Anul 2018 a fost unul foarte bun pentru Animal Life Sibiu, spun reprezentanţii asociației. Asta pentru că peste 1300 de animale au fost castrate, în cadrul a trei campanii, cele mai multe din ultimii trei ani. Ca o consecință, străzile sunt mai libere și se găsesc mult mai puține animăluțe părăsite. Mai mult, peste 450 de căței și pisici au scăpat de viața de pe străzi, iar 400 dintre aceste animale și-au găsit și familii iubitoare. Toate într-un an de muncă. Pe 2019, Andreea Roseti, președintele Animal Life, își dorește să continue campaniile de sterilizare și să lanseze câteva proiecte apropiate de sufletele voluntarilor asociației.
252 de câini și 219 pisici au scăpat de condițiile vitrege de pe străzi anul trecut, iar majoritatea dintre acești mici prieteni și-au găsit și familii, în decursul aceluiași an. Astfel, 400 de suflete au avut șansa să facă fericiți iubitori de animale care abia așteptau un mic patruped pe care să-l iubească. A fost un an bun, spune Andreea Roseti. Și asta nu doar pentru că au salvat animale de pe străzi, ci și pentru că aceste animale și multe alte sute au fost sterilizate, fiind astfel redus riscul ca alte câteva sute să ajungă iar în stradă și să facă pui.
„Noi în fiecare an zicem că am avut mult de lucru și că a fost un an greu, dar în egală măsură, în fiecare an încercăm să facem mai mult decât am făcut în anul precedent. Anul 2018 a fost foarte bun pentru noi pentru că am reușit să facem foarte multe sterilizări și asta se și vede. Vrem să continuăm în același stil și suntem convinși că în felul acesta Sibiul chiar va continua să fie altfel, cu străzi mai curate și mai puține animale amărâte”, spune Andreea Roseti.În cele trei campanii de sterilizare desfășurate anul trecut, 573 câini și 733 de pisici au beneficiat de intervenții gratuite. Pentru 2019, planul este ca cel puțin alte trei campanii de sterilizare să aibă loc în mai multe zone ale județului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1668
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Verzii?
Acum 5 ore
Un român
Acum 5 ore
Xman
Acum 5 ore
Q
Acum 6 ore
Till Eulenspiegel