Luni,
23.05.2022
Acum
0°C

Cod portocaliu de inundații la Sibiu

Cod portocaliu de inundații la Sibiu

Hidrologii au emis luni o avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţele Braşov şi Sibiu şi două atenţionări Cod galben pentru râuri din judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vrancea, valabile până marţi dimineaţa.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor anunţă că, până marţi, la ora 9:00, în urma precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de inundaţie, pe afluenţii de stânga ai Oltului aferenţi sectorului aval Acumulare Voila - amonte Acumulare Racoviţă, judeţele Braşov şi Sibiu.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele superioare şi mijlocii ale râurilor Sâmbăta, Drăguş şi Viştea .

De asemenea, sunt posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinul hidrografic Putna - afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior, judeţul Vrancea, fiind instituit Cod galben.

Până marţi, la ora 12:00, se vor afla sub Cod galben şi afluenţii mici ai Siretului aferenţi sectorului aval S.H. Lespezi - amonte Acumularea Călimăneşti, judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vrancea.

Foto: Arhiva TS

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus