Duminică,
27.11.2022
Parțial Noros
Acum
5°C

De ce sunt scumpi cartofii în Sibiu? ”Fermierii produc pentru consum propriu”

De ce sunt scumpi cartofii în Sibiu? ”Fermierii produc pentru consum propriu”

În Sibiu, preţul unui kilogram de cartofi în magazine ajunge şi la 5 lei, iar cartofii noi sunt şi mai scumpi. Directorul Direcţiei Agricole Sibiu, Ilie Brad, a spus că deşi în zona Avrig, până spre Făgăraş (judeţul Braşov) se cultiva cartof, oamenii au renunţat la această îndeletnicire. ”În prezent, în judeţul Sibiu, nu mai sunt exploataţii mari de cartofi, ci doar câţiva mici fermieri produc pentru consum propriu”, spune specialistul, citat de ZF.ro.

Potrivit ing. Kozma Béla de la Direcţia pentru Agricultură a judeţului Covasna, preţul cartofilor depinde în mare parte de producţia realizată în câteva ţări din Europa care cultivă pe suprafeţe foarte mari această legumă, dar şi de producţia realizată în România, la nivelul întregii ţări, nu doar în regiunile tradiţionale. „Preţul la cartofi nu depinde numai de producţia realizată în regiunile tradiţionale, ci de producţia realizată în celelalte ţări europene: Germania, Franţa, Olanda, Polonia. Şi acolo au fost anul trecut probleme cu seceta, nu s-au scos producţiile scontate şi aşa s-au scumpit. În Covasna anul trecut a fost o producţie medie, dar şi sămânţa de cartofi a fost puţină, scumpă şi adusă din import. Deocamdată finanţarea pentru producţia de cartofi pe un hectar este mai scumpă decât anii trecuţi”, a spus ing. Kozma Béla. El a precizat că în Covasna, la producătorii autorizaţi preţul este între 1,30 - 1,50 de lei pe kilogram, în funcţie de sortiment, dar de aici şi până ajunge în magazine preţul creşte, de obicei, mai ales în această perioadă în care nu prea mai sunt cartofi din producţia de anul trecut.

Preţurile de consum în luna aprilie 2019 comparativ cu luna aprile 2018 au crescut cu 4,1%, iar rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%, a informat INS.

Remarcabile au fost creşterile de preţuri la legume şi conserve de legume, cu 21,5%, la cartofi cu 32,33%, la citrice şi alte fructe meridionale, cu 13%, la carburanţi cu 5,56%, la tutun şi ţigări cu 4,67%, la energie termică cu 3,30%, la servicii poşale cu 5,59%, la telefonie cu 4,84%.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

yyy

Acum 3 ani

multumim PSD!
Raspunde

unde sunt pariurile cu agricultura ?

Acum 3 ani

dar despre pretul la patrunjel radacina intre 14 si 18 lei kilu nu se revolta nimeni ? sau pastarnac intre 10 si 14 lei kilogramul ? in conditiile in care bananele de ecuador sunt 5 lei kilu ? si pepeni din grecia cu 3,20 ?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pruna

Acum 3 ani

Dom profesor se stie cu UE - cereti explicatii !
Raspunde

Toma

Acum 3 ani

Domnul Kozma Bela ne-a aburit cu o explicatie pe care nu o crede nici el!Poate ne spune si de ce un fir de ceapa verde costa mai mult decat o banana sau de ce un kg de varza noua a trecut de 6,5 lei!Sau de preturile spuse mai sus de domnul Dorian Gray!E vorba de vremea rea din insulele Kurile sau seceta din Sahara?Explicatia e mult mai simpla:pretul n-are nimic cu costurile si este format din obraznicia si tupeul marii majoritati a comerciantilor(aproape toti speculanti) si marea naivitate(a se citi prostie) a noastra a cumparatorilor!De cand guvernantii au marit salariile unor categorii sociale,comerciantii ne cred pe toti nababi si ne trateaza ca atare.Iar consecintele le suportam noi!
Raspunde

xxx

Acum 3 ani

dragnea cere sa se consume produse romanesti sa se boicoteze produsele importate cred daca ari fii asa cred ca ari fii mai rau ca inaiinte de 89-noua.
Raspunde

Alex

Acum 3 ani

Cat timp nu avem la Sibiu o hala acoperita ca in toate marile orase din tara o sa cumparam jumatate de an legume si fructe din hipermarket.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus