Ziua de 8 Martie a adus multă bucurie, lumină, culoare și surprize dulci femeilor din proiectul social „Solidaritate pentru persoanele vârstnice”, inițiat în anul 2012 de Asociația Filantropică Olivia – AFO Sibiu, și derulat și în prezent.
Trei voluntari ai Asociației, în frunte cu Maia, o fetiță doar nouă ani, au vizitat un 15 doamne din acest proiect, anunțându-le venirea primăverii și dăruindu-le câte un mărțișor, ghivece de flori și kit-ul alimentar lunar, de această dată și cu o ciocolată, iar micuța Maia a recitat o poezie.
„Surpriza a fost foarte mare și binevenită, căci nicio beneficiară nu se aștepta la acest eveniment, iar a doua zi dimineața, mireasma zambilelor a adus un plus de bucurie acestor doamne rămase singure și încă odată mulțumiri și lacrimi de bucurie adresate voluntarilor și organizatorilor”, relatează Teodor Pădurean, directorul asociației.

Proiectul „Solidaritate pentru persoanele vârstnice” are în prezent 20 de beneficiari din Municipiul Sibiu și din împrejurimi, care beneficiază lunar de servicii de bază, servicii instrumentale, alimente, aparate pentru mobilitatea vârstnicilor. 15 sunt femei, iar 5 sunt bărbați. „Următoarea campanie umanitară va avea loc în zilele premergătoare Sărbătorii Paștelui, iar publicul sibian este invitat să se alăture”, spune Teodor Pădurean. „Pe lângă activitățile zilnice specifice proiectelor Asociației, momentele importante ale anului precum Mărțișorul, Sărbătoarea Paștelui, Ziua de 1 Iunie, Crăciunul, Ziua Internațională a Solidarității umane sunt marcate festiv atât pentru beneficiari cât și pentru comunitatea sibiană”, a mai declarat acesta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sărbătorii Paștelui , Teodor Pădurean , Ziua Internațională , Municipiul Sibiu , Sărbătoarea Paştelui , Asociația Filantropică Olivia
Vizualizari: 1031
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Pol-Pot
Acum 2 ore
Ion
Acum 2 ore
Mesterul dupe net
Acum 2 ore
Escu
Acum 3 ore
Un sibian