitățile administrative și de alți 12 profesori voluntari. La centrul de zi al asociației sunt oferite diverse servicii pentru 35 de copii cu vârste între 6-14 ani, cu situație socio-financiară precară provenind din familii defavorizate. „Obiectivul fundamental al constituirii Asociaţiei constă în crearea unui cadru organizatoric adecvat pentru furnizarea de servicii sociale primare, specializate și consiliere spirituală, în vederea prevenirii sau limitării unor situații de dificultate ori vulnerabilitate care pot duce la marginalizare sau excluziune socială în lipsa unui suport acordat de familie”, explică preotul Adrian Roman, consilier al Departamentului social-filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Sibiu.
Printre serviciile de care beneficiază tinerii la Centrul de zi pentru copii se numără găzduirea pe timp zi, educarea, socializarea și petrecerea timpului liber, consilierea socială și psihologică pentru copil și familie, servicii de asigurare a hranei, reintegrare în comunitate și susținerea emoțională. De asemenea, aici sunt oferite meditații la temele pentru acasă în cadrul unui așa-numit program „After-school”. Cei care au rezultate bune la școală sunt premiați, iar câteodată sunt organizate excursii pentru copiii centrului la Păltiniș, Tălmăcel, Muzeul Tehnicii Populare Sibiu etc.
Programe extra-școlare
În cartierul Valea Aurie activează Asociația filantropică „Sf. Nicolae”, înființată în anul 1995. Instituția este acreditată să furnizeze servicii sociale după cum urmează:
1. Centrul de sprijin și asistență pentru copil și familie (Centru de zi); 2. Centrul de servicii de asistență și îngrijire pentru persoanele vârstnice (din ianuarie 2019)
Printre obiectivele acestora se numără creșterea nivelului de pregătire școlară pentru 25 de elevi; îmbunătățirea climatului familial pentru 25 de familii cu copii aflați în situație de risc (cu venituri mici, familii monoparentale, familii numeroase); învățarea de noi deprinderi de viață prin participarea periodică la programe extra-școlare și de socializare; asigurarea hranei, la domiciliu, pentru persoane vârstnice aflate în nevoie; consiliere socială.
Copiii care vin la centrul de zi au vârstele de 5-7 ani și sunt ei care se află în grupele cu situații de risc (25 beneficiari) sau cei cu handicap. „Acestora le sunt oferite câteva tipuri de servicii și activități, printre care asigurarea mesei de prânz pentru copiii asistați, activități educaționale, inclusiv în vederea prevenirii abandonului școlar, activități recreative și de socializare, lecții de religie, consiliere socială sau reintegrare în comunitate. De copii se ocupă președintele asociației, un preot, un asistent social, un învățător și un psiholog. Mai sunt angajați un contabil și un bucătar. Pe lângă aceștia la centrul de zi vin șapte voluntari, inclusiv un psiholog”, spune consilierul Arhiepiscopiei.
De fapt, asociația îi are printre parteneri pe Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu , DGASPC Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Școala Generală nr. 25 Sibiu și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu.
„Copiii din centrul de zi beneficiază de o atenție deosebită din partea personalului specializat, dar și din partea unor voluntari de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna“ și de la cea de Științe Sociale din Sibiu, care se străduiesc să-i ajute pe micuți în toate activitățile lor. Toate acestea sprijină nu doar familiile, ci și școala din cartier”, adaugă preotul Roman.Asistență pentru copiii cu dizabilități
Un alt centru destinat activităților și serviciilor pentru copii este Centrul pentru copii defavorizați „RUT” din Sibiu, înființat în anul 2003 în cadrul Bisericii cu hramurile „Înălţarea Domnului” şi „Sf. Nicolae” Sibiu. 27 de copii odată se pot bucura de beneficiile pe care le găsesc aici, dar și zeci de vârstnici profită de activitățile filantropice ale centrului.
Asociația este acreditată și licențiată și este condusă de un director, alături de care mai lucrează un asistent social, un psiholog și alți opt voluntari – doi voluntari studenți pe zi este necesarul instituției.
