Câteva sute de sibieni și turiști au asistat, în prima parte a zilei de duminică, la concursul Slide&freeze, competiție în care în special cei tineri au alunecat atât pe zăpadă, cât și pe apă.
25 de participanți individuali la concursul de ”jump and slide” și alte șase echipe cu ambarcațiuni s-au înscris la ediția din acest an a Slide&freeze, concursul de la Arena Platoș care anunță și venirea primăverii. Majoritatea concurenților au venit din Sibiu și Brașov, media de vârstă fiind sub 25 de ani. Sub privirile curioase ale celor care au asistat la competiție, tinerii au încercat diferite figuri în parcursul lor care a inclus ”pârtie și apă” (bazinul de pe traseu a avut o lungime de 15 metri). La final, cele șase ambarcațiuni produse de concurenți au încercat o cursă cel puțin pe toată pârtia, spre amuzamentul celor prezenți, dar mai ales spre distracția celor de pe pârtie. Concurenții s-au întrecut pentru cele trei premii cu o valoare totală în bani de 2.000 de lei. Printre ”ambarcațiunile” folosite s-a numărat și macheta unui avion, dar și o saltea ”dotată” cu o păpușă gonfabilă.
”Evenimentul «Slide and freeze» încheie seria de evenimente din acest sezon de la Arena Platos Păltiniș. Avem în jur de 25 de concurenți care trebuie să treacă de trei probe" , a arătat Ana Tincu, din partea celor de la Arena Platoș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Arena Platoș Păltiniș , Concursului Internaţional , legislația rutieră , Arena Platoș , Slide and Freeze , Ana Tincu , 2019 , La Arena Platoș Păliniș
Vizualizari: 1940




Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Wow
Acum 9 ore
@Roboschet
Acum 9 ore
Bambolero
Acum 9 ore
Hetmannstadt
Acum 11 ore
Gelu