Vineri,
12.09.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Tânăr găsit spânzurat în Gușterița. Era căutat de două săptămâni

Tânăr găsit spânzurat în Gușterița. Era căutat de două săptămâni

Un tânăr de 18 ani care a dispărut de acasă la finalul lunii ianuarie a fost găsit astăzi spânzurat de un copac, pe un câmp de lângă cartierul Gușterița.

Un tată disperat că i-a plecat unul din copii de acasă, l-a dat dispărut pe 26 ianuarie. Polițiștii au cerut la acel moment ajutorul sibienilor care l-ar fi putut identifica pe băiat, iar apropiații au împărțit pliante cu fața lui prin oraș. Din păcate, două săptămâni mai târziu a fost găsit de fratele lui, spânzurat.

„Sibianul în vârstă de 18 ani, semnalat ca dispărut din data de 26 ianuarie 2019, a fost găsit decedat pe un câmp, în zona cartierului Gușterița din municipiul Sibiu, fapt anunțat prin apel 112, de fratele persoanei în cauza, în jurul orei 14:10. Din primele verificări, nu exista indicii să fi fost victima unei infracțiuni. Se fac cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care tânărul a decedat”, a anunțat Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, se pare că tânărul era în depresie după moartea mamei sale.

http://www.turnulsfatului.ro/2019/01/28/un-sibian-isi-cauta-fiul-disparut-de-acasa-de-doua-zile-foto/

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus