Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Noul spital județean: două milioane de euro pentru fezabilitate și proiect tehnic

Traian Deleanu
8
amplasament-spital-judetean-sursa-cj-sibiu-tgpy

Aproximativ două milioane de euro au alocat autoritățile județene, prin proiectul de buget pe anul în curs, pentru întocmirea unor noi documentații necesare unui viitor spital județean.

Publicitate
Publicitate

După ce anul trecut au fost realizate documentațiile urbanistice necesare amplasării unui nou spital județean și de pediatrie pe Calea Șurii Mici (documentații care mai așteaptă aprobarea Consiliului local Sibiu), pentru anul în curs este programată realizarea studiului de fezabilitate și actualizarea proiectului tehnic.
”În acest an am alocat două milioane de euro pentru actualizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. Acesta este ținta noastră pentru anul în curs. Când vom avea actualizat studiul de fezabilitate ni se deschid alte posibilități”, precizează Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Merită amintit faptul că aproximativ zece milioane de lei au fost alocați și în bugetul județului de anul trecut. Și tot cu aceeași destinație, de actualizare a documentațiilor unei viitoare unități medicale. Anul trecut, însă, evoluția proiectului noului spital s-a rezumat la elaborarea planului urbanistic zonal, care urmează a fi adoptat și de Consiliul local Sibiu.

Un spital de aproape 1.500 de paturi

În acest moment, CJ Sibiu are un proiect tehnic elaborat pentru un spital regional la comanda Ministerului Sănătății. Documentația respectivă a fost predată Sibiului de către fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, chiar înainte de a-și încheia mandatul în guvernul condus de Dacian Cioloș.
Proiectul va trebui, însă, adaptat la noile planuri ale administrației locale, planuri rezultate în urma unui studiu realizat în prima parte a anului trecut. Acest studiu indica faptul că un viitor spital județean la Sibiu ar trebui să aibă 1.054 de paturi pentru adulți și 315 pentru internările copiilor. Dacă în cazul adulților, numărul de paturi este egal cu cel al paturilor împărțite în actualele clădiri ale Spitalului județean amplasate pe bulevardul Corneliu Coposu, în cazul Pediatriei numărul de paturi propus este cu 70% mai mare decât cel actual (în prezent, Spitalul de pediatrie din Sibiu are 185 de paturi).

Publicitate

De unde bani?

Cea mai mare problemă a proiectului unui nou spital județean rămâne asigurarea surse de finanțare, în condițiile în care estimările de până acum indică faptul că o astfel de investiție are nevoie de peste 130 de milioane de euro.
La sfârșitul anului 2017, o variantă de finanțare a acestei investiții a fost negociată cu premierul din acea vreme, Mihai Tudose. În urma unei vizite realizată la Sibiu, Tudose a promis faptul că o parte din fondurile europene alocate României pentru construirea de spitale regionale vor fi redirecționate către construirea noului spital de la Sibiu. Această variantă a fost negociată în contextul în care proiectele spitalelor regionale din Iași, Cluj – Napoca și Craiova avansează încet.
De atunci, însă, la Guvern s-a schimbat atât premierul, cât și ministrul Sănătății. Acesta din urmă, în persoana Sorinei Pintea, a fost în vizită la Sibiu în toamna anului trecut și și-a anunțat disponibilitatea de a relua discuțiile pe acest proiect. ”Deocamdată, legătura cu Ministerul Sănătății nu există”, arată Daniela Cîmpean, la jumătate de an de la vizita Sorinei Pintea la Sibiu.

Sursa foto: amplasamentul viitorului Spital județean

Citește și Viitorul nou spital județean: 1.054 de paturi pentru adulți, 315 pentru copii

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

8 răspunsuri

  1. Avatar Bogo
    Bogo

    CAT?!?!?!?!!?!?
    Iisuse!
    E proiectat pe Luna?

    13
    2
  2. Avatar Neagu
    Neagu

    Povesti cu femei tampite, Primarie, Prefectura, Consiliu Judetean…

    4
    6
  3. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    O mare eroare ; locul lui e in curtea actualului Județean . Consultați ( aducă solicitați opinia ) șefii clinicilor universitare !

    6
    2
    1. Avatar goguci
      goguci

      Sefii clinicilor universitare nu sunt specialisti in urbanism pentru a isi da cu parerea intr-un astfel de domeniu. Daca ar fi, ar stii ca acea zona este Zona Construita Protejata prin PUG si in zona de protectie a sitului Sibiu, monument istoric si prin urmare nu se poate construi absolut nimic la un asa calibru si nivel. Nici ce este construit nu se poate demola, asa ca acestea sunt frumoase povesti vanatoresti spuse de amatori in domeniu cu scopul de a denatura discutia spre interesul de a nu se construi un spital. Cindrea, sfatuit de Iordanescu, asa a vrut sa faca. De ce nu s-a putut? Exact din acest motiv.

      7
      2
      1. Avatar David
        David

        Dar Polisano cum a fost facut, draga goguci?Nu se poate ptr ca nu vrea Campean care, apropo, a promis ca in primavara lui 2020 incepe constructia spitalului.

        1
        0
  4. Avatar Bzzz
    Bzzz

    Nu, nu! Pe bani, nu pe luna!!
    Asta este pretul proiectelor in RO. Cel mai tare e ca se fac/s-au facut proiecte platite cu milioane de euro dar care nu s-au finalizat, au ramas la stadiu de proiect.

    10
    0
  5. Avatar sibianca
    sibianca

    Domnilor eu nu inteleg de ce trebuie facute atatea proiecte de fesabilitate dupa fiecare parerea a unui reprezentant din minister, primarie, C.J., sedinta, intalnire, unde se pried bani grei din munca noastra a romanilor pentru aceste proiecte. Faceti un proiect bun si atunci sa va si apucati de spital. Ce tot asteptati noi romani vrem spital.

    10
    0
  6. Avatar David
    David

    Foarte desteapta Daniela Campean aloca 2 milioane de euro ptr un SF dar de fapt are un proiect de la Ministerul Sanatatii si cel mai important lucru nu stie sursa de finantare. Pai daca nu are banii cum incepe constructia spitalului in primavara lui 2020 asa cum a promis??? O noua minciuna si inca o dovada de incompetenta a presedintei. Dar ce conteaza doar partidul o sustine. Doamne, chiar asa de prosti sunt PNL-istii Sibieni? Nu imi vine sa cred.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate