Parlamentarii ALDE au cerut reluarea votului care ar fi putut aduce dublarea alocațiilor pentru copii. Parlamentul a adoptat astăzi un amendament al PNL la Legea Bugetului de Stat, care prevede majorarea alocaţiei copiilor, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, de la 84 de lei la 150 de lei. Parlamentarii au votat amendamentul cu 123 de voturi pentru şi 119 voturi împotrivă. ”PNL a reușit să dubleze alocațiilor pentru toți copiii. Am câștigat astăzi o luptă importantă pentru viitorul lor! Majoritatea PSD-ALDE s-a șubrezit și am reușit să obținem un vot pozitiv pentru amendamentul PNL, datorită căruia copiii între 0-2 ani vor primi 300 de lei lunar, iar cei între 2-18 ani, 150 de lei”, a anunțat președintele PNL Sibiu Raluca Turcan.
Prevederea PNL adoptată de Parlament prevede suplimentarea bugetului Ministerului Muncii cu 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiilor copiilor. „Se propune suplimentarea sumelor prevăzute în Anexa 3/20.01 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale Titlul 57/ Titlul Asistenţă Socială cu suma de 2.130.528 mii lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copiii, începând de la data de 1 martie 2019”, prevede amendamentul PNL, adoptat de Camerele reunite ale Parlamentului. Coaliţia PSD-ALDE vrea reluarea votului pe amendatul PNL adoptat, joi de Parlamentul, care prevede creşterea alocaţiei pentru copii de la 84 la 150 lei, deoarece este neconstituţională alocarea sumelor pentru majorare din excedentul bugetar de pensii, au declarat surse politice, pentru Mediafax. Sursele citate au explicat că amendamentul este inaplicabil deoarece liberalii vor ca sumele pentru creşterea alocaţiilor copiilor să fie luate din excedentul bugetar de pensii, lucru care ar fi neconstituţional. Prin urmare, majoritatea PSD-ALDE va corecta amendamentul pentru ca banii să fie alocaţi din altă parte, au adăugat sursele politice. Amendamentul a fost susţinut şi de parlamentari din coaliţia de guvernare, UDMR, minorităţi şi neafiliaţi.
Din Sibiu, toți parlamentarii au votat pentru, mai puțin senatorul PSD Nicolae Avram, care nu a votat și deputatul social-democrat Ioan Terea, care a votat împotrivă.
Potrivit unor surse politice, au susţinut majorarea alocaţiilor de stat trei parlamentari ALDE, 18 de la UDMR, patru neafiliaţi şi trei aleşi ai PSD. De asemenea, trei parlamentari ai minorităţilor au votat „pentru” amendamentul propus de PNL.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: PSD , Din Sibiu , Ministerul Muncii , Ministerului Muncii , Sibiu Raluca Turcan , Ioan Terea , PNL , Legea Bugetului , parlamentari , votare , alocatie , Pentru Sibiu , Nicolae Avramescu , Bucuria Copiilor , Justiţiei Sociale Titlul , Titlul Asistenţă Socială
Vizualizari: 2597
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Anwald
Acum 2 ore
Papa di Gio
Acum 2 ore
Papa di Gio
Acum 2 ore
Ogarul visiniu
Acum 2 ore
Vivi Dragan