„Scopul serviciului social „Centrul de zi pentru copiii defavorizați „Rut” este de a preveni abandonul școlar și instituționalizarea copiilor, de a diminua rata vagabondajului și a delincvenței juvenile și de a crește șansele de acces a copiilor proveniți din familii în dificultate la condiții educaționale și de îngrijire optime în perioada școlară prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională conform particularităților psiho-afective pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare pentru părinți sau reprezentanți legali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire copii”, spune părintele consilier din cadrul departamentului social al Arhiepiscopiei.
Copiii care frecventează centrul „RUT” sunt consiliați psihologic, sunt supravegheați și îngrijiți, sunt ajutați să se reintegreze în familie și în comunitate, sunt ajutați să-și aleagă o orientare vocațională, dar le este oferită și o masă caldă și gustare.
Preotul Adrian Roman spune că toate cele trei centre de zi sunt susținute cu fonduri proprii rezultate din sponsorizări și sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului.
De asemenea, Asociația Filantropia Sfântul Nicolae Turnisor I Sibiu, înființată în 2014, acreditată de doi ani de zile ca furnizor de servicii social și în curs de licențiere, are 30 de copii beneficiari ai Centrului de zi, trei voluntari implicați în activitățile cotidiene și studenți voluntari care sunt activi în proiectele asociației.
Asociația oferă copiilor o masă caldă, activități educaționale diverse, de recreere și chiar burse de studiu. Se inițiază de anul acesta și proiectul „Grădina comunitară”, dar unul dintre cele mai cunoscute este „Școala de vară” cu implicarea în comunitate și pe alte sate cu Progamul „Vine teatrul la voi”, spune consilierul Adrian Roman.
Cursul „Pedagog Social”
Arhiepiscopia Sibiului pregătește și pedagogi pentru astfel de centre. Spre exemplu, în anul 2018 au fost organizate cursurile „Pedagog Social”.
„Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu prin Federația Filantropia București a furnizat un curs de formare profesională, timp de 5 zile, în specializarea „Pedagog social”. Cursul a avut loc în perioada 22-24 și 26-27 noiembrie 2018, la Sibiu. Perioada 28 noiembrie-11 decembrie este una de practică la locul de muncă. Cursul este autorizat de Autoritatea Națională de Calificări (ANC) şi s-a finalizat cu examenul de absolvire din 12 decembrie 2018, în fața unei comisii ce se constituie la nivel local. Diploma obținută este recunoscută la nivel național și este autorizată de către Ministerul Muncii şi Ministerul Educației”, explică preotul Adrian Roman.
Acesta adaugă că respectivul curs este destinat formării continue a personalului și are ca grup țintă angajații sau colaboratorii Federației sau membrii asociațiilor membre și partenere din domeniul social, specialiștii sau angajații din centre de zi pentru copii sau rezidențiale, școli au comunități, preoții care doresc să desfășurare sau au activitate socială, cadrele didactice, voluntarii implicați în asistența socială etc. Printre participanții la acest curs s-au numărat: preoți care sunt implicați în activități filantropice sau de asistență socială, care doresc inițierea sau dezvoltarea unor astfel de acțiuni în parohii sau asociații, angajați ai Primăriei Sibiu sau al altor instituții publice locale, membrii sau coordonatori ai unor ONG-uri din localitate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Valea Aurie , ministerul Educatiei , Ministerul Muncii , Autoritatea Națională , Arhiepiscopia Sibiului , Arhiepiscopiei Sibiului , Primăriei Sibiu , Asistenţă Socială Sibiu , Serviciul Public , Centrul Școlar , Școala Generală , Educație Incluzivă , Științe Sociale , Adrian Roman , Teologie Ortodoxă , Sfântul Andrei Șaguna , Federația Filantropia Bucureșt , Asociația Filantropia Sfântul , Muzeul Tehnicii Populare Sibiu , Pedagog Social , Preotul Adrian Roman , Centrul Sf Nicolae , Înălţarea Domnului
Vizualizari: 4359
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Sibian
Acum 6 ore
Muresan
Acum 6 ore
Rob
Acum 7 ore
Asdfasdf
Acum 7 ore
Pixelul albastru