Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Doi tineri băuți s-au urcat pe rând la volan. Mașina a ajuns într-un pom și unul din șoferi la spital

Doi tineri băuți s-au urcat pe rând la volan. Mașina a ajuns într-un pom și unul din șoferi la spital

Doi tineri de 24 și 27 de ani au decis azi-noapte să plece cu mașina la plimbare, deși erau amândoi sub influența alcoolului, iar unul din ei nici măcar nu are permis de conducere. Seara s-a încheiat cu mașina condusă într-un pom de pe marginea străzii.

Totul s-a petrecut în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu. Tânărul în vârstă de 27 de ani, domiciliat în localitatea Slimnic, a condus autoturismul de pe strada Lungă până pe Calea Șurii Mici, unde, la coborârea de pe viaduct, a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit un pom de pe marginea drumului, relatează polițiștii sibieni.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Din primele cercetări efectuate după producerea accidentului, polițiștii au stabilit că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, pe numele tânărului s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, arată sursa citată.

Proprietarul mașinii s-a plimbat și el puțin. Tot băut.

În momentul producerii accidentului rutier, șoferul era însoțit de proprietarul mașinii, alt tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în comuna Șeica Mare, care, cu bună știință, i-a încredințat mașina amicului său spre a fi condusă pe drumurile publice.

În continuarea investigațiilor desfășurate în vederea lămuririi circumstanțelor producerii evenimentului, polițiștii rutieri au constatat că și proprietarul autoturismului ar fi condus de pe Calea Șurii Mari până pe strada Lungă unde, la volan, a trecut prietenul său, arată Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Testat alcoolscopic, tânărul în vârstă de 24 de ani a prezentat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, respectiv încredințare.

Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus