Duminică,
16.11.2025
Cer Senin
Acum
6°C

De trei ori penal. A condus fără permis o mașină neînmatriculată și cu numere false

De trei ori penal. A condus fără permis o mașină neînmatriculată și cu numere false

Un sibian de 28 de ani a fost oprit sâmbătă de polițiști pentru un control de rutină. Forțele de ordine au descoperit astfel că tânărul a comis mai multe ilegalități în momentul în care s-a urcat la volanul autoturismului pe care îl conducea.

Polițiștii l-au prins pe bărbat pe strada Octavian Goga, sâmbătă, în jurul orei 17:30. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că sibianul nu deține permis de conducere, autoturismul nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe auto este fals.

În consecință, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Octavian Goga

Vizualizari: 2316

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus