Duminică,
15.06.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Subprefectul, despre zona Sibiu – Cisnădie – Șelimbăr: “am încercat să îi aducem pe cei trei primari la masă. Credeți că am reușit?“

Subprefectul, despre zona Sibiu – Cisnădie – Șelimbăr: “am încercat să îi aducem pe cei trei primari la masă. Credeți că am reușit?“

Subprefectul Sibiului, Horațiu Marin, se plânge de faptul că deși a încercat să intermedieze negocierea unor proiecte de dezvoltare intercomunitară între Sibiu, Cisnădie și Șelimbăr, nu a reușit să adune factorii de decizie la aceeași masă.

Atât reprezentanții Inspectoratului județean de poliție, cât și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au arătat, în ultima ședință a Autorității Teritoriale de Ordie Publică (ATOP) faptul că infrastructura rutieră din zona Sibiului devine tot mai aglomerată. Acest lucru favorizează producerea de accidente, dar și îngreunează accesul autospecialelor de intervenție, au arătat conducerile celor două instituții. În acest context, subprefectul Sibiului, Horațiu Marin, a arătat că este dificilă punerea în acord a administrațiilor locale, pentru a implementa soluțiile de dezvoltare a infrastructurii ori de îmbunătățire a indicilor de trafic prin dezvoltarea unui sistem de transport extins.

“Am încercat să îi punem pe cei trei primari la masă. Am zis să organizăm întâlnirea la prefectură, căci am considerat că așa e normal: primarul din Sibiu, primarul din Cisnădie, primarul din Șelimbăr. Credeți că am reușit să îi strângem pe toți trei la masă? Vă spun eu că nu. Doamna primar a Sibiului nu a venit la întâlnire, l-a trimis pe domnul secretar. Domnul secretar a fost de acord cu multe, este deschis, dar nu el ia deciziile“, a povestit Horațiu Marin, în cadrul ședinței ATOP în care a fost pusă în discuție și extinderea sistemului de transport al municipiului Sibiu înspre zone precum Cartierul Arhitecților din Sibiu.

Povestea DN 7H

De altfel, criticile indirecte ale subprefectului au fost transmise în special către conducerea Primăriei Sibiu. În acest sens a amintit de problemele de pe str. Salzburg, parte a fostei centuri ocolitoare a Sibiului. Strada este încadrată (încă dinainte de 2010, când a fost folosită pentru devierea traficului greu) în categoria drumuri naționale (DN 7H), iar companiile care au sediul pe acest drum solicită și realizarea unui trotuar, pentru siguranța angajaților lor. “Acel drum, la noi, la prefectură, figurează ca drum național, înainte fiind drum județean. Și am avut întâlniri cu companiile mari care cereau un trotuar, pentru siguranța angajaților lor. Am fost toți de acord ca drumul național să fie declasificat, pe etape, până la a deveni drum municipal. Prima etapă ar fi fost declasificarea la drum județean, iar la Consiliul Județean Sibiu am găsit toată disponibilitatea. Dar, bineînțeles, nici CJ nu vrea să îl țină mult, pentru că ar trebui să facă investiții. Dar am stabilit, ca pentru următoarea întâlnire, să avansăm discuțiile. Credeți că la următoarea întâlnire a mai venit cineva? A venit doar un răspuns, că Primăria Sibiu nu e interesată să îl preia ca drum municipal. Iar potrivit legislației în vigoare, pe drumurile naționale nu pot fi amenajate trotuare“, a mai spus Horațiu Marin.

El susține că, la nivel de Sibiu, implementarea unor proiecte locale între diferite unități administrative este îngreunat de orgolii personale. “Nu e vorba de Parlament, e vorba doar de înțelegerea între oameni. Lăsăm la o parte politicul, noi aici locuim, aici avem copii, aici avem tot. Tot zicem ba PNL, ba PSD. Dar noi trebuie să ne gospodărim aici, între noi. Am ajuns să ne uităm cu invidie la Oradea“, a mai adăugat Horațiu Marin.

În cadrul ATOP a mai fost adusă în discuție, trecător, și ideea Zonei metropolitane a Sibiului. Proiect inițiat de Primăria municipiului Sibiu încă din toamna anului 2016, când primarii a 15 localități din jurul municipiului reședință de județ au semnat o declarație de intenție referitor la acest proiect. Reprezentații administrației sibiene au redactat, mai apoi, și un draft de asociere, la care restul primarilor nu au mai reacționat deloc. În vara anului trecut, Asociația comunelor din județul Sibiu a încercat să reactiveze discuțiile pe acest proiect, dar inițiativa a eșuat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

Calin

Acum 6 ani

FACETI ZONA METROPOLITANA!! Nu se poate face o petitie, ceva de genul? Altfel NICI O SANSA..Scuze ca sunt asa pesimist.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pantera Turcoaz

