Discursul ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţinut în faţa olimpicilor naţionali de Informatică, la Suceava, a fost presărat cu ropote de aplauze după aproape fiecare frază, potrivit ziardesuceava.ro. ”În primă fază, tinerii dădeau impresia că apreciază prezența ministrului, însă ulterior s-a dovedit că aplauzele erau ironice. În timpul discursului ținut de Ecaterina Andronescu, publicul a întrerupt-o în nenumărate rânduri cu aplauze inutile și batjocoritoare”, scrie ziardesuceava.ro.
Ministrul Ecaterina Andronescu a fost prezentă, vineri, 3 mai 2019, la desfășurarea probei de baraj din cadrul Olimpiadei Naționale de Informatică în vederea constituirii lotului național de seniori (liceu) pentru competițiile internaționale, eveniment găzduit de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), potrivit unui comunicat oficial.
https://youtu.be/qV-7NfGvyow
Recent Ecaterina Andronescu a fost criticată de profesorii universitari din cele mai importante facultăţi de informatică din ţară pentru scoaterea informaticii de la Bacalaureat – așa cum prevede viziunea pe educație lansată de Ecaterina Andronescu. Profesorii de informatică din Universitatea București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Academia de Studii Economice (ASE), Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara i-au trimis ministrului Educației o scrisoare în care amintesc faptul că “informatica reprezintă unul din puținele domenii în care România are un avans educațional față de cele mai multe țări din lume”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ecaterina Andronescu , Ministrul Mediului , Olimpiadei Naţionale , Serviciul Informatică , Universitatea Babeș , Universitatea Bucureşti , Studii Economice , aplauza , Recent Ecaterina Andronescu , Ministrul Ecaterina Andronescu , olimpici
Vizualizari: 3371
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Q
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Ron
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Emil