Mitropolia Ardealului este printre cele mai bogate mitropolii din țară, cu venituri de peste 10 milioane de euro pe an, se arată într-un studiu publicat de analizeeconomice.ro. Veniturile de aici nu se pot compara cu cele ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, care în 2017 a strâns mai mult de 30 de milioane de euro la sfârșitul anului 2017. Mai bine decât Mitropolia Sibiului stă din acest punct de vedere Mitropolia Moldovei și Bucovinei, care a strâns în 2017 venituri de 20 de milioane de euro. În urma Mitropoliei Sibiului se află Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, cu venituri în 2017 de sub 10 milioane de euro. Urmează apoi Mitropolia Olteniei cu venituri de 6,4 milioane de euro. Pe ultima poziție în clasamentul veniturilor se află Mitropolia Banatului, care a strâns în 2017 4,16 milioane de euro.
Total: 850 milioane de lei. De două ori bugetul Sibiului
În 2017, veniturile totale ale Bisericii Ortodoxe Române adunate la nivelul patriarhiei, mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor s-au ridicat la 486,5 milioane de lei, se arată în studiu. Suma veniturilor din 2017 este cu 12,2% mai mare decât cea din anul anterior, 433,7 milioane de lei. Este exact procentul cu care au crescut anul trecut și veniturile la bugetul consolidat al României. Totuși, din aceste date lipsesc veniturile Episcopiei Tulcei și Episcopiei Caransebeșului, care nu și-au publicat rezultatele financiare pentru anul 2017. Mai trebuie precizat că pe lângă cele 486,5 milioane de lei, BOR-ul mai primește de la stat un procent cuprins între 80% și 85% din totalul sumelor cheltuite pentru cultele din România. Asta înseamnă circa 350 de milioane de lei. În total, din ce se adună de către eparhii și din ceea ce primește de la stat, BOR administrează venituri anuale de aproximativ 850 de milioane de lei. La cursul BNR 1 euro = 4,6572 lei, mediu pentru anul 2017, rezultă un venit de 182 milioane de euro. Aproape de două ori bugetul municipiului Sibiu dintr-un an. În 2019, veniturile estimate ale municipiului sunt de 495 milioane lei.
Acțiuni filantropice de 24 de milioane în 2017
În cadrul Bisericii Ortodoxe Române s-au cheltuit în 2017 - 110.782.632 lei (peste 24 de milioane de euro, la cursul BNR 1 euro = 4,6572 lei) pentru acțiuni sociale și filantropice, arată un raport al Consiliului Național Bisericesc semnat de Patriarhul Daniel, informează agenția Basilica. „În această sumă nu intră cheltuielile privind o mulțime de activități caritabile ale parohiilor și mănăstirilor în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor și săracilor, care nu au fost cuantificate financiar și, ca atare, nici raportate sistematic centrelor eparhiale”, precizează sursa citată.
De asemenea, Patriarhia Română a desfășurat un parteneriat cu două lanțuri de hypermarketuri, datorită căruia s-au donat bunuri în valoare de 1.050.000 de euro. Campania „Donează sânge! Salvează o viață” a Patriarhiei Române a adus 8.500 de persoane în centrele de colectare a sângelui din toată țara, precizează raportul citat de agenția Basilica. Prin intermediul campaniei „Sănătate pentru sate”, 7.800 de persoane au beneficiat de asistență medicală de specialitate în mod gratuit.
În 2017, numărul centrelor și așezămintelor sociale ale Bisericii a crescut la 779, de la 718, câte existau cu un an înainte, arată documentul. Dintre acestea, 40 sunt instituții ce oferă servicii medicale, gratuite sau compensate, după caz și farmacii. În Patriarhia Română funcționează în prezent un număr de 194 unități cu activitate în domeniul patrimoniului bisericesc mobil, din care 131 sunt muzee și colecții muzeale, iar 63 sunt centre de ocrotire a patrimoniului.
Veniturile Mitropoliei Arealului în 2017
Arhiepiscopia Sibiului – 17,6 milioane lei
Episcopia Oradei – 4,8 milioane lei
Episcopia Covasnei și Harghitei – 9,9 milioane lei
Episocpia Devei și Hunedoarei – 16 milioane lei
Mitropolia Ardealului, TOTAL – 48,3 milioane lei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Mitropolia Ardealului , Biserica Ortodoxă , Patriarhiei Române , Mitropolia Clujului , Arhiepiscopia Sibiului , Mitropoliei Sibiului , Bisericii Ortodoxe Române , Patriarhul Daniel , Mitropolia Moldovei , Pentru Sibiu , Mitropolia Olteniei , Mitropolia Sibiului , Consiliului Național Biserices , Patriarhia Română , Episcopiei Caransebeșului , Episcopiei Tulcei , Episocpia Devei , Mitropoliei Munteniei , Veniturile Mitropoliei Arealul , Din Mitropolia Banatului , În Patriarhia Română , actiuni caritabile , Episcopia Covasnei , Episcopia Oradei
Vizualizari: 6464
Ultimele comentarii
Acum 38 minute
Patriotii suveranisti
Acum 58 minute
Emila Elzoroaba
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Ciolacu marcel