Deoarece Sibiul nu are infrastructura necesară găzduirii unui eveniment de asemenea proporții, organizatorii Summit-ul UE de la Sibiu vor umple centrul orașului cu construcții temporare, de tip cort.
Patru corturi de conferințe, cu o suprafață totală de peste 1.100 de mp, trei corturi pentru presă de peste 1.200 de mp, un cort pentru interpreți de peste 500 de mp și nu mai puțin de 12 corturi de control al accesului, corturi cu o suprafață totală de aproape 300 de mp, vor fi amplasate în Piața Huet și Piața Mică a Sibiului. Corturile vor fi amplasate în vederea organizării Summit-ului UE de la Sibiu, în data de 9 mai 2019. În același perimetru central urmează a fi amenajate locuri de fumat, containere pentru grupuri sanitare, dar și un podium care va fi folosit de înalții demnitari care se vor întâlni la Sibiu.
Fiecare cort are o destinație, amplasament și caracteristici clar definite. Spre exemplu, pe platoul din fața cafenelelor Shocko și Einstein din Piața Mică va fi amplasat un cort pentru conferințe de 400 de mp, cu o capacitate de 264 de persoane. Mai înspre Primărie, în fața sediului Muzeului Astra, va fi amplasat un cort cu o capacitate de 130 de persoane și o suprafață de 250 de m. Un cort cu aceleași caracteristici urmează a fi amplasat în fața cafenelelor Union și Go in, iar vizavi de acestea, în spatele bisericii romano-catolice, va fi amplasat un cort destinat echipelor radio și tv, cu 20 de cabine de editare și două săli media/TV.
Tot în Piața Mică, în spatele terasei restaurantului La Turn va fi amplasat un cort a cărui destinație este zonă de lucru/catering pentru presă, cu o capacitate de 92 de persoane. Pe platoul din fața Casei Artelor va fi amplasat cel mai mare cort pentru presă, cu o capacitate de 400 de persoane și o suprafață de 675 de mp. În vecinătatea acestuia, pe toată zona ocupată de obicei de cafenele va fi amplasat un alt cort, tot pentru presă, cu o capacitate de 368 de persoane și o suprafață de 600 de mp. Containerele cu grupurile sanitare urmează a fi amplasate pe ”lateralele” accesului înspre Turnul Sfatului și în zona gangului care asigură acces între Piața Mică și str. Avram Iancu.
În Huet stau interpreții
Dacă Piața Mică va fi acoperită aproape în întregime de corturi dedicate presei și conferințelor de presă, în Piața Huet vor fi amplasate construcții temporare pentru cei care vor asigura funcționarea Summit-ului. Astfel, în curtea Colegiului Samuel von Brukenthal urmează a fi amplasat un cort de 525 de mp pentru interpreți, cu o capacitate totală de 165 de persoane. Și clădirea colegiului cu predare în limba germană urmează să fie folosită pentru organizarea Summit-ului, la parter urmând a fi amenajate spații de lucru pentru delegați.Piața Mare rămâne liberă
Singura ”dotare” ce urmează a fi amplasată în Piața Mare va fi chiar în centrul acesteia. Unde va fi amplasat un podium pe care vor putea urca oficialitățile pentru poza de familie. În Piața Mare, în zona statuii lui Gheorghe Lazăr, urmează a fi amplasată o scenă pentru concertul pe care l-a promis Ministerul Turismului, iar în spatele scenei vor fi amplasate carele de transmisie ale televiziunilor.De altfel, înalții demnitari care vor participa la Summit-ul de la Sibiu vor veni în mașini, pe str. Nicolae Bălcescu, până în Piața Mare. De aici vor fi întâmpinați și conduși de-a lungul pieței, pe un covor roșu, până la intrarea în sediul Primăriei. Actuala sală de conferințe în care funcționează și Centrul de informații pentru turiști va fi transformată în zonă de bun venit și de discuții, în timp de sala reuniunii, în care vor avea loc propriu-zis discuțiile Summit-ului, va fi curtea interioară a Primăriei.
În toate accesele către cele trei piețe centrale ale Sibiului (cum ar fi colțul Pieței Mari dinspre gen. Magheru, str. Ocnei pe sub Podul minciunilor etc) urmează a fi amplasate corturi de control al accesului.
Fiecare cort va trebui să aibă și mobilierul necesar, dar și instalațiile de climatizare care să asigure o temperatură cuprinsă între 18 și 22 de grade Celsius.
Corturi și pentru zona Aeroportului
În afara corturilor mai sus menționate, Ministerul Afacerilor Externe mai cere pentru organizarea Summit-ului de la Sibiu și amplasarea a trei corturi de control în zona Aeroportului, pe traseul ce urmează a fi folosit de participanții la Summit. Traseul oaspeților Sibiului din perioada 8 – 10 mai 2019 nu va include actuala ieșire din zona parcării, ci va folosi un drum separat, care se intersectează cu str. Alba Iulia în zona fostei unități militare de elicoptere.2,63 de milioane de lei, plus TVA, aproximează Ministerul Afacerilor Externe că va costa închirierea acestor corturi, cu tot cu dotările necesare. Firmele interesate de a depune o ofertă în acest sens au termen limită ziua de 7 martie 2019. Contractul licitat prevede atât închirierea, montajul, dotarea și curățenia cât și personalizarea acestor corturi.
Cel mai important eveniment din istoria Sibiului
36 de delegații oficiale venite fiecare cu propria aeronavă, 27 de șefi de stat și de guvern, 400 de invitați de rang înalt și aproape 1.000 de jurnaliști. Acestea sunt doar câteva din cifrele summit-ului european pe care Sibiul îl va găzdui în data de 9 mai 2019. Summit-ul are, printre altele, scopul de a redefini bazele Uniunii Europene în urma Brexit-ului care – deocamdată – ar trebui să se producă pe 29 martie.Vezi mai jos o imagine cu rezoluție mai mare a modului de aranjare a centrului Sibiului în vederea Summit-ului din luna mai
Sursa imaginilor: Ministerul Afacerilor Externe
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Muzeului Astra , Pieței Mari , La Turn , Piața Huet , Uniunii Europene , Avram Iancu , Piata Mare , Alba Iulia , Piața Mică , Istoria Sibiului , Turnul Sfatului , Deoarece Sibiul , Ministerul Turismului , În Piața Mare , Casei Artelor , Ministerul Afacerilor Externe , Gheorghe Lazăr , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Pentru Sibiu , summit , Amplasare Smart Bike Lockers , Presă Aşii Români , Jacques Chirac , Colegiului Samuel , traducatori , Dacă Piața Mică , În Huet , corturi , cel mai important eveniment
Vizualizari: 15672
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Iliescu
Acum 10 ore
Troll.E.Buzu
Acum 10 ore
Lutte
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
Emil