Bărbatul de 34 de ani care a provocat un accident grav duminică dimineața, în urma căruia o tânără de 21 de ani a ajuns în comă la spital, a fost reținut în cursul acestei zile.
Polițiștii sibieni îl vor băga în arest 24 de ore pe șoferul sibian care s-a urcat băut la volan și a intrat în coliziune cu un autoturism în care se aflau două tinere de 21, respectiv 17 ani, care au fost rănite grav și șoferul de 26 de ani, rănit ușor, în dimineața zilei de duminică, 3 februarie. La testarea cu etilotestul, forțele de ordine au descoperit că bărbatul avea 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În cauză, s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. În urma rezultatelor analizelor probelor biologice realizate în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, la data de 6 februarie, față de șoferul sibian s-a luat măsura reținerii 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”, a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.
Reamintim că un accident grav s-a petrecut duminică dimineața în Șelimbăr, la intersecția DN1 cu str. Doamna Stanca. În urma incidentului, o tânără de 25 de ani a fost lovită atât de rău, încât a intrat în comă. De asemenea, la începutul acestei săptămâni a făcut avort spontan, rănile cauzate de accident fiind un stres mult prea mare asupra corpului femeii.
„În cursul zilei de luni s-a consemnat un avort spontan complet (sarcină două luni) care nu a necesitat proceduri chirurgicale (chiuretare). Pacienta este în continuare în stare gravă, intubată, sub tratament și îngrijire în cadrul secției ATI”, a transmis Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al SCJU Sibiu.Mai multe detalii despre accident găsiți și în articolul de mai jos.
http://www.turnulsfatului.ro/2019/02/03/tanara-gravida-in-coma-la-spital-un-sofer-baut-a-intrat-in-coliziune-cu-masina-in-care-se-afla/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1516
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dragan Cristina
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Hermannstädter
Acum 4 ore
Valentino Versace
Acum 4 ore
John