Acum 6 ani

Da...sigur ca te credem, maestre. Un politruc trimis de bucuresti in "teritoriu" sigur vrea sa uneasca lumea, mai ales in Sibiu.... buna gluma. Astia fac orice si mituiesc pe oricine sa NU se uneasca, nu sa se uneasca. Probabil, lasati singuri fara acesti incurca lume de prefecti sub prefecti si sug prefecti, unelte ale teleormanistanului, lucrurile ar fi fost mult mai ok. Nu cred ca nu se pot intelege 3 primari din Sibiu, Cisnadie si Selimbar... ei s-ar intelege daca dispar fitilele. Acum, pe stilul obisnuit al propagandei de tip sovietic, dupa ce i-a incaierat sau fitilizat cu anii se prezinta ca victima, acest ins, practic platit sa faca asta ca si toata prefectura.
Raspunde

Just me

Acum 6 ani

Domnul Subprefect se face ca nu intelege, societatile cu doleante sunt pe teritoriul Cristianului platesc impozite la Cristian, daca strada Salzburg trece la municipiul Sibiu, Sibiul ramane cu intretinerea cu costul trotuarului dar fara niciun beneficiu, Problema e de justificare a cheltuielilor in cazul unui control al Curtii de Conturi cum justifica Sibiul ca a facut o investitie in interesul localitatii Cristian ? Poate trece strada la Cristian si gata s-a rezolvat problema face trotuarul Cristianul HEHEHEh.
Raspunde

Calin

Acum 6 ani

Am zis. SINGURA SANSA pentru a rezolva problema: sa fie declarata zona metropolitata prin petitii... semante DE CATRE NOI ....alfel nici o sansa CU EI CEI CE SE CRED VESNICI IN FUNCTII...De ce imi stergeti postarile???
Raspunde

Stela

Acum 6 ani

Nu va este rusine??? Va bateti joc de oameni???? Pai mustaciosul ala a aprobat toate constructiile de la Cisnadie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

Magna Horreum

Acum 6 ani

Nu stiu daca are el autoritatea sa aprobe constructii, ca e jurist.
Raspunde

Ptr Horatiu

Acum 6 ani

Draga Horatiu (subprefecta) ceea ce zici tu e foarte bine si fezabil daca la noi la Primarie era un Psd-ist de-al vostru ( fereasca D-zeu) sau voi cei de acolo erati PNL - isti. De altfel orice idee fie ea si buna , cand vine de la o parte sau alta nu se pune in practica doar din “reavointa” politica.... asa ca stii bine, nu te mai agita deageaba, sunteti ca uleiul si apa....mai mult decat atat nu uita ca aproape orice hotarare de CL o atacati in instanta.... ca asa-i directia de la partid. Concluzie: schimba-ti preocuparile....
Raspunde

Asaniciodata

Acum 6 ani

Niste penali in frunte cu arhitect șefă Urdea cu Nistor si marii FDG consilieri au făcut praf Sibiul. pri violare legii iar dl vicepref crede că PUG 2011 este guma de meztecat sau o afacete care se negociază la masă...Ăștia trebuie sa plece la ei, aici nu mai trebuie sa platim pentru prostie si ticăloșie..
Raspunde

Daca stii, scrie

Acum 6 ani

La care masa? Conteaza
Raspunde

Terente Banu’

Acum 6 ani

Cu Feodor primar Sibiul va ajunge un sat. Cine naiba o ia in serios pe bunicuța cu fursecuri ? Mamaie nu ai și tu nepoței la care sa le faci clătite ? Cine te tine la primărie sa ne faci de rusine?
Raspunde

Bleoca Daniel

Acum 6 ani

Trebuie sa mai moara 2,3 persoane in accident rutier agatati de vre-un TIR in drum spre servici pe marginea drumului ca sa faceti ceva?E inadmisibil cum se paseaza problema de la unii la altii.
Raspunde

Costin Radu

Acum 6 ani

Zonă metropolitană!
Raspunde

Sibianca

Acum 6 ani

Zona metropolitana nu se va face veci pururi pentru ca toti vor sa fie sefi pe tarlaua proprie.
Raspunde

Toma

Acum 6 ani

Sunt de acord ca la Primaria Sibiu sunt oameni slabi dar de aici la spusele subprefectului este cale lunga!El interpreteaza totul politic aruncand toata vinovatia in partea opusa,in timp ce ei sunt niste profesionisti saritori,albi si imaculati!Nu-i asa,bineanteles!Nu-i poate aduna?De ce nu incearca metoda aplicata la Daea?Imbraca-te in costum popular si cu paine,sare(si un pahar de vin) vei convinge primarii sa vina la o jiana sau invartita care se vor sfarsi cu o sueta despre problema dorita!
Raspunde

yyy

Acum 6 ani

sigur Joannis e de vina, tovarasi! sau, poate, studiile lui Turcan in tari straine?
Raspunde

konrad

Acum 6 ani

Cat timp functiile administrative sunt ocupate prin numire politica, oameni slabi profesional vor ajunge sa trebuiasca sa decida. In multe localitati au ajuns primari oameni f slabi (caracter si profesional). Chiar si Astrid Fodor, care pare mai rasarita, are mari probleme de viziune.
Raspunde

CHE

Acum 6 ani

Vax albina, crema puca!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus