Sâmbătă,
06.06.2020
Innorat
Acum
25°C

Șase cetățeni moldoveni, depistați cu muncă ilegală la Sibiu, au fost returnați sub escortă

12 Februarie 2019 08:48

Șase cetățeni moldoveni, depistați cu muncă ilegală la Sibiu, au fost returnați sub escortă

Poliţiştii de imigrări din Sibiu au depistat șase cetățeni din Republica Moldova, care desfășurau activități lucrative fără forme legale. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare sub escortă, fiind conduși la frontiera de stat. Totodată, la ieșirea din țară a fost instituit consemn de nepermitere a intrării în România pe o perioadă de 6 luni pentru fiecare cetățean străin, se arată într-un comunicat al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Sibiu.

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări Sibiu – Biroul pentru Imigrări Sibiu au efectuat la sfârşit de săptămână, mai multe controale pe linia prevenirii și combaterii șederii și muncii ilegale a străinilor, pe raza de competență.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii au depistat, la o societate comercială cu obiect de activitate – Restaurante, 4 femei și 2 bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 27 ani, din Republica Moldova, desfășurând activități lucrative fără aviz de angajare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceștia au intrat legal pe teritoriul României, în baza pașapoartelor și a Acordului de desfințare a regimului de viză pentru cetățenii moldoveni, însă nu au respectat reglementările referitoare la angajarea în muncă.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis cetățenilor străini decizii de returnare sub escortă, aceștia fiind conduși până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore.

Totodată, la ieșirea din țară, pe numele lor, a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în țara noastră, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor.

De asemenea, societatea comercială va fi sancționată contravențional cu amendă pentru nerespectarea prevederilor OG nr. 25 din 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Pentru a preîntâmpina astfel de situații, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea, descoperirea și combaterea acestei practici, luând în considerare respectarea legislației în domeniul migrației.

Conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, Inspectoratul General pentru Imigrări în cazul străinilor intrați în România în baza convenților internaționale sau a actelor normative prin care aceștia sunt exonerați de la obligativitatea obținerii vizei, prin actul administrativ constată ședere ilegală a străinilor pe teritoriul României și va stabili obligația de returnare voluntară sau forțată a acestora.

Comentarii

2 comentarii

dancp2

Acum 1 an

numai sase ,sau 6x6 poarta in casa multumim base -boc-nuti-raluca-roberta (TOTI PEDELEI)
Raspunde

yyy

Acum 1 an

in conditiile in care toti angajatorii urla dupa forta de munca, exact amaratii astia sunt problema Romaniei
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus