Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
20°C

Sibiul nu mai decontează din bani publici materialele plastice consumabile

Sibiul nu mai decontează din bani publici materialele plastice consumabile

Printre modificările aduse de reprezentanții Primăriei Sibiu prevederilor din Ghidul elaborat pentru proiectele finanțate prin Agenda culturală a orașului a fost inclusă și una care are rolul de a încuraja folosirea materialelor consumabile biodegradabile.

“Încurajăm folosirea materialelor consumabile biodegradabile. Restricție de decontare: materialele plastice consumabile nu vor fi decontate“, este una din noile prevederi ale Ghidului privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, Agenda culturală.

Modificarea ghidului (alături de cele pentru Agenda sportivă și cea Comunitară) a fost adoptată de consilierii locali ai Sibiului în ședința din luna februarie, având un impact direct asupra programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, titlu pe care județul îl poartă î acest an.

De altfel, componenta de mediu a programului Sibiu RGE 2019 a fost anunțată încă de la deschiderea oficială. Eveniment la care a participat Luke-Douglas-Home, inițiatorul mișcării “Un viitor fără gunoi“, a cărui colaborare cu Sibiul urmărește componenta de mediu. “Încercăm să limităm impactul asupra mediului în seria de evenimente din cadrul programului Sibiu – regiune gastronomică europeană. Din câte știu, Sibiul este prima regiune care își asumă acest lucru. Și sper ca poate peste câțiva ani să se vorbească despre «standardul de la Sibiu» în ceea ce privește protejarea mediului“, declara Luke. Tocmai de aceea, în seara lansării Sibiu RGE 2019, oaspeții evenimentului au mâncat din farfurii comestibile, produse din tărâțe.

Produsele din plastic de unică folosință reprezintă una dintre cele mai mari probleme de mediu la nivel global. Potrivit statisticilor, în Europa sunt generate anual 26 milioane tone de plastic din care mai puţin de 30% sunt colectate pentru a fi reciclate, restul fiind fie ars, fie aruncat (în gropi de gunoi sau aiurea).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Alex

Acum 6 ani

O măsură excelentă
Raspunde

Bla bla

Acum 6 ani

Felicitari Primaria Sibiu, masura excelenta!
Raspunde

Karin

Acum 6 ani

Toata stima pentru initiativa.Ma enerveaza de mult nesortarea si reciclarea adecvata, chiar si de vecinii mei. Dar exista o problema cu materialele comestibile din tarate. Ce tarate, de grau? Graul, orz, secara si hibrizii lor contin gluten si un numar tot mai mare de persoane are intoleranta la gluten numita celiachie. Ei sunt sanatosi doar daca nu consuma de loc gluten. De loc! Deci ce facem cu aceste persoane, le excludem din lista de clienti, s-au oferiti alternative, astfel incat sa se si stie de acestor alternative.